“La picioarele Sale”

Categorie: Isus Hristos

Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19

Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârşirea lui Hristos în umanitatea Sa sfântă. Luca vorbeşte despre “martori oculari şi slujitori ai Cuvântului”. Cuvântul folosit pentru “slujitori” denotă o poziţie de subordonare<, o atitudine potrivită pentru cineva care a căutat să scrie despre Omul Hristos Isus! Scriptura ne prezintă legătura care era atât de evidentă între Luca şi apostolul Pavel şi nu suntem aşadar surprinşi atunci când Pavel face referire la el însuşi în exact acelaşi mod: “Aşa să ne socotească cineva: ca slujitori ai lui Hristos” (1. Corinteni 4:1 ).

În continuare, Luca face câteva referiri cu privire la picioarele lui Isus, iar în cele trei întâmplări, spre care se îndreaptă atenţia acestei scrieri, pare să existe un progres moral deosebit. În Isaia 52 , citim acele cuvinte atât de cunoscute – “Ce frumoase sunt picioarele celui care aduce veşti bune”. Nu vedem noi oare oglindirea acestor versete în Luca 4 ? “(Isus) a venit la Nazaret…şi a intrat … în sinagogă”. Picioarele Sale binecuvântate L-au dus acolo pentru ca profeţia lui Isaia să poată fi împlinită în El Însuşi.

Cuvântul “frumos” din Vechiul Testament poartă, printre multe alte înţelesuri, şi pe acela de “a fi acasă”. Nu este acesta un gând de seamă în întâmplarea din Luca 7 ? Atmosfera rece şi neînţelegătoare din casa lui Simon, alături de îndreptăţirea de sine a fariseilor, ar fi respins-o pe această femeie, “care era o păcătoasă”, dar ea a găsit o primire bună la picioarele lui Isus. Cât de minunat că acele picioare frumoase sunt menţionate de şase ori în câteva versete! Ea stătea “la spate, la picioarele Lui”. Lacrimile ei de pocăinţă curgeau neîntrerupt şi întreaga ei atitudine arăta aprecierea ei faţă de Acela, care singur putea să măsoare greutatea păcatului ei (v. 47) şi în acelaşi timp îi putea da cunoştinţa clară a iertării. Acele picioare binecuvântate i-au adus îndurările lui Dumnezeu manifestate în Isus. Inima ei împovărată de păcat a fost eliberată, permiţând sentimentelor ei să se reverse în exterior, ca răspuns faţă de Acela, ale Cărui picioare L-au adus aici “să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10 ).

În Luca 10 , citim despre “Maria, care, aşezându-se şi ea la picioarele lui Isus, asculta cuvântul Său”. Era o atmosferă de satisfacţie şi linişte. “Maria a ales partea cea bună”; acţiunea ei era reflectarea afecţiunilor ei cele mai intime; ea nu era mişcată sau împiedicată de scena activităţilor din jur. Partea pe care ea şi-a ales-o nu era doar bună în exterior, ci era bună şi în interior, iar, mai presus de toate, ea a primit lauda Domnului ei, împreună cu asigurarea că ceea ce şi-a ales nu îi va fi niciodată luat.

Au aceste picioare frumoase atracţie şi pentru noi astăzi? În mersul lor sfânt, de har şi dragoste binevoitoare, ele ne-au adus cunoştinţa iertării; căutăm noi oare prilejul de a sta în linişte înaintea Aceluia care ne-a binecuvântat atât? Sunt multe slujiri în care putem fi implicaţi corect, lucrări, pe care El, Cel căruia Îi slujim, le va aprecia în mod drept, dar “partea cea bună” este ocuparea cu El Însuşi, ascultând descoperirea dragostei în legăturile Lui cu noi. Expresia “a ales” arată o hotărâre sigură şi neschimbată de partea Mariei, iar acest element al determinării este esenţial pentru ca această “parte bună” să fie experimentată şi savurată. Slujirea aici jos va înceta; ocuparea cu Hristos va fi partea noastră veşnică, dar poate fi a noastră încă de acum. Avem cuvântul Domnului că, dacă alegem această parte, nimic nu ne-o poate lua şi, de asemenea, suntem asiguraţi că o astfel de dorinţă din partea noastră va aduce bucurie Domnului Însuşi.

În Luca 17 , vedem un om, un lepros curăţit, “cu faţa la picioarele Lui”. Stând în picioare, stând jos, căzut la picioarele Sale! Cu cât ne luăm o poziţie mai joasă, cu atât mai mare devine Hristos înaintea noastră. Bucurându-ne în harul Său care aduce mântuire; savurând farmecul şi apropierea de El; hrănindu-ne cu cuvântul Său; pe măsură ce măreţia şi gloria Persoanei Sale Sfinte copleşeşte sufletele noastre, suntem mişcaţi în dragostea noastră faţă de El în laudă şi adorare şi astfel îi dăm “glorie lui Dumnezeu”.

În concluzie,putem cita din cuvintele lui Petru – “Pentru că la aceasta aţi fost chemaţi…ca să călcaţi pe urmele Lui”. vedem din nou cum verbul “să călcaţi” arată o hotărâre de neschimbat şi dacă suntem ajutaţi prin puterea Duhului pentru a ne dărui pe noi înşine, vom găsi atunci bucuria care aparţine acelora despre care vorbeşte Pavel în Romani 10 – “Ce frumoase sunt picioarele celor care vestesc Evanghelia păcii, ale celor care vestesc Evanghelia lucrurilor bune!”. Picioarele care odată nu cunoşteau “calea păcii”, sunt aduse acum, prin puterea revoluţionară a “Evangheliei lui Dumnezeu”, în aceeaşi poziţie cu picioarele frumoase ale lui Isus, folositoare în mărturia Domnului acum, iar curând folositoare “Dumnezeului păcii” când va zdrobi (acesta este adevăratul sens al cuvântului) puterea lui Satan sub picioarele sfinţilor (Romani 16:20 ).

Doamne Isuse, ne închinăm şi ne plecăm la picioarele Tale
Şi Îţi dăm gloria şi onoarea care se cuvine;
Deoarece prin Tine, Mântuitorule, se ridică laudele noastre
Şi măresc corul puternic ce nu va tăcea în veci.

sursa: https://comori.org/