text Poezii crestine

Nu pot să fiu nepăsător

de Gigi Stanciu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gigi Stanciu
Nu pot să fiu nepăsător

Nu pot, nu vreau să fiu nepăsător
Când cel ce-mi spune "frate" pică,
Vreau să-l ajut, să-i fiu folositor
Căci Dumnezeu, E Cel ce ne ridică.

Nu pot avea o inimă măreaţă,
Nu pot avea un gând înnălţător
Când cel ce-mi spune "frate" strigă,
Nu pot să fiu nepăsător;

Nu pot să aştept ca timpul să-mi confirme
Că aş fi putut, dar n-am avut curaj,
Ca să-l ajut pe cel ce nu-şi dă seama
Căci drumul lui, se află în picaj ...

Nu pot, nu vreau să fiu nepăsător
Faţă de cel ce are trebuinţă,
Să dau un sfat de bun creştin,
Atunci, eu dau dovadă de credinţă;

Nu pot să nu-l ascult pe cel,
Ce-mi cere ajutor cu disperare ;
Şi dacă am, îi dau din ceii al meu;
Atunci, eu capăt Har şi îndurare.

Când faci o faptă buna, eşti curat
Doar dacă nu o faci din îngâmfare
Căci Dumnezeu, prin tine a lucrat
Spre slava Lui, să dai la cel ce n-are .

Gigi Stanciu, 22,XI.2014

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Jertfa pentru păcat (2)"
Categorie:  Cartile Bibliei  Ajungem acum la situaţia când a păcătuit întreaga adunare. Este clar că se poate vorbi de adunare, abia după restabilirea preotului care era uns; căci slujb...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Jertfa pentru păcat (1)"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Şi Domnul a vorbit lui Moise, spunând: Vorbeşte fiilor lui Israel şi spune-le: „Când cineva va păcătui din neştiinţă împotriva vreuneia din poruncile Domnu...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Jertfa de mulţumire"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Şi dacă darul lui este o jertfă de mulţumire; dacă îl va aduce din cireadă, fie parte bărbătească fie parte femeiască, să-L aducă fără cusur înaintea Domnu...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Jertfa de mâncare (2)"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Dacă vei aduce ca jertfă de mâncare un dar din ceea ce se coace în cuptor, să fie nişte turte nedospite din floare de făină, frământate cu untdelemn, şi ni...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Jertfa de mâncare (1)"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Când cineva va aduce Domnului un dar ca jertfă de mâncare, darul să fie din floarea făinei; să toarne untdelemn peste ea şi să adauge şi tămâie. S-o aducă...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Arderea-de-tot de bunăvoie"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Domnul a chemat pe Moise şi i-a vorbit din cortul întâlniri, spunând: „Vorbeşte fiilor lui Israel şi spune-le: Când cineva dintre voi va aduce un dar Domnu...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Arderea-de-tot necurmată"
Categorie:  Cartile Bibliei „Iată ce să jertfeşti pe altar: doi miei de un an, în fiecare zi, necurmat. Un miel să-l jertfeşti dimineaţa, iar celălalt miel să-l jertfeşti seara. Împreună cu...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Marea zi a ispăşirii(4)"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Şi Aaron să intre în cortul întâlnirii; să-şi lepede veşmintele de in pe care le îmbrăcase la intrarea în sfântul locaş şi să le lase acolo. Să-şi spele tr...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Marea zi a ispăşirii(3)"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Când va termina de făcut ispăşirea pentru sfântul locaş, pentru cortul întâlnirii şi pentru altar, să aducă ţapul cel viu. Aaron să-şi pună amândouă mâinil...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Marea zi a ispăşirii(2)"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Aaron să-şi aducă viţelul jertfei pentru păcat, care este pentru el însuşi şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui. Să-şi înjunghie viţelul pentru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise