text Poezii crestine

Vremurile din urmă

de Lucian Cazacu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucian Cazacu
Cu pași nemăsurați se apropie
O zi când lumea va afla
Că ce-a fost scris cu slove sfinte
Se va-mplini, se va vedea.

Acum, noi resimțim fiorul
Lucrării ce-a început deja,
Se mișcă lucrurile-n grabă
Ca să-mplinească Biblia.

Și orice zvon, orice cutremur
Și orice boală sau război
Și orice lipsă de credință
Când ura, cearta sunt în toi,

Când se dezlănțuie minciuna,
Când bârfa e ceva normal,
Când lipsa de iubire face
Să fie totul imoral,

Ne spun că nu e mult și Domnul
Va reveni în slava Sa
Și nu vine să mântuiască,
Ci judecată ca să de-a.

Pornirea firii se afirmă,
Se-ncinge într-un joc nebun,
Rostind sentință fără preget:
Că ce-a fost rău, acum e bun.

Nu-i chip să poți descrie-n vorbe
Declinul lumii din prezent:
Păcatu-și afișează chipul,
Pe Dumnezeu Îl vor absent;

Familia-i reformulată
Într-un limbaj chiar depravat,
Cum tot ce-a fost corect odată,
Acum e totuși demodat.

Copiii vor să ni-i educe
După principiul secular,
Să modeleze-n ei o formă
De necredință tot mai clar.

Ce haos în relații astăzi
În primării și în guvern,
Între părinți, copii, familii,
Chiar între șef și subaltern!

Iar lipsa de respect maschează
Motive-ascunse tot mai des,
Se calcă totul în picioare
Pentru un propriu interes.

Cât, Doamne, mai îngădui faima
Ce-și poartă mândră pieptul scos
Și cât mai rabzi Tu egoismul
Ce urâțește ce-i frumos?

De-am sta să așternem pe hârtie
Și jalea celor apăsați
Sub dictatură, tiranie,
Am fi și noi împovărați.

Nu-i greu să vezi cum se aprinde
O luptă la nivel mental,
Cum cei mai mulți cad pradă astăzi
Loviți, striviți în mod brutal.

Depresia și stresul frânge
Atâtea inimi din popor,
Și lasă golul tot mai mare
Din ei, din sufletele lor.

Sunt însetați după putere
Și scaune și promovări
Și nici Cuvântul parcă, Doamne,
Nu mai produce transformări.

Ascultă glasul ce se 'nalță,
Puțini rămas-au la altar,
Dar strigătul lor cheamă iarăși
După-ndurare, după har.

Și robilor Tăi dă putere
Să nu coboare-n compromis,
Să nu renunțe la nădejdea
De a ajunge-n Paradis.

Nu oameni am urmat în vale,
Ci pe Acela ce ne-a spus
Că într-o zi se va întoarce
Să-și ia Mireasa cu El sus.

O, vino, vino, iar te strigă
Un număr mic, dar însemnat,
De credincioși ce Te declară
Atât ca Domn, cât și-Împărat;

Atât ca Cel ce vei rămâne
Întotdeauna Ava, Tata!
Biserica din nou Te cheamă,
Revino iarăși, Maranata!

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise