Categorie: Cartile Bibliei
Capitolele 33 şi 34
În capitolul 33, având în vedere aceste judecăţi care aşezau poporul său pe o poziţie cu totul deosebită (pentru că era judecat ca Lo-Ami, adică nu poporul Lui, împreună cu naţiunile, şi de aceea profeţia poate privi până la zilele din urmă chiar dacă judecăţile au fost doar parţiale), Dumnezeu stabileşte un principiu nou, şi anume cel al comportamentului individual care este recunoscut în căile lui Dumnezeu, în contrast cu consecinţele păcatului naţional (versetele 10 şi 11) şi că uşa rămâne larg deschisă pentru pocăinţa individuală, pocăinţă bazată pe o mărturie individuală, indiferent cât de severă era judecata asupra naţiunii. Pentru a confirma principiul, sfârşitul judecăţii este exact opusul efectului pe care judecat trebuia să-l aibă asupra acelei persoane. Credinţa nu se arăta contând pe promisiuni sau pe intervenţia lui Dumnezeu în favoarea poporului său, ca deţinător al promisiunilor, pentru că poporul era judecat, iar ceea ce ar fi fost credinţă în timpul promisiunilor şi va fi credinţă într-un timp viitor, în vremea judecăţii nu este decât împietrire (versetul 24, comparaţi şi cu Isaia 51:2 , pasaj care deseori este aplicat în mod nepotrivit). Mica rămăşiţă este chemată să se bizuie pe un Dumnezeu care luase un singur om şi-l înmulţise, dar un asemenea gând, dar un asemenea gând atunci când Dumnezeu distruge mulţimea poporului său din cauza nelegiuirilor lor nu va face decât ca judecata lor să fie simţită şi mai mult. Astfel, prin intermediul unei judecăţi asupra nelegiuirilor de care ei se făcuseră vinovaţi ca naţiune şi nu prin binecuvântare, ei vor şti că Yahve este Dumnezeu.
Sfârşitul cărţii Ieremia istoriseşte împlinirea cuvintelor lui Ezechiel, dar toate aceste judecăţi lasă loc pentru intervenţia lui Dumnezeu în favoarea poporului său pe calea harului suveran împlinit în Mesia. În acel timp răul era la păstori, adică la căpeteniile lui Israel, care nu erau păstori adevăraţi. Nu erau în fapt păstori, pentru că turma era bolnavă, risipită, maltratată şi pradă vrăjmaşilor, pe când păstorii se păşteau pe ei înşişi şi nu apărau turma şi nu se îngrijeau de ea. Dar Yahve arată acum, în capitolul 34, purtarea păstorilor pentru a spune apoi că El Însuşi va căuta sărmanele oi şi va judeca între oaie şi oaie şi le va scăpa din gura celor care îi devorau* , şi îi va paşte pe munţii lui Israel, în păşuni grase. El va ridica un singur păstor adevărat, pe David (adică pe Preaiubitul, pe Mesia). Yahve va fi Dumnezeul lor, iar David, robul Lui, le va fi domnitor. Legământul păcii va fi restabilit şi poporul lui Dumnezeu, casa lui Israel, va avea parte de o binecuvântare deplină şi sigură. În ţara lor nu va mai fi foamete şi naţiunile nu îi vor mai mânca. De remarcat aici modul în care Yahve însuşi eliberează oile Lui fără ca să se numească păstorul lor, iar apoi le ridică drept păstor un vlăstar renumit, pe adevăratul David.
* Capitolul 33, după ce prezintă principiul de bază al căilor lui Dumnezeu în zilele din urmă, şi anume acela că omul stă în mod individual înaintea lui Dumnezeu, capitolul 34 arată purtarea conducătorilor. Yahve îi judecă fiind conducători răi, care asupreau poporul Lui, şi, de asemenea, deosebeşte între oaie şi oaie. Apoi, în capitolul 35 este judecată Idumeea (comparaţi cu Isaia 34 ). Aici, în general, este efectul care se raportează la tot Israelul (cele două ţări). După care, în capitolul 36, este reînnoirea morală a întregului Israel pentru ca ei să se bucure de ţara lor. În capitolul 37 ni se prezintă restaurarea prin reînvierea naţională a poporului care primeşte de la Dumnezeu viaţa. În final, în capitolele 38 şi 39, judecata vedem judecata vrăjmaşilor poporului restaurat astfel, sau, mai curând, a vrăjmaşului, şi anume a lui Gog. Toate acestea sunt în legătură cu relaţiile dintre Yahve şi poporul său. Deşi este dat David ca împărat, Mesia nu este numit ca având relaţii cu poporul, pentru că, în fapt, aceasta era valabil doar pentru Iuda. Este o imagine generală a zilelor din urmă sub aspectul principalelor rezultate şi al evenimentelor, fiecare lucru avându-şi locul în legătură cu Israel în ansamblu, fără să ni se dea detalii istorice.
Capitolul 35
Dumnezeu judecă disputa dintre Edom şi Israel şi condamnă muntele Seir să rămână pustiu pentru totdeauna din cauza urii inveterate pe care acel popor o avea faţă de Israel, şi, în loc să-l dea pe Israel în mâinile lui Edom în ziua când a pedepsit pe poporul său, edom va fi pedepsit pentru acea ură şi atunci toţi se vor bucura. Când Dumnezeu pedepseşte pe poporul său, lumea gândeşte că are totul la dispoziţia ei, dar acea pedeapsă este doar pregătirea pentru judecata lumii.
Capitolul 36
Capitolul 36 continuă acelaşi subiect sub aspectul binecuvântării lui Israel. Naţiunile aveau să insulte Israelul ca o ţară ale cărei vechi înălţimi le-au fost date, ca pe o ţară care, după cum spuseseră înainte spionii, “mănâncă pe locuitorii ei”. Aceasta este ocazia pentru ca Dumnezeu să se arate lucrând în favoarea poporului său: Yahve arată că el va da ţării prosperitatea şi pacea Lui şi va înlătura ocara ei. Israel pângărise ţara şi profanase numele lui Yahve, iar Yahve îi risipise printre naţiuni, şi chiar prin aceasta a ajuns numele lui Yahve să fie profanat, pentru că naţiunile au zis: iată că poporul lui Yahve a ieşit din ţara lui. Dar Yahve va interveni şi va fi sfinţit în Israel înaintea ochilor naţiunilor prin aceea că va aduce pe poporul său dintre naţiuni, pedepsindu-i pentru toate întinăciunile, îndepărtând împietrirea inimii lor, dându-le Duhul Lui, făcându-i să umble după rânduielile Lui, aşezându-i în ţara pe care le-o dăduse părinţilor lor, recunoscându-i ca poporul Lui şi fiind Dumnezeul lor. Atunci ocara aruncată asupra ţării că îşi mânca locuitorii va fi în mod evident neîntemeiată. Dumnezeu ca înmulţi binecuvântările pământeşti ale poporului său. Lucrarea lui Yahve va fi evidentă pentru toţi.
În principal la acest pasaj, deşi nu în mod exclusiv la el, a făcut aluzie Domnul Isus în capitolul al treilea din evanghelia după Ioan când i-a spus lui Nicodim că i-a vorbit despre lucruri pământeşti, pe care el, ca învăţător al lui Israel, ar fi trebuit să le fi înţeles, şi anume că reînnoirea inimii este necesară pentru binecuvântarea lui Israel în ţara lui. Aptul că aceea este valabil pentru un iudeu nu trebuie să ne mire pentru că este o lucrare suverană făcută pentru oricine este născut din Dumnezeu. Şi dacă Nicodim nu cunoştea declaraţia profeţilor cu privire la necesitatea regenerării pentru ca Israel să se bucure de lucrurile pământeşti, cum ar fi putut el atunci să înţeleagă dacă Isus i-ar fi vorbit despre lucrurile cereşti pentru care era absolut necesar ca Fiul omului să fie respins de iudei şi să moară.
Vedem că acest profet vorbeşte despre căile lui Dumnezeu faţă de Israel ca naţiune responsabilă înaintea lui Yahve şi nu spune niciodată nimic despre prima venire a lui Hristos, nici despre responsabilitatea lui Israel faţă de E. Aceasta a avut loc sub dominaţia naţiunilor. Aici însă, Nebucadneţar este doar o nuia în mâinile lui Yahve, iar timpul naţiunilor nu este socotit. Iată de ce aici judecata naţiunilor executată prin Nebucadneţar se leagă de zilele din urmă. Astfel nu este prezentată respingerea lui Hristos de iudei. Este vorba despre Israel înaintea lui Yahve, şi această remarcă este importantă pentru a înţelege cartea Ezechiel*.
* Vedeţi nota precedentă.
Capitolul 37
Capitolul 37 ne descoperă binecuvântarea definitivă a poporului fără a intra în detaliile evenimentelor care duc la această binecuvântare. Oasele uscate ale lui Israel - naţiunea fiind privită ca un tot - sunt strânse laolaltă prin puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu împlineşte această lucrare prin Duhul Lui care lucrează asupra poporului său şi produce efecte puternice mai curând în viaţa spirituală, deşi nu avem nici un fel de dubii că aceia care vor fi binecuvântaţi dintre iudei vor fi înviaţi din punct de vedere spiritual. Rezultatul acestei intervenţii a lui Dumnezeu este că aceia care erau risipiţi sunt strânşi laolaltă în ţară, reuniţi pentru a nu mai fi divizaţi, având o singură căpetenie şi fiind o singură naţiune. Este învierea naţiunii care era într-adevăr moartă şi îngropată, dar Dumnezeu va deschide mormintele, le va da viaţa ca naţiune şi îi va aşeza în ţara lor. Este recunoscut faptul că ei erau dezbinaţi înainte de această lucrare a lui Dumnezeu, dar rezultatul lucrării este Israel unit ca naţiune. Peste ei va domni un singur împărat. Iată rezultatul, sub mâna lui Dumnezeu, după toate nelegiuirile şi uneltirile vrăjmaşilor care îi luaseră captivi. David (adică, de fapt, Hristos) va fi împăratul lor şi ei vor fi curăţiţi în mod desăvârşit de Dumnezeu Însuşi şi vor umbla în rânduielile şi judecăţile Lui şi vor rămâne pentru totdeauna în ţara lor. Sanctuarul lui Dumnezeu va fi în mijlocul lor pentru totdeauna, cortul Lui va rămâne cu ei. El va fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Lui. Naţiunile vor şti că Yahve l-a sfinţit pe Israel atunci când sanctuarul Lui va fi acolo pentru totdeauna. Aceasta este binecuvântarea naţională deplină a lui Israel din partea lui Yahve.
Capitolele 38 şi 39
Gog caută să ia ţara în stăpânire fără nici o temere de Yahve. Mi se pare că el nu va avea nici o idee că Yahve este acolo, fiind orbit de orgoliul lui.
Este foarte important să remarcăm faptul că Ezechiel nu vorbeşte nici de prima venire a lui Hristos, nici de cea de-a doua, nici de situaţia iudeilor în relaţie cu împărăţiile naţiunilor. Acestea apar doar ca instrumente pentru împlinirea voii lui Dumnezeu. Profetul prezintă pe scenă pe Yahve şi pe Israel, iar pe Hristos îl prezintă, după cum am spus deja, ca având caracterul lui David. Yahve ridică pentru ei un vlăstar cu un nume mare. Nu este vorba de venire. Judecăţile lui Yahve pe pământ îl fac cunoscut atât naţiunilor cât şi lui Israel, iar acestuia din urmă îi aduce şi binecuvântări. Aceste judecăţi şi aceste binecuvântări fac cunoscut naţiunilor (aspect de o importanţă capitală în căile lui Dumnezeu) că Israel a ajuns în captivitate din cauza păcatelor lui şi nu pentru că Dumnezeu ar fi ca idolii naţiunilor. Ori, în toate căile lui Dumnezeu astfel prezentate, nu numai că venirea Domnului nu este prezentată, dar ea nici nu-şi are locul. O altă succesiune de gânduri şi de revelaţii ale Duhului lui Dumnezeu şi o altă ordine a evenimentelor redă aceasta.
Este de remarcat, de asemenea, cum capitolele 36, 37 şi următoarele două luate împreună nu sunt consecutive, ci tratează, fiecare din primele două şi ultimele două luate ca un tot, subiecte deosebite, fiecare fiind un subiect complet, prezentând introducerea binecuvântării lui Israel în relaţie cu subiectul tratat şi încheindu-se cu asigurarea că acea binecuvântare va fi finală şi perpetuă. Subiectul tuturor acestor profeţii este pământul şi binecuvântările lui Dumnezeu în ţara lui Israel. Acea ţară îi aparţine lui Yahve şi el nu voia ca ea să fie întinată. Executând judecata asupra lui Israel, El i-a scos afară din ţară, şi, după ce a curăţit acest popor, arată atât naţiunilor cât şi lui Israel care sunt căile Lui în această privinţă. El lucrează plin de har faţă de poporul său şi face cunoscut că este acela este poporul său, pe care El doreşte ca să fie sfinţit şi pe care El îl sfinţeşte din mijlocul naţiunilor.
Gândesc că sosirea lui Gog marchează sfârşitul tuturor căilor lui Dumnezeu cu privire la Israel, că Dumnezeu face ca această putere orgolioasă să se ridice pentru a manifesta, printr-o judecată finală pe pământ, căile Lui cu poporul său şi cu naţiunile şi pentru a aşeza binecuvântarea Lui, sanctuarul şi gloria Lui în mijlocul lui Israel, fără ca vreunul din popor să mai rămână în exil, departe de ţara lui Israel.
Pe lângă numeroasele versete care declară: “şi vor cunoaşte că eu sunt Yahve” putem consulta următoarele pasaje care arată gândul care domină aceste declaraţii şi aceste judecăţi ale lui Dumnezeu, şi anume manifestarea guvernării Lui pe pământ, care trebuie să scoată în evidenţă adevăratul caracter al lui Dumnezeu şi să ofere o demonstraţie înaintea lumii în pofida infidelităţii poporului său, lucrând în har şi în sfinţenie: Ezechiel 36:17-23, 39 :7-23, 24, 28. Astfel, cu privire la cei din Israel, Ezechiel 34:30 şi cu privire la vrăjmaşi Ezechiel 35:12, 37 :28.
Ceea ce doresc să spun despre Gog presupune că toate evenimentele care se leagă de venirea din cer a Fiului omului sunt omise din scrierile acestui profet. Cartea tratează numai căile lui Dumnezeu în guvernarea pe pământ, a lui Yahve în Israel. Puterea desemnată prin Gog este cea din nord şi nu face parte din teritoriile fiarelor din profeţia lui Daniel. Nu mă-ndoiesc că traducerea bună este “prinţ al Roşului, Meşecului şi Tubalului”, după cum au remarcat învăţaţii. Cuş şi Put erau pe Eufrat şi Nil. Persia este cunoscută. Togarma este nord-estul Asiei Mici. Îndrăzneala acestui împărat face să se dezlănţuie mânia lui Yahve.
Pentru a face mai uşor legătura cu alte pasaje, adaug că nu am nici o îndoială că Isus trebuie să domnească având caracteristicile lui David înainte de a le avea pe cele ale lui Solomon. El a suferit ca David fiind urmărit de familia lui Saul. Rămăşiţa credincioasă va trece în principiu prin aceste persecuţii - aceasta este cheia pentru Psalmi. El va domni ca David, Israel fiind binecuvântat şi acceptat, dar atunci nu vor fi fost nimiciţi toţi vrăjmaşii, iar apoi va domni ca Solomon, adică fiind prinţ al păcii. Mai multe pasaje, cum ar fi Mica 5 , mai multe capitole din Zaharia, Ieremia 51:20, 21 şi Ezechiel 25:14 vorbesc despre timpul în care Israel va fi deja împăcat, recunoscut şi, având pace în interior, va fi instrumentul care va executa judecăţile lui Yahve în exterior (comparaţi cu Isaia 11:10-14 ).
Nimic din ceea ce este în legătură cu distrugerea imperiilor care constituie profeţiile lui Daniel nu se găseşte în profeţiile din această carte, nici ceea ce se întâmplă pentru ca Israel să fie pus din nou în relaţie cu Dumnezeu, nici consecinţele pentru iudei ale respingerii lui Hristos. Aceste subiecte sunt de cercetat în cartea lui Daniel, de pildă, în Zaharia, şi, într-un mod mai general, în Isaia. Aici Dumnezeu se face cunoscut în Israel; Gog, căpetenia Roşului, Meşecului şi Tubalului, cade pe munţii lui Israel, iar Yahve se face cunoscut în ochii mai multor naţiuni (Ezechiel 38:21-23 ). Judecata se va extinde asupra ţării lui Gog şi a insulelor (Ezechiel 39:6 ); numele lui Yahve va fi cunoscut în mijlocul lui Israel, iar păgânii vor cunoaşte că Yahve, Cel Sfânt, este în Israel (v. 7). Gloria lui Yahve arătându-se astfel înaintea naţiunilor, Israel însuşi va şti de atunci că este al Lui, că Yahve este Dumnezeul său, iar naţiunile vor şti că nelegiuirea lui Israel a făcut să cadă judecata asupra lui şi nu faptul că Yahve nu a avut putere sau nu a fost ferm hotărât în planurile Lui (v. 22-24). Într-un cuvânt, Yahve şi guvernarea Lui vor fi deplin cunoscute întâi în Israel şi apoi de întregul pământ prin intermediul acestui popor, şi, de atunci, Dumnezeu nu-i va mai ascunde niciodată faţa Sa. Duhul Lui va fi asupra poporului Său. Versetele 25-29 prezintă un rezumat al căilor lui Dumnezeu faţă de popor pentru instaurarea guvernării Lui şi pentru a Se face cunoscut în mijlocul lor.
sursa: https://comori.org/