text Devotionale

FII CA ESTERA!

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde…” (1 Corinteni 10:11)

Este o greșeală să crezi că marii eroi ai Bibliei au fost altfel decât noi, și să spui: „În situația mea, o astfel de viață nu este posibilă.” Estera s-a născut în robie, și din cauza frumuseții sale un rege păgân a făcut-o una din soțiile sale. Și noi vorbim de sentimentul neapartenenței! Dar niciun loc nu este nepotrivit, când te afli în locul în care dorește Dumnezeu să fii! Când Haman a complotat la exterminarea iudeilor, Estera se afla într-un loc strategic, pusă de Dumnezeu ca să-i salveze. Ea și-a descoperit scopul vieții când Mardoheu, tutorele și vărul ei, i-a spus: „pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie” (Estera 4:14). Care a fost răspunsul ei (v. 16)? „Voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să pier, voi pieri.” Dar în loc să piară, ea a triumfat! Prin urmare, ce putem noi învăța de la Estera? 1) Când pornești la drum, Dumnezeu nu-ți oferă toate detaliile. Asta nu înseamnă că El nu are un plan. Numai când Îl cauți pe El, descoperi planul Său și primești putere de la El. 2) Cunoștința înseamnă putere. Fie că ești rob, fie că ești stăpân, când știi că Dumnezeu te-a chemat, vei putea doborî orice piedică îți iese în cale. 3) Când știi că Dumnezeu este la cârmă, ai îndrăzneală. Când Estera a zis: „Dacă va fi să pier, voi pieri”, ea nu a făcut altceva decât să se pună în mâna lui Dumnezeu, știind că poate înfrunta până și moartea cu îndrăzneală, bizuindu-se pe Domnul. Nu numai că Dumnezeu are un plan pentru tine aici pe pământ, dar El are unul și mai bun sus în ceruri. O astfel de perspectivă nu-ți aduce decât beneficii!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ezechiel. Capitolele 40-48"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 40 - 48Ceea ce a mai rămas din profeţie priveşte întemeierea sanctuarului Lui în mijlocul poporului. Cititorul va remarca faptul că, în ultimele...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel. Capitolele 33-40"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 33 şi 34În capitolul 33, având în vedere aceste judecăţi care aşezau poporul său pe o poziţie cu totul deosebită (pentru că era judecat ca Lo-Ami...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel. Capitolele 21-32"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 21Cu versetul 1 din capitolul 21 începe o altă profeţie, care ne prezintă împlinirea ameninţărilor celei de dinainte în împrejurările invaziei lui...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel. Capitolele 11-20"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 11Dumnezeu i-a judecat pe cei care conduceau nelegiuirea şi se încurajau cu gândul că cetatea nu putea fi luată*. Ei aveau să iasă din cetate şi s...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 1-10În profeţia lui Ezechiel nu mai este vorba de împrejurările emoţionante cu care ne-am ocupat în cartea Ieremia: suntem pe un alt teren. Ierem...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ezechiel. Eu Însumi, chiar Eu voi căuta oile Mele"
Categorie:  Cartile Bibliei  IntroducereE. A. Bremicker   Slujba de păstor în lumina textului biblic din Ezechiel 34IntroducereDespre ce este vorbaAproape că nu există un...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Plângerile lui Ieremia"
Categorie:  Cartile Bibliei Plângerile lui Ieremia, o emoţionantă expresie a interesului lui Dumnezeu faţă de necazul poporului său din cauza păcatului lor, nu cer prea multe remarci pentru...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Profetul Ieremia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Autorul şi data scrieriiCartea Ieremia începe după cum urmează: „Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia”, iar în capitolul 51:64 citim: „Până aici sunt cuv...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ieremia. Capitolele 31-52"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 31 şi 32Dar nu numai Iuda, căruia îi adresa Ieremia profeţiile, trebuia să fie restabilit, ci toate familiile lui Israel urmau să se bucure de ac...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ieremia. Capitolele 21-30"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolele 21-23La întrebarea lui Zedechia, care dorea să ştie dacă Domnul avea să intervină în favoarea poporului împotriva lui Nebucadneţar, Duhul lui Dum...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise