text Poezii crestine

Clipe de Rugă

de Flavius Laurian Duverna
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Clipe de Rugă

La ceas de înserare, înspre amurg
Când soarele în roşu se ascunde,
Clipe de rugă spre ceruri se scurg
Cu ele purtând lacrimile ce curg,
La-al Tatălui tron, de-a pătrunde.

Este timpul, ca la altarul de seară
Să fie adunată pentru închinare,
Toată familia, şi în rugă să ceară
La fel ca-n vremurile de odinioară,
Izbăvirea, de-ale-ntunericului fiare.

Pe planetă, prigoana bântuie tare,
În multe ţări creştinii sunt închişi,
Li se-ntocmesc capete de acuzare,
Ajunge chiar până la exterminare,
Viaţa e jertfă, pentru cei proscrişi.

Dealtfel, oricine ce vrea să trăiască
Cu evlavie sfântă în Domnul Isus,
El ştie, că-n viaţa lui cea firească
Va suporta prigonire pământească,
Căci el are altă ţară, patria de sus.

Când creştinul trece prin momente
Complicate, în viaţa sa de credinţă,
Unul pentru altul în vii sentimente
Să strigăm în rugă căci evenimente,
Domul poate-aduce înspre biruinţă!

Flavius Laurian Duverna
27 ianuarie 2012

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Legea jertfei pentru păcat"
Categorie:  Cartile Bibliei  6:17-23Avem aici iarăşi o nouă descoperire a lui Dumnezeu, care este introdusă prin cuvintele: „Domnul a vorbit lui Moise, spunând: „Vorbeşte lui Aaron şi f...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Legea jertfei de mâncare"
Categorie:  Cartile Bibliei  6:14-23Am văzut că legea jertfei de mâncare vorbeşte despre viaţa Domnului Isus, din ziua naşterii Sale, până la moartea Sa; nu se referă deci la lucrarea d...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Legea arderii-de-tot"
Categorie:  Cartile Bibliei (Levitic 6:8-13 )Ajungem acum la legea arderii-de-tot, după ce în capitolul 1 am văzut rânduielile generale pentru jertfa arderii-de-tot. Aici deci găsim principi...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Jertfa pentru vină"
Categorie:  Cartile Bibliei  (Levitic 5:6-19 ; 6:1-7 )Ne-am ocupat până acum cu jertfa pentru păcat, aşa cum este ea prezentată în Levitic 4 şi Levitic 5:1-13 . Primele versete ale capi...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Jertfa pentru păcat (3)"
Categorie:  Cartile Bibliei  (Levitic 5:1-13 )Este bine de observat şi se vede clar caracterul şi slăbiciunea poporului lui Dumnezeu, când ne dăm seama că avem mai mult de două capitole...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Jertfa pentru păcat (2)"
Categorie:  Cartile Bibliei  Ajungem acum la situaţia când a păcătuit întreaga adunare. Este clar că se poate vorbi de adunare, abia după restabilirea preotului care era uns; căci slujb...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Jertfa pentru păcat (1)"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Şi Domnul a vorbit lui Moise, spunând: Vorbeşte fiilor lui Israel şi spune-le: „Când cineva va păcătui din neştiinţă împotriva vreuneia din poruncile Domnu...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Jertfa de mulţumire"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Şi dacă darul lui este o jertfă de mulţumire; dacă îl va aduce din cireadă, fie parte bărbătească fie parte femeiască, să-L aducă fără cusur înaintea Domnu...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Jertfa de mâncare (2)"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Dacă vei aduce ca jertfă de mâncare un dar din ceea ce se coace în cuptor, să fie nişte turte nedospite din floare de făină, frământate cu untdelemn, şi ni...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Jertfa de mâncare (1)"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Când cineva va aduce Domnului un dar ca jertfă de mâncare, darul să fie din floarea făinei; să toarne untdelemn peste ea şi să adauge şi tămâie. S-o aducă...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise