text Devotionale

RĂSPUNSUL LUI EZRA LA MANDATUL PRIMIT DE LA REGELE ARTAXERXE

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Ezra 7.27-28 „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului la Ierusalim şi a îndreptat asupra mea bunăvoinţa împăratului, a sfetnicilor săi şi a tuturor căpeteniilor puternice ale lui! Întărit de mâna Domnului Dumnezeului meu care era asupra mea, am strâns pe căpeteniile lui Israel, ca să plece cu mine.

Mare i-a fost bucuria lui Ezra, „cărturar iscusit în Legea lui Moise dată de Domnul Dumnezeul lui Israel”, atunci când a avut aprobarea împăratului Artaxerxe să plece din Babilon la Ierusalim, cu scopul „să adâncească şi să împlinească Legea Domnului şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile” (Ezra 7.10). Imediat el s-a simţit dator să-L binecuvânteze pe Dumnezeul lui Israel pentru această imensă facilitate care a fost posibilă prin faptul că Dumnezeu Însuşi a lucrat la inima împăratului. Biblia aseamănă inima împăratului cu un râu pe care Dumnezeu îl îndreaptă încotro vrea El. Nu numai împăratul, dar şi sfetnicii şi căpeteniile lui i-au fost favorabili lui Ezra şi l-au ajutat să plece în importanta sa misiune către Ierusalim. În urma rugăciunii sale pline de credinţă l-a însoţit în permanenţă mâna cea bună a lui Dumnezeu cu care el a reuşit să-i convingă şi pe ceilalţi membri ai echipei sale să-şi asume responsabilitatea angajării într-o călătorie spre Ierusalim, care putea dura, cu mijloacele de locomoţie de atunci, peste patru luni de zile. Dumnezeu i-a binecuvântat pe aceşti bărbaţi, în frunte cu Ezra, cu încredere în promisiunile Sale, dar şi cu încredere unul în celălalt. Toţi au acceptat de bunăvoie această mare şi nobilă misiune de a merge la Ierusalim, nu numai printr-un mandat pecetluit cu scrisoarea împăratului, ci convinşi fiind că aceasta era, în acelaşi timp, porunca lui Dumnezeu pentru lucrarea de restaurare a Legii lui Dumnezeu în inimile iudeilor întorşi din robie.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ezechiel. Capitolele 40-48"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 40 - 48Ceea ce a mai rămas din profeţie priveşte întemeierea sanctuarului Lui în mijlocul poporului. Cititorul va remarca faptul că, în ultimele...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel. Capitolele 33-40"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 33 şi 34În capitolul 33, având în vedere aceste judecăţi care aşezau poporul său pe o poziţie cu totul deosebită (pentru că era judecat ca Lo-Ami...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel. Capitolele 21-32"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 21Cu versetul 1 din capitolul 21 începe o altă profeţie, care ne prezintă împlinirea ameninţărilor celei de dinainte în împrejurările invaziei lui...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel. Capitolele 11-20"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 11Dumnezeu i-a judecat pe cei care conduceau nelegiuirea şi se încurajau cu gândul că cetatea nu putea fi luată*. Ei aveau să iasă din cetate şi s...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 1-10În profeţia lui Ezechiel nu mai este vorba de împrejurările emoţionante cu care ne-am ocupat în cartea Ieremia: suntem pe un alt teren. Ierem...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel. Eu Însumi, chiar Eu voi căuta oile Mele"
Categorie:  Cartile Bibliei  IntroducereE. A. Bremicker   Slujba de păstor în lumina textului biblic din Ezechiel 34IntroducereDespre ce este vorbaAproape că nu există un...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Plângerile lui Ieremia"
Categorie:  Cartile Bibliei Plângerile lui Ieremia, o emoţionantă expresie a interesului lui Dumnezeu faţă de necazul poporului său din cauza păcatului lor, nu cer prea multe remarci pentru...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Profetul Ieremia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Autorul şi data scrieriiCartea Ieremia începe după cum urmează: „Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia”, iar în capitolul 51:64 citim: „Până aici sunt cuv...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ieremia. Capitolele 31-52"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 31 şi 32Dar nu numai Iuda, căruia îi adresa Ieremia profeţiile, trebuia să fie restabilit, ci toate familiile lui Israel urmau să se bucure de ac...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ieremia. Capitolele 21-30"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 21-23La întrebarea lui Zedechia, care dorea să ştie dacă Domnul avea să intervină în favoarea poporului împotriva lui Nebucadneţar, Duhul lui Dum...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise