"Iată Omul!"

Categorie: Isus Hristos

 (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose)

 Ioan 19:5

 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele unui păgân. Le prezenta iudeilor, o gloată controlată în mod satanic, o imagine vrednică de milă. Omul stătea înaintea lor, Cel care timp de trei ani vindecase bolnavi, făcuse fapte de milă şi bunătate, Cel care Îşi descoperise puterea Sa supranaturală. Urma să se întâmple cel mai nelegiuit act din istoria umanităţii, iar cel mai nelegiuit strigăt fusese auzit: “Baraba – dă-ni-l pe ucigaşul Baraba! Răstigneşte acest Om, răstigneşte-L”. Iar El stătea acolo. Umerii Săi însângeraţi acoperiţi de mantia purpurie, capul Său încununat cu spini, faţa Sa desfigurată şi chinuită, de nerecunoscut poate. Pilat vorbea latina, dar a rostit în limba sa doar două cuvinte: “Ecce Homo”.

Ce a vrut să spună prin aceasta? El îi ura pe iudei. Îl arăta gloatei pe Omul durerilor din dispreţ? Sau scopul său era să stârnească mila în inima unora, care ar fi putut cere îndurare? Nu ştim acest lucru. Cu toate acestea este de o mare importanţă faptul că el a spus aceasta: “Ecce Homo” – el nu ştia ce spune, deoarece în aceste cuvinte, “Iată Omul!”, este cuprins mesajul măreţ al Bibliei.

Descoperirea lui Dumnezeu a fost făcută faţă de om. Dacă nu ar fi omul, nu ar exista şi nu ar fi putut să fie Cuvântul scris, descoperirea scrisă a lui Dumnezeu. Lumea animală nu are capacitatea de a primi o descoperire; lumea de deasupra, lumea îngerilor nu are nevoie de nicio revelaţie. Descoperirea lui Dumnezeu este faţă de om şi despre om: cei doi, primul Om şi cel de-al doilea Om, primul Adam şi ultimul Adam. Din Geneza şi până la Apocalipsa, Dumnezeu spune: “Iată Omul!”

 I. În primul capitol al Bibliei, Dumnezeu arată Omul, iar în creaţie El vorbeşte, arătând spre făptura pe care o crease: “Iată Omul”. Pământul a apărut din apele adânci ale morţii şi judecăţii. Pe pămant era vegetaţie şi au fost create animale; totul este împodobit cu frumuseţe şi glorie. La sfârşit, Dumnezeu creează o făptură care Îi este asemanătoare: “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”.

Persoanele Dumnezeirii participă la acest act al creaţiei. Şi una dintre aceste Persoane, Cel din mijloc, ştia că într-o zi Se va înveşmânta cu un astfel de trup şi va apărea în chip de om.

Avem în vedere acest prim om, nu un om din peşteră, nu o semi-maimuţă feroce, nu un animal fără înţelegere, ci o fiinţă cu înţelepciune şi cunoştinţă. El poseda o inteligenţă superioară pentru a putea supune creaţia. El avea nume pentru fiecare animal al câmpului şi pădurii. El le-a numit pe toate fără niciun moment de ezitare. Ar putea oare oamenii de ştiinţă de astăzi să facă aceasta? Însă nu inteligenţa superioară a primului om a fost cel mai remarcabil fapt, ci părtăşia sa cu Dumnezeu. El se bucura de prezenţa Sa, avea părtăşie cu El, iar Creatorul Îşi exprima bunătatea Sa plină de dragoste faţă de creatura creată pentru plăcerea Sa. “Iată Omul!”

 II. Curând însă tabloul s-a schimbat. Omul părăseşte prezenţa lui Dumnezeu şi, privindu-l acum pe om, vedem un contrast foarte trist. Accesul în Eden este blocat, omul şi tovarăşa lui sunt scoşi afară. Ei nu au avut încredere în Creatorul lor, au ascultat de vocea cumplită a creaturii misterioase. Au devenit păcătoşi şi, părăsind prezenţa lui Dumnezeu, vocea rosteşte în urma lor cuvintele nefericirii, suferinţei şi durerii! Sudoarea frunţii! Spini! Blestem! Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce! Iată omul doborât la pământ, dezbrăcat de gloria lui de odinioară, începând lunga sa istorie de păcat, ruşine şi suferinţă. Îl vedem în Scriptură rătăcind tot mai departe de Dumnezeu. Omul se scufundă din ce în ce mai adânc, dovadind că este pierdut, pierdut fără speranţă. Păcatul îl trage din ce în ce mai jos. Noaptea devine tot mai întunecată. Dumnezeu a consemnat totul în descoperirea Sa şi acum arată spre el: “Iată omul!”. Iată ce a devenit el prin păcat.

Dar îl va lăsa oare Dumnezeu acolo? Oare nu va face Dumnezeu nimic pentru a-l aduce înapoi? Este el oare atât de pierdut, încât puterea lui Dumnezeu nu îl mai poate ajunge, iar pentru omul păcătos să nu mai fi rămas nimic altceva decât noaptea nesfârşită? Dacă aşa ar fi fost situaţia, Dumnezeu nu ar mai fi fost Dumnezeu.

III. Dumnezeu vorbeşte din nou, iar mesajul Său acum este: “Iată Omul” – celălalt om. El vorbeşte în promisiuni profetice, iar toate profeţiile răscumpărării şi speranţa răscumpărării au în centru Omul, al doilea Om. El trebuie să fie sămânţa femeii, nu a unui om, un om păcătos. Naşterea Sa supranaturală este arătată deîndată. De mii de ani degetele profeţilor au scris despre El şi au arătat spre El. “Iată Robul Meu!” “Iată Odrasla!” “Iată Împăratul!” “Iată-L pe Emanuel!” Dumnezeu S-a coborât la om pentru a suferi, pentru a muri, pentru a lua păcatul asupra Sa, pentru fi Cel care poartă păcatul. Iată El vine ca să fie Mielul lui Dumnezeu, să îndepărteze suferinţa, blestemul, ruşinea, ruina şi moartea. El vine, acel Om, să îl aducă pe om înapoi, nu într-un Eden pământesc, ci într-o glorie cu mult mai înaltă. “Iată Omul!” care este strigătul profeţiei de-a lungul veacurilor, Omul vine, Cel din ceruri, Cel nemuritor vine să sufere moartea şi să o biruiască.

IV. Deschizând Noul Testament, dintr-o dată suntem puşi faţă în faţă cu cel de-al doilea Om. Mesajul Evangheliilor nu este altul decât „Iată Omul!” care a venit născut din fecioară. Cât de înfiorător ar fi dacă ar fi fost altfel, după cum susţin conducătorii religioşi ai timpului modern. Dacă nu ar fi fost născut din fecioară, El nu putea fi Omul. Dacă S-ar fi născut în mod natural şi El ar fi fost legat de primul om şi ar fi împărtăşit păcatul şi blestemul acestuia. Însă El a venit fără păcat şi sfânt, nu doar om, ci Dumnezeu-Om. „Iată Omul!”, astfel vorbeşte Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în Evanghelii. Priviţi-L în viaţa Sa fără păcat, desăvârşită, în frumuseţea Lui! Priviţi supunerea Lui faţă de voia eternă a lui Dumnezeu! Priviţi manifestarea puterii Sale! Ascultaţi cuvintele Sale dătătoare de viaţă veşnică

Însă El a venit pentru ceva cu mult mai măreţ decât să trăiască pe pământ ca om desăvârşit şi să Îl arate pe Cel de nevăzut în Persoana Sa. Ioan Botezătorul, în mărturia primită de la Dumnezeu, afirmă marele adevăr: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii”. Însă Mielul avea nevoie de un altar; altarul este crucea. Primul om a fost într-o grădină a plăcerii; şi Cel de-al doilea Om trebuie să intre într-o grădină. Aceasta este Ghetsimani, grădina durerii şi a sudorii ca de sânge. Auzim cererile şi rugăciunile, strigătele puternice şi lacrimile (Evrei 5 ). “Iată Omul” – El este acum ceea ce au prezis profeţiile: “Eu sunt vierme şi nu om” (Psalmul 22 ). Omul Vieţii şi al Gloriei se lasă prins fără împotrivire. Şi după toată dezonoarea care I Se aduce şi pedeapsa crudă, Pilat Îl prezintă cu al său “Iată Omul!”. Ei privesc spre El cu inimile pline de ură satanică. Demonii privesc cu bucurie, iar îngerii plâng.

Omul este răstignit pe cruce. Unde s-a întâmplat aceasta? Nu după cum spune cântarea: “Este un deal verde departe, în afara zidurilor cetăţii”, ci Scriptura spune: “Iar în locul în care a fost răstignit era o grădină” (Ioan 19:41 ). Cununa de spini este încă pe capul Său binecuvântat, capul care s-a odihnit de-a lungul veşniciei la pieptul Tatălui. El poartă blestemul, El poartă ruşinea. El face ispăşire şi satisface dreptatea lui Dumnezeu. Pe acea cruce, “Cel care n-a cunoscut păcat a fost făcut păcat pentru noi”. El Îşi pleacă capul încununat cu spini şi buzele Lui scot strigătul măreţ al victoriei: “S-a sfârşit!” “Iată Omul!”

Apoi vine mesajul măreţ al Duhului lui Dumnezeu adresat unei lumi de păcătoşi. “Iată Omul!” “Iată Mielul lui Dumnezeu!” El a sfârşit lucrarea; pacea a fost făcută prin sângele crucii! “Iată Omul!” El este Acela, Singurul care mântuieşte. El a deschis calea cea nouă şi vie în prezenţa glorioasă a lui Dumnezeu. “Iată Omul!” – încrede-te în El, acceptă-L; El te poate aduce la Dumnezeu, în casa Tatălui. Viaţa şi gloria ne sunt date atunci când credinţa priveşte spre El, Hristosul care a murit pentru păcatele noastre.

V. Auzim din nou: “Iată Omul!”. Mormântul este gol. El stă acolo, Acel Om care a murit, biruitor asupra morţii şi a mormântului. El le-a biruit pentru totdeauna. El nu este un duh sau o fantomă. După înviere, a dovedit că El este Omul şi că acel Om înviat dintre morţi este modelul omului răscumpărat prin El; El este capul noii creaţii; cum este El în gloria învierii, la fel vor fi toţi ai Săi. Schimbaţi în chipul Său, chipul celui de-al doilea Om, pentru ca El să poată fi Cel dintâi dintre mai mulţi fraţi.

VI. Incă o dată spunem: „Iată Omul!”, iar acum privim în sus. El S-a suit în înălţime. El a trecut prin ceruri. Puterea lui Dumnezeu L-a ridicat şi L-a purtat din ce în ce mai sus; L-a purtat în cel de-al treilea cer, în cea mai înaltă parte a tuturor cerurilor. Iar noi privim acum în sus şi spunem: „Isus, care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii datorită morţii pe care a suferit-o, încununat cu glorie şi cu onoare”. El este aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Deasupra tuturor stăpânirilor şi puterilor şi a oricărui nume ce este numit este Omul, Omul care a trăit, a murit, a fost îngropat şi a înviat din nou. Ce imagine glorioasă pentru credinţă să Îl vadă pe El în cea mai înaltă glorie, siguranţa divină că noi, răscumpăraţi prin El, una cu El, vom împărţi cu El gloriile de sus. „Iată Omul!” Marele tău Preot, Mijlocitorul tău scump la Tatăl. „Iată Omul!” Capul Trupului, Mirele care vine curând.

VII. Tabloul se va schimba. Acel Om nu va fi pentru totdeauna ascuns privirii oamenilor. Îl văd, într-o zi, ziua stabilită de Dumnezeu, Îl văd ridicându-se de la dreapta Tatălui. Se ridică din locul Său glorios. Părăseşte locul de mijlocire. Coboară încă o dată. El vine în văzduh cu un strigăt de chemare, strigătul care deschide mormintele celor ai Săi, strigătul care îi va aduna pe toţi sfinţii Săi pentru a-L întâlni faţă în faţă pentru a-Şi primi rodul muncii sufletului Său. „Iată Omul!” Îl vom „vedea cum este” şi „vom fi asemenea Lui”. Ce imagine va fi aceea! Nu Îl vom vedea aşa cum L-au văzut gloatele atunci când romanul a strigat „Ecce Homo”, ci Îl vom vedea în plinătatea gloriei Sale.

Şi după aceea El va fi întronat. Ale Lui sunt drepturile de împărat peste acest pământ. Cel de-al doilea Om va restaura o creaţie ruinată. Va fi o mare reînviorare. Puterea Sa măreaţă va îndepărta blestemul. Călcâiul Său va zdrobi capul şarpelui. „Iată Omul!” El este pe tron pentru a conduce şi domni în dreptate. „Iată Omul!”

sursa: https://comori.org/