text Poezii crestine

Isus, Stânca mântuirii

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Atâta splendoare, Isuse,
Atâta iubire ce-mi dai,
E har, sunt speranţe şi vise
Şi-un drum pietruit înspre rai.

Mai am doar puţin pân-acasă,
Dar tot ce doresc e să-Ţi cânt,
Să-Ţi dau slavă, cinste, onoare,
Atât cât trăiesc pe pământ.

Eu azi Îţi aduc muţumire,
Genunchii îmi plec, Domnul meu,
Cuprins sunt de dor, fericire,
Când ştiu ce eşti Tu, ce sunt eu.

Mai dă-mi doar o clipă Isuse,
Să spun lumii-ntregi că exişti,
Trimite din ceruri lumina,
În ochii lor tulburi şi trişti.

Să urce tot omul cărarea,
Mai sus, să se rupă de luncă,
Să vadă în Tine grandoarea,
Să-şi pună piciorul, pe Stâncă.

Nimic nu se află sub soare,
S-aducă în om izbăvire,
Isus este Stânca pe care,
E scris din vecii:”Mântuire!”

Priveşte o, Tată pe sfinţii,
Ce zilnic jertfesc în slujire,
Ei nu îşi îngroapă talanţii,
Ci-i pun în negoţ, pentru Mire.

Atunci când veni-va din slavă,
Vor vrea pregătiţi ca să fie,
Ulei în candele să aibă
Şi drum liber spre veşnicie.

Isus este Stânca pe care,
E scris din vecii:”Mântuire!”
Îţi cânt Dumnezeule mare,
“Tu eşti cel ce eşti!”, eşti Iubire! 23/10/12, Barcelona

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Daniel. Ce trebuie să aibă loc în curând"
Categorie:  Cartile Bibliei  Partea IJoachim Setzer   Vremea de la urmă, răpirea credincioşilor, necazul cel mare, restabilirea Imperiul Roman, curva Babilon, numărul fia...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel. Capitolele 40-48"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 40 - 48Ceea ce a mai rămas din profeţie priveşte întemeierea sanctuarului Lui în mijlocul poporului. Cititorul va remarca faptul că, în ultimele...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel. Capitolele 33-40"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 33 şi 34În capitolul 33, având în vedere aceste judecăţi care aşezau poporul său pe o poziţie cu totul deosebită (pentru că era judecat ca Lo-Ami...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel. Capitolele 21-32"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 21Cu versetul 1 din capitolul 21 începe o altă profeţie, care ne prezintă împlinirea ameninţărilor celei de dinainte în împrejurările invaziei lui...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel. Capitolele 11-20"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 11Dumnezeu i-a judecat pe cei care conduceau nelegiuirea şi se încurajau cu gândul că cetatea nu putea fi luată*. Ei aveau să iasă din cetate şi s...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 1-10În profeţia lui Ezechiel nu mai este vorba de împrejurările emoţionante cu care ne-am ocupat în cartea Ieremia: suntem pe un alt teren. Ierem...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel. Eu Însumi, chiar Eu voi căuta oile Mele"
Categorie:  Cartile Bibliei  IntroducereE. A. Bremicker   Slujba de păstor în lumina textului biblic din Ezechiel 34IntroducereDespre ce este vorbaAproape că nu există un...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Plângerile lui Ieremia"
Categorie:  Cartile Bibliei Plângerile lui Ieremia, o emoţionantă expresie a interesului lui Dumnezeu faţă de necazul poporului său din cauza păcatului lor, nu cer prea multe remarci pentru...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Profetul Ieremia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Autorul şi data scrieriiCartea Ieremia începe după cum urmează: „Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia”, iar în capitolul 51:64 citim: „Până aici sunt cuv...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ieremia. Capitolele 31-52"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 31 şi 32Dar nu numai Iuda, căruia îi adresa Ieremia profeţiile, trebuia să fie restabilit, ci toate familiile lui Israel urmau să se bucure de ac...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise