text Cartile Bibliei

"Legea jertfei pentru păcat"

05 mai 2025

Categorie:  Cartile Bibliei
 

 

6:17-23

Avem aici iarăşi o nouă descoperire a lui Dumnezeu, care este introdusă prin cuvintele: „Domnul a vorbit lui Moise, spunând: „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, spunând: „Iată legea jertfei pentru păcat“ ( 6:24,25 ). Să observăm că Domnul vorbeşte într-adevăr lui Moise, însă cuvintele sunt pentru Aaron şi pentru fiii săi. Am văzut că Aaron este o imagine a Domnului Isus ca Mare Preot, în timp ce fiii lui Aaron sunt o imagine a noastră, în măsura în care suntem în mod practic preoţi, adică înfăptuim practic ce a devenit orice credincios pe baza lucrării Domnului Isus. Asta înseamnă că noi avem părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul şi suntem obişnuiţi să slujim în Locul Preasfânt, în prezenţa lui Dumnezeu, care stă pe tronul Său de slavă. Acolo am învăţat să judecăm totul aşa cum El judecă şi ştim ce sfinţenie se cere ca să ne apropiem de Dumnezeu. Atunci noi putem să exercităm şi slujba preoţească amintită aici.

Aaron este amintit în primul rând. Şi în versetul 26 se spune „preotul“, adică la singular. Cred că aici vedem clar pe Domnul Isus. Dacă ne gândim la lucrarea de ispăşire de pe cruce, se înţelege de la sine că este vorba numai de El. La această lucrare omul poate numai să-I mărească suferinţele şi să îngreuneze judecata care L-a atins. Însă dacă noi ne ocupăm cu păcatele preotului uns sau ale întregii adunări locale (compară Levitic 4:3-20 ), atunci numai Domnul Isus poate fi amintit. Dacă toată adunarea locală sau toţi fiii lui Aaron au păcătuit, numai Domnul Isus ca Mijlocitorul nostru (1. Ioan 2:2 ) poate mânca jertfa pentru păcat şi prin aceasta să Se facă una cu noi în necurăţia noastră. De aceea în versetul 30 se spune să nu se mănânce nicio jertfă pentru păcat din al cărei sânge se va aduce în Locul Preasfânt pentru facerea ispăşirii. Ştim că aceasta se referă numai la jertfa pentru păcat din marea Zi a Ispăşirii şi la jertfa pentru preot şi pentru întreaga adunare. Însă în versetul 29 se spune: „Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănânce din ea“. Aici în mod sigur putem vedea pe fiii lui Aaron, da, se pare chiar că nu se aminteşte deloc de Aaron. Cu toate că în versetul 26 este prezentat mai întâi numai Domnul Isus în exercitarea slujbei Sale preoţeşti, vedem apoi în versetul 29 că şi noi suntem uniţi cu El în această slujbă.

Nu ne izbeşte ce accent se pune în această lege pe sfinţenie? La arderea-de-tot şi la jertfa de mâncare am înţelege-o mai repede. În arderea-de-tot este prezentată desăvârşirea lucrării de pe cruce, prin care Domnul a slăvit pe Dumnezeu şi în jertfa de mâncare desăvârşirea vieţii Sale minunat de curată şi sfântă pe pământ. Însă ca jertfă pentru păcat, Domnul Isus S-a făcut una cu păcatele noastre şi a fost făcut păcat (2. Corinteni 5:21 ). Tocmai de aceea Dumnezeu doreşte totuşi ca noi să fim influenţaţi de faptul că Domnul Isus personal a fost total despărţit de păcat. În timp ce El purta păcatele noastre şi a fost făcut păcat şi judecata necruţătoare a lui Dumnezeu L-a lovit, El era totuşi pe deplin despărţit pentru Dumnezeu. Tocmai această desăvârşită sfinţenie personală a Sa, care a urât păcatul şi l-a detestat, a făcut lucrarea de pe cruce aşa de îngrozitoare pentru El. „Mă afund în noroi adânc şi nu mă pot ţine“ (Psalmul 69:2 ). Pe de altă parte tocmai în judecata lui Dumnezeu faţă de Domnul Isus a ieşit la iveală cât de mare era sfinţenia lui Dumnezeu. El, Cel despre care Tatăl a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, de El să ascultaţi“, trebuia să strige pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“ De aceea citim în versetele 25 şi 29 cuvintele: „Este un lucru preasfânt“. Şi de trei ori se vorbeşte despre un Loc Sfânt sau Locul Preasfânt. Şi tot ce venea în atingere cu carnea jertfei pentru păcat devenea sfânt.

Prima indicaţie cu privire la jertfa pentru păcat spune că trebuia tăiată în locul unde se tăia arderea-de-tot, adică înaintea Domnului. Ce realitate minunată! Am văzut ce este arderea-de-tot. Este partea lucrării Domnului Isus care rezultă din cerinţele drepte ale lui Dumnezeu cu privire la păcatele noastre şi la starea noastră păcătoasă. Este a cincea parte pe care Domnul Isus a plătit-o pe deasupra a ceea ce noi am luat pe nedrept. Am văzut de asemenea că pe această bază noi am fost primiţi în Cel Preaiubit şi am fost aşezaţi în împărăţia Fiului dragostei Sale, da, am fost binecuvântaţi cu orice binecuvântare duhovnicească, făcuţi copii ai lui Dumnezeu şi am primit un loc în casa Tatălui, unde vom fi veşnic. Deja acum Dumnezeu Duhul Sfânt locuieşte în noi, ca să ne conducă prin lume, să ne reprezinte în orice stare înaintea lui Dumnezeu şi să fie aici pe pământ Mijlocitorul nostru, care Se ocupă cu noi ca aici pe pământ să ne bucurăm de toate binecuvântările duhovniceşti care vor fi odată în cer partea noastră. Toate acestea sunt roadele arderii-de-tot.

Când eu vin la Dumnezeu cu o jertfă pentru păcat, El este îngrijorat că eu aş putea uita ce a făcut Domnul Isus pentru mine, pentru că eu mă uit la păcatele mele. Acest pericol este realmente prezent. Nu a avut fiecare din noi experienţa aceasta, mai ales în prima perioadă după întoarcerea noastră la Dumnezeu, când noi ştiam deja că păcatele ne-au fost iertate? Cât de dezamăgiţi am fost deseori de noi înşine, căci am văzut aşa de multe greşeli la noi! Ne gândeam probabil chiar că acum păcătuim mai mult decât odinioară. Nu, noi nu păcătuim mai mult ca odinioară, numai că acum recunoaştem păcatul, cum nu făceam odinioară. Nu ne-am întrebat câteodată: „Sunt eu cu adevărat credincios? Mă poate primi Dumnezeu aşa? Totuşi este imposibil ca cineva care s-a întors la Dumnezeu să fie aşa!“ Însă Dumnezeu spune: „Adu jertfa pentru păcat, ca prin aceasta tu să vezi cât de îngrozitor este ceea ce tocmai ai făcut, încît Domnul Isus a trebuit să sufere pentru aceasta. Însă adu jertfa pentru păcat în locul unde era tăiată arderea-de-tot, pentru ca tu să vezi în acelaşi timp că Domnul Isus a înfăptuit lucrarea într-un mod aşa de minunat, că nu numai acest păcat a fost şters dinaintea lui Dumnezeu Cel drept, ci El M-a slăvit nespus de mult“. Înseamnă, în imaginea jertfei pentru vină, că El a plătit pe deplin vina noastră şi a adăugat a cincea parte pe deasupra, aşa încît Dumnezeu este mai mult decât satisfăcut. Ce realitate minunată! Noi venim cu inimile adânc lovite şi conştienţi de ce noi am făcut şi cât de răi suntem din fire şi apoi Dumnezeu spune: „Priveşte la Domnul Isus ca ardere-de-tot. El a făcut mult mai mult decât a pune totul în ordine, căci El a plătit a cincea parte mai mult“. Atunci, cu toată smerenia şi toată pocăinţa şi tristeţea noastră cu privire la ceea ce noi am făcut şi ce suntem noi, va fi totuşi bucurie în inima noastră că El a făcut toate bine. Putem chiar să cântam în aceste momente:

Mielul este odihna sufletului meu,

Pe El îl ador plin de uimire.

Toate, toate păcatele mele

Au fost îndepărtate de sângele Său.

Să observăm că acestea sunt spuse nu celui care aduce jertfa, ci lui Aaron şi fiilor săi. Într-adevăr, cel care aducea jertfa trebuia s-o taie. Însă Dumnezeu, de la fiecare care a păcătuit, nu aşteaptă o mare înţelegere. De aceea în grija Sa, El încredinţează misiunea lui Aaron (Domnului Isus) şi fiilor lui Aaron (credincioşilor duhovniceşti) ca să aibă grijă ca vinovatul să taie jertfa pentru păcat în locul unde se taie arderea-de-tot „ca nu cumva cineva să fie doborât de prea multă mâhnire“ (2. Corinteni 2:7 ).

Mai departe se spune: „Preotul care va aduce jertfa pentru păcat, acela s-o mănânce; să fie mâncată într-un loc sfânt, în curtea cortului întâlnirii“ (versetul 26). Repet, aceasta a fost spusă lui Aaron şi fiilor săi. Domnul Isus este deci primul care mănâncă jertfa pentru păcat. A mânca înseamnă că ceea ce vorbeşte de păcatul însuşi şi de jertfa pentru acest păcat, să laşi să pătrundă înăuntrul tău. Înseamnă deci a te face una cu păcatul. Aceasta a făcut-o Domnul Isus pe cruce. Acolo El a purtat păcatele mele în trupul Său şi a zis: „Sunt fărădelegile Mele“ (compară Psalmul 40:12 ). El le-a purtat în trupul Său pe cruce şi, aşa cum am văzut în 16:21 , toate le-a mărturisit înaintea lui Dumnezeu ca păcatele Lui, cu toate că erau păcatele mele. El S-a făcut pe deplin una cu mine.

Nu era pentru Domnul Isus o problemă exterioară, formală, atunci când a fost făcut păcat şi a purtat păcatele noastre. El S-a făcut pe deplin una cu noi şi a simţit murdăria păcatelor noastre în aşa fel ca şi cum ar fi fost păcatele Sale, cu toate că El în Sine era curat şi sfânt. Dar pentru că sentimentele Sale nu erau distruse ca la noi prin păcatele care locuiesc înăuntru, El a simţit mult mai puternic mizeria şi grozăvia păcatelor. El S-a făcut una cu mine, ca şi cum El ar fi înfăptuit acest păcat. Prin aceasta El este în stare să exercite slujba preoţească.

Însă în versetul 29 se spune: „Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănânce din ea“. Prin aceasta sunt amintiţi fiii lui Aaron. Este deci o slujbă pe care noi ca fii ai lui Aaron o avem de înfăptuit, când unul dintre noi a păcătuit. Noi, ca preoţi exercităm atunci slujba pe care Domnul Isus o face în chip desăvârşit, căci noi ca unii care suntem ai Săi, care practic suntem preoţi, avem voie s-o facem. Noi mâncăm jertfa pentru păcat, adică ne facem una cu păcatele poporului lui Dumnezeu şi cu acel unul singur care a păcătuit. Aşa a făcut şi Daniel în Daniel 9:3-20 , când spune: „Noi am păcătuit“, în timp ce despre el se putea spune: „Tu eşti preaiubit“ (Daniel 9:23 ). Practic el nu a luat parte la aceste păcate, însă el s-a făcut totuşi una cu păcatele poporului lui Dumnezeu şi spune: „Noi am păcătuit“ (vezi şi Ezra 9 şi Neemia 9 ).

Aşa putem şi noi veni la Dumnezeu, când ne-am făcut una cu păcatul adunării sau al unuia din adunare, nu cu faptele noastre. Însă trebuie să se întâmple aşa cum citim aici: „Să fie mâncată într-un loc sfânt, în curtea cortului întâlnirii“ (versetul 26). Nu ne putem face una cu păcatul, în timp ce noi înşine îl facem, căci aceasta ar însemna să te faci una cu fărădelegea. Se spune aici: „Să fie mâncată într-un loc sfânt“. Înseamnă că trebuie să ne facem una cu păcatul înaintea feţei lui Dumnezeu şi să luăm vina asupra noastră, aşa cum a făcut-o Domnul pentru noi. Ce slujbă minunată este aceasta, să intervii ca preot pentru fratele şi sora care au păcătuit, să faci slujba pe care a făcut-o Domnul Isus pentru noi. Avem nevoie să exercităm această slujbă, pentru ca să reabilităm pe fratele şi pe sora, să-i aducem înapoi în deplină părtăşie cu Domnul şi la aducerea jertfei pentru păcat. Dumnezeu ne cheamă la această slujbă! Noi însă o putem face, numai dacă mâncăm carnea jertfei pentru păcat şi prin aceasta ne facem una cu fratele sau cu sora în păcatul lor.

Urmează apoi ceva care ne arată seriozitatea acestui păcat, care deseori în ochii noştri este un lucru mic, ca astfel să dea la iveală adevărata smerenie. E bine ca noi să învăţăm să cunoaştem ce este adevărata smerenie. Nu este ceea ce se face când se spune: „am greşit“, atunci când s-a descoperit ceva. Pe când Acan, în Iosua 7 , nu mai putea să tăgăduiască, pentru că sorţul a căzut pe el, el spune: „Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel“. Însă Domnul nu a primit această mărturisire, deoarece ea a fost făcută numai pentru că tăgăduirea nu mai avea sens. Nu numai el, ci şi soţia sa, copiii săi şi vitele sale trebuiau ucise cu pietre, pentru că el i-a atras pe toţi în păcatul său. Păcatul pe care eu îl fac aduce totdeauna cu sine consecinţe dăunătoare pentru alţii, căci el pătează pe alţii, cu care eu vin în legătură. Aceasta o vedem şi la Core, Datan şi Abiram. Şi familiile lui Datan şi Abiram au mers vii în adânc. Aşa a fost ucisă cu pietre toată familia lui Acan şi a suferit aceeaşi judecată ca şi el. El i-a murdărit şi prin aceasta ei au devenit vinovaţi împreună cu el. Fapta s-a petrecut în cortul său şi prin aceasta ei erau vinovaţi cu toţii, pentru că ei toţi au văzut ce s-a întâmplat.

Oricine se va atinge de carnea ei, va fi sfinţit.“ Înseamnă că tot ce vine în atingere cu jertfa pentru păcat este pus deoparte pentru Dumnezeu şi nu are legături nici cu lumea şi nici cu altceva. „Dacă va sări sânge din ea pe vreun veşmânt, locul stropit cu sânge să fie spălat într-un loc sfânt“ (versetul 27). Îmbrăcămintea este în Scriptură o imagine a obiceiurilor noastre, a comportamentului nostru, adică a ceea ce alţii văd la noi. Un proverb spune: haina face pe om. Dacă eu am adus cu adevărat o jertfă pentru păcat şi dacă din pricina faptelor mele m-am smerit înaintea lui Dumnezeu, atunci aceasta se va vedea şi în umblarea mea. Influenţa asupra obiceiurilor mele, asupra a ceea ce alţii văd la mine va fi vizibilă. Adevărata smerenie a inimii se va arăta în comportarea mea exterioară. De aceea se spune aici: „Dacă va sări sânge din ea pe vreun veşmânt, locul stropit cu sânge să fie spălat într-un loc sfânt“. Când eu am păcătuit şi ajung la o pocăinţă adevărată, atunci eu îmi voi verifica şi purtarea mea exterioară într-un loc sfânt, în prezenţa lui Dumnezeu şi voi întrebuinţa Cuvântul lui Dumnezeu pentru aceasta. Atunci voi judeca şi ceea ce era greşit. Orice păcat înfăptuit de mine exercită o influenţă asupra comportării mele exterioare. Dacă eu lăuntric m-am îndepărtat de Dumnezeu, umblarea mea nu poate fi în armonie cu slava casei lui Dumnezeu, căci eu n-am lumină şi practic n-am nici o legătură cu Dumnezeu. În felul acesta smerenia şi adevărata judecată de sine va face totdeauna ca şi umblarea mea în exterior să fie curăţită prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin aceea că eu mă verific în lumina lui Dumnezeu. Atunci va deveni vizibil că prin judecata de sine, eu am fost curăţit cu adevărat.

Mai departe se spune: „Vasul de pământ în care se va fierbe, să se spargă“ (versetul 28). Expresia „vas“ o cunoaştem şi din Noul Testament. În Romani 9 şi în 2. Timotei 2 se vorbeşte de exemplu de vase de cinste şi vase de necinste (compară şi cu 1. Tesaloniceni 4:4 ). Prin aceasta este amintit omul, care este format ca să fie folositor. Expresia vas „de pământ“ indică în mod deosebit caracterul omului. „Şi Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului“ (Geneza 2:7 ). „Primul om este din pământ“ (1. Corinteni 15:47 ). Chiar cuvântul Adam înseamnă probabil „pământ“ sau „din pământ (roşu)“. De mai multe ori omul este caracterizat prin cuvântul ebraic adam, de exemplu Geneza 1:26,27 ; 2:7,8,15,16,18,20 ; Psalmul 8:4 („Fiul Omului“) etc. Cuvântul om este întrebuinţat aici şi ca noţiune de specie. Expresia „vas de pământ“ arată pe om ca fiind creat de Dumnezeu, ca să-I slujească (Coloseni 1:16 ; „pentru El“) însă întocmit din pământ, adică încărcat cu slăbiciunea creaturii. După căderea în păcat, omul a devenit prin aceasta un om cu o natură păcătoasă, duşmană faţă de Dumnezeu.

Prin naşterea din nou, omul primeşte un nou conţinut, un lăuntru nou, viaţa cea nouă. Prin locuirea Duhului Sfânt el primeşte şi o putere nouă, dumnezeiască. Însă este prezentă şi carnea, vechiul conţinut. Chiar când carnea este influenţată religios, ea vrea totdeauna să facă şi să fie ceva. De aceea atunci când, de exemplu, vesteşte Evanghelia sau explică gândurile lui Dumnezeu, ea se bazează pe darurile omeneşti, pe care le-a acordat Dumnezeu, Creatorul. Într-adevăr, i-au fost date multe lucruri ca să slujească pe Domnul cu ele. Aşa dă Domnul daruri slujitorilor săi după propria lor aptitudine (Matei 25:15 ) şi îl pune deoparte pe Pavel pe când era încă în pântecele mamei sale, ca să-l pregătească pentru slujba pe care el urma s-o exercite după întoarcerea sa la Dumnezeu. Însă aceste daruri naturale sunt stricate şi prea slabe ca să aducă vreun rezultat duhovnicesc. De aceea ele sunt folositoare numai când sunt întrebuinţate în supunere totală faţă de Domnul Isus şi în puterea Duhului Sfânt. Păcatul pentru care cel vinovat aduce jertfa pentru păcat este prin natura sa prezent în trup, în „vasele de pământ“. Înţelegem, deci, de ce vasele de pământ trebuiau sparte. O explicaţie practică pentru aceasta găsim în 2. Corinteni 4:7-11 , unde vedem cum a procedat Domnul cu apostolul Pavel. El i-a dat misiunea să vestească lumina Evangheliei Slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Însă el poseda această comoară într-un vas de pământ şi aceasta era puterea imensă a lui Dumnezeu, nu era de la el. Ca să ajungă la aceasta, Domnul l-a lăsat să meargă prin cele mai grele împrejurări, din care puterile şi aptitudinile sale naturale, omeneşti nu puteau nicidecum să-l elibereze. El era „dat la moarte din cauza lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor“ (2. Corinteni 4:11 ) şi „purtând întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea lui Isus“. Aşa a învăţat el să înfăptuiască în mod practic ceea ce el a descris în Coloseni 3:3 ca stare a tuturor creştinilor: „voi aţi murit“.

De fiecare dată când eu păcătuiesc, devin conştient de stricăciunea firii păcătoase a omului natural. Când apoi aduc o jertfă pentru păcat, eu văd sub cruce că omul natural este atât de stricat, încît Dumnezeu nu poate să facă nimic altceva cu el, decât să-l judece în Domnul Isus, pe cruce (Romani 8:3 ). Atunci înţeleg în mod practic ce înseamnă: „că în mine, adică în firea mea, nu locuieşte nimic bun“ (Romani 7:18 ). Când apoi învăţ să aplic în mod practic faptul că eu am murit cu Hristos, atunci va dispărea încrederea în sine şi încrederea în aptitudinile mele. Aşa cum s-a spus, Domnul poate întrebuinţa aptitudinile mele pe care El mi le-a dat, în slujba Sa, ca de exemplu darul vorbirii, o memorie bună, o voce frumoasă etc. El tocmai în acest scop mi le-a dat! Însă exerciţiile legate de aducerea jertfei pentru păcat disting încrederea mea în tot ce iese la iveala din eul meu, încît atunci eu mă sprijin numai pe Domnul cel slăvit în cer, al cărui slujitor sunt eu şi care mi-a dat misiunea să fie lucrarea în dependenţă totală şi în ascultare deplină şi prin Duhul Sfânt, în a cărui putere darurile duhovniceşti pe care mi le-a dat Domnul Isus să se exercite (Efeseni 4:8-12 ; 1. Corinteni 12:4-11 ). În felul acesta „vasul de lut în care se fierbe carnea jertfei pentru păcat se sparge“, adică cel care aduce jertfa prelucrează înăuntrul său judecata pe care a suferit-o Domnul Isus ca jertfă pentru păcat.

Prin aceasta se confirmă şi se subliniază încă o dată că adevărata smerenie şi adevărata judecată de sine nu se limitează numai la acel păcat înfăptuit, ci mult mai mult, la starea care a permis înfăptuirea acestui păcat, da, se referă la stricăciunea totală a omului. David exprimă aceasta prin următoarele cuvinte: „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a conceput mama mea“ (vezi Psalmul 51:5-8 ). Îmi dau seama apoi, Cuvântul lui Dumnezeu are dreptate când spune că orice gând, orice cuvânt, orice faptă pe care eu o fac din iniţiativă proprie fără să iau în considerare autoritatea lui Dumnezeu şi a Domnului Isus este păcat. Tot ce vine de la mine însumi este păcat! Cine a recunoscut aceasta, mărturiseşte zilnic înaintea Tatălui că tot ce iese din el însuşi este păcat şi chiar şi despre acelea de care el nu-şi poate aminti. El ştie că tot ce nu a ieşit din viaţa sa cea nouă, pe care el a primit-o prin naşterea din nou şi tot ce nu este lucrat prin Duhul Sfânt este păcat. La acela care înfăptuieşte practic aceasta, s-a spart vasul de pământ.

Apoi se spune: „dacă s-a fiert într-un vas de aramă, vasul să fie frecat şi spălat cu apă“ (versetul 28). Aşa cum am văzut la studiul capitolului 16 din Levitic, arama vorbeşte despre o dreptate pe care focul mistuitor al judecăţii lui Dumnezeu nu o poate consuma. Aceasta o vedem şi în Numeri 16 , când cei 250 de bărbaţi s-au unit cu Core, Datan şi Abiram şi au pătruns cu cădelniţele de aramă înaintea lui Dumnezeu. Atunci a căzut foc din cer şi a mistuit pe cei 250 de bărbaţi, însă cele 250 de cădelniţe n-au fost mistuite. Dumnezeu a poruncit apoi ca cele 250 de cădelniţe să se întrebuinţeze pentru îmbrăcarea altarului de aramă. Pe acest altar trebuia să ardă tot timpul focul lui Dumnezeu, însă el nu era mistuit, cu toate că era din lemn. Vedem în aceasta pe Domnul Isus, aşa cum El S-a revelat pe pământ. În Persoana Sa şi în umblarea Sa nu s-a găsit nimic care să fie mistuit prin sfinţenia verificatoare a lui Dumnezeu, căci El era în totul drept. Această dreptate am primit-o şi noi prin naşterea din nou, pe când Hristos a devenit viaţa noastră. Viaţa cea nouă nu păcătuieşte! Urăşte păcatul şi nu vrea şi nici nu poate păcătui. Însă în viaţa noastră practică se arată deseori legăturile cu firea păcătoasă. Eu nu arăt tot timpul omul cel nou, ci deseori acţiunea firii păcătoase. De aceea vasul trebuie frecat şi spălat cu apă. Ceea ce iese la iveală din firea păcătoasă trebuie frecat, ca prin aceasta să rămână numai ceea ce provine din omul cel nou. Pentru aceasta trebuie întrebuinţată apa (o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu în puterea sa curăţitoare) asupra vieţii mele practice, aşa încît toate arătările firii păcătoase să dispară şi să rămână numai acelea care aparţin vieţii celei noi. Cred că putem lega aceste două lucruri de Coloseni 3 .5-10 unde se spune:

Daţi morţii mădularele voastre care sunt pe pământ... lepădaţi... Nu vă minţiţi unii pe alţii, căci v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă deplină, după chipul Celui care l-a creat...“ etc.

Aceasta trebuie să fie totdeauna legată de judecata de sine înaintea lui Dumnezeu, cu privire la păcatele pe care le-am înfăptuit.

Cum ar putea fi altfel! Când eu mă smeresc cu adevărat cu privire la un păcat şi văd la cruce grozăvia reală a ceea ce am făcut şi vin la adevărata judecată de sine, atunci aceasta va avea o influenţă şi asupra purtării mele. Dacă în practică eu mă comport ca şi mai înainte, atunci fraţii şi surorile trebuie să se îndoiască de faptul că m-am smerit cu adevărat. Potrivit gândurilor lui Dumnezeu, judecata de sine conduce la curăţirea practică, aşa încît în umblarea mea nu se va mai vedea atât de mult omul cel vechi, ci mult mai mult omul cel nou. Slujba preotului - adică slujba Domnului Isus, însă apoi şi slujba noastră - trebuie să lucreze la acela, nu prin arta convingerii şi nici prin ameninţări, ci prin mijloace duhovniceşti.

De aceea se spune apoi: „Orice bărbat dintre preoţi să mănânce din ea; este un lucru preasfânt“ (versetul 29). „Orice bărbat“ sunt acei fraţi şi acele surori care prin energia duhovnicească pot să înfăptuiască poziţia preoţească. Orice copil al lui Dumnezeu este un preot. Însă aceia care înfăptuiesc aceasta prin energie „bărbătească“, ar trebui potrivit gândurilor lui Dumnezeu să se facă una cu fraţii şi surorile care au păcătuit, pentru ca această persoană prin ei să fie pusă în ordine. Pentru aceasta numai acela este în stare, care este „bărbătesc“, adică posedă putere duhovnicească. Adeseori, cu inimile noastre slabe şi reci, găsim mai uşor să ardem jertfa pentru păcat, ca şi Eleazar şi Itamar (vezi 10:16-19 ), decât s-o mâncăm. Această ardere arată un duh de judecată, ceea ce este în contrast cu a te face una cu păcatul unuia sau al întregii adunări, aşa cum găsim la Moise, Ezra, Neemia şi Daniel (Exod 32:31 ; Ezra 9 ; Neemia 9 ; Daniel 9 ). Ce se obţine, deci, când fratele sau sora a fost adusă înapoi? Atunci Dumnezeu a devenit mai bogat, căci El a primit o jertfă pentru păcat. Atunci şi fiii lui Aaron au devenit mai bogaţi, căci ei au trecut prin exerciţii duhovniceşti, ceea ce face această slujbă preoţească şi prin aceasta ei au avut practic părtăşie cu Domnul în slujba Sa ca Mijlocitor.

Însă şi persoana în cauză a devenit mai bogată. Îmbrăcămintea ei s-a spălat, vasul de pământ s-a spart, arama a fost frecată şi spălată cu apă, aşa că multe care au împiedicat viaţa ei duhovnicească au fost îndepărtate. Ei au trecut prin toate exerciţiile duhovniceşti pe care le-am văzut aici. Ea a văzut păcatul în toată urâţenia lui, însă şi desăvârşirea lucrării Domnului Isus, care totdeauna este mai mare decât păcatele noastre. În felul acesta toţi cei care au fost afectaţi, au devenit mai bogaţi. Chiar păcatul, care a fost îndreptat împotriva naturii sfinte a lui Dumnezeu, prin har a devenit un mijloc prin care toţi cei care au fost afectaţi, au devenit mai bogaţi. Şi Adunarea devine mai bogată, pentru că au fost îndepărtate toate greutăţile din mijlocul poporului lui Dumnezeu şi legătura dintre ei a fost consolidată. Starea ei duhovnicească a devenit mai înaltă, pentru că toată partea „bărbătească“ a preoţilor s-a făcut una cu răul, prin aceea că au mâncat jertfa pentru păcat. Simţămintele lor sunt mai mult în concordanţă cu simţămintele preoţeşti ale Domnului Isus şi prin aceasta ei au o părtăşie mai strânsă cu El. În afară de aceasta, acela care a păcătuit şi s-a reîntors este mai duhovnicesc decât a fost vreodată mai înainte. Să ne dăruiască Dumnezeu, ca noi toţi să urmăm această linie dreaptă, ca şi la noi să poată fi obţinute aceste rezultate minunate.

Cât de minunat este Cuvântul lui Dumnezeu! Ne dă răspuns la toate întrebările şi rezolvare la fiecare greutate. Însă pentru aceasta este neapărat necesar ca noi să citim Cuvântul - să-l citim cu rugăciune - şi prin aceasta să învăţăm să-L cunoaştem mai bine pe Domnul Isus şi să vedem ce înseamnă lucrarea Sa. Atunci recunoaştem mai bine grozăvia păcatului, însă şi drumul pe care toate pot fi îndreptate, tot ceea ce noi am distrus, aşa încît starea noastră după aceea poate fi mai bună decât a fost vreodată mai înainte. Dacă un os s-a spart, locul rupturii după vindecare este mai tare decât mai înainte. Această lecţie duhovnicească o găsim aici. Ce părtăşie minunată vom cunoaşte, ce ataşament va domni între noi ca fraţi şi surori şi ce mărturie minunată despre harul lui Dumnezeu şi slava Domnului Isus am prezenta înaintea lumii şi faţă de ceilalţi credincioşi, dacă am urma totdeauna acest drum! Ce bucurie ar fi atunci în inimile noastre şi în inima Domnului Isus, care este în mijlocul nostru! Ce bucurie şi pentru inima lui Dumnezeu, care locuieşte în casa Sa! Să ne dăruiască Dumnezeu tuturor aceasta!

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise