'Noi am privit gloria Lui"

Categorie: Isus Hristos

Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea în mărturisirea Duhului ca fiind aceia care “se temeau de Domnul şi se gândeau la Numele Lui”. Rămăşiţa din vremea întrupării Domnului Isus avea o Ana care “vorbea despre El tuturor acelora care aşteptau răscumpărarea în Ierusalim” (Luca 2:38 ).

Ce preocupare binecuvântată! Cei doi ucenici din Ioan 1 întreabă: “Învăţătorule, unde locuieşti?”. Cât de binecuvântat să fii învăţat de El. Cu cât mai mult este să rămâi la El!

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru exemplul ucenicilor care L-au întrebat: “Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii eterne” (Ioan 6:68 ). Ne amintim, de asemenea, de femeia din Samaria care proclama: “Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot câte am făcut: nu cumva Acesta este Hristosul?”. Sau omul din Ioan 9 , care exclamă răspunzând întrebării “Crezi tu în Fiul lui Dumneu? Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?”. Şi apoi mai sunt grecii din Ioan 12 , care îi spun lui Filip: “Domnule, dorim să-L vedem pe Isus”. Să ascultăm cuvintele fariseului convertit: “ca să-L cunosc pe El” (Filipeni 3:10 ). Haideţi să ne alăturăm exilatului singuratic din Patmos care, contemplându-L pe cel întâi născut dintre morţi ca fiind Prinţul împăraţilor pământului, izbucneşte în laudă, strigând: “A Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său … a Lui fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin.” (Apocalipsa 1:5, 6 ). Să luăm aminte la întrebarea adresată fariseilor făţarnici: “Ce gândiţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” (Matei 22:42 ). Să ne punem şi noi această întrebare şi să răspundem împreună cu Petru: “Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”.

Într-un astfel de duh vom pătrunde în Evanghelia după Ioan. Să ne amintim că această evanghelie a fost scrisă aproape de sfârşitul primului secol al istoriei Adunării. Ne putem imagina aproape şaizeci de ani fără Evanghelia după Ioan! Contează oare dacă primim această prezentare a Domnului nostru sau nu? Unei astfel de întrebări i se răspunde în 1. Ioan 4:6 : „Noi suntem din Dumnezeu: cine Îl cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă”. Şi încă un cuvânt solemn în versetul 9 al celei de-a doua epistole: „Oricine merge înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, nu-L are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura lui Hristos, acela Îl are şi pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, nu-l primiţi în casă şi nu-l salutaţi. Pentru că cine-l salută se face părtaş cu lucrările lui rele”. Cum poate aduce cineva învăţătura dacă nu o crede?

Chiar în momentul în care intrăm în Evanghelia după Ioan suntem purtaţi înapoi, mai înainte de tot ceea ce are început. El nu a avut început – El este distinct de întreaga creaţie – deasupra tuturor. “La început era Cuvântul” – existenţa Sa eternă; “Cuvântul era cu Dumnezeu” – individualitatea Persoanei Sale; “Cuvântul era Dumnezeu” – dumnezeirea Sa; “Acesta era la început cu Dumnezeu” – El este din eternitate distinct în Persoana Sa. El are o glorie mai mare decât întreaga creaţie în virtutea faptului că El a creat totul – “Toate lucrurile au fost create prin El”. În calitate de Cuvânt, El nu este numai Cel care descoperă, ci şi ceea ce este descoperit. Când a fost întrebat “Tu cine eşti?”, El a răspuns “Întocmai ceea ce vă şi spun” (Ioan 8:25 ). Cuvântul Său Îl prezenta pe El Însuşi.

În legătură cu această descoperire minunată cu privire la distingerea Persoanelor în Dumnezeire, este de asemenea şi manifestarea relaţiilor personale între aceste Persoane. Dacă aceste relaţii sunt personale, atunci ele sunt eterne, deoarece Persoanele sunt eterne. Astfel învăţăm cum “Cuvântul S-a făcut (nu era) Carne şi a locuit printre noi … plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:14 ). Ioan, meditând în puterea Duhului Sfânt la minunea întrupării, spune: “şi noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl”. El a fost – şi este într-adevăr întotdeauna – singurul Fiu. De cinci ori, în scrierile lui Ioan, El este numit Singurul. Aceasta este gloria relaţiei Sale (versetul 14). Apoi, în versetul 18, părtăşia dulce din sânul Tatălui aparţine acestei relaţii unice. Domnul nostru Isus Hristos este Singurul de acest fel – unic în relaţia şi în dulceaţa afecţiunilor potrivite acestei relaţii. Acesta este gândul transmis în Numele de Singurul Fiu. Nu există niciun gând legat de naştere sau generaţie, cuvântul descrie relaţia şi dragostea unică.

De asemenea, de cinci ori în Noul Testament este numit „Cel întâi-născut”. Nici aici nu este vorba despre ordinea naşterii, ci a poziţiei. În Psalmul 89:27 , Dumnezeu, vorbind despre David, împăratul Său uns, spune: „şi Eu îl voi face cel întâi-născut, cel mai înălţat dintre împăraţii pământului”. Bineînţeles că titlul de „întâi-născut” semnifică distincţia poziţiei şi nu naşterea din punct de vedere istoric.

În Romani 8:29 , El trebuie “să fie Cel întâi-născut între mai mulţi fraţi”. În Coloseni 1:15 , El este “Cel întâi-născut din întreaga creaţie”. Creând totul şi venind prin întrupare în creaţia Sa, El are întâietate faţă de toate. În versetul 18 al aceluiaşi capitol, El este “Cel întâi-născut dintre cei morţi”. În Evrei 1:6 , când este adus ca întâi-născut în lumea locuită, oştilor îngereşti li se porunceşte să I se închine. Şi în Apocalipsa 1:5 , El este “Întâiul-născut din morţi şi Mai-Marele împăraţilor pământului”. Deci, fie că este vorba de Creaţie, de Înviere, de fraţii Săi, de oştile îngereşti sau de împăraţii pământului, El ocupă primul loc, “ca El să aibă întâietate în toate”.

Astfel, ca Cel întâi-născut – El este capul, primul ca poziţie.

Ca Singurul – El este Singurul Fiu al dragostei Tatălui.

El a devenit trup, dar El nu a devenit niciodată Fiu. În timp ce medităm la gloria şi harul întrupării Sale, să lăsăm Cuvântul Adevărului în puterea Duhului Adevărului să ne convingă că noi nu privim “Înfierea prin întrupare”, ci privim “întruparea Fiului”. Astfel, fiind Cuvântul – şi El este Cuvântul Etern – El este descoperirea lui Dumnezeu. Ca “Singurul Fiu”, El este Mărturisitorul şi Descoperitorul Tatălui. El a adus la lumină relaţia din Dumnezeire cu afecţiunile care îi sunt specifice.

Cel puţin trei lucruri ne atrag atenţia în Evanghelia după Ioan: gloria Persoanei Sale, gloria puterii Sale şi gloria dragostei Sale. Minunile înscrise în această Evanghelie au caracterul de semne. Indiferent de caracterele dispensaţionale care ne sunt prezentate în ele – şi ele sunt bogate în astfel de învăţături – să ne amintim întotdeauna că primul lor scop este să ne facă să fim captivaţi, în timp ce ne este descoperită, de gloria Domnului. “Dar acestea sunt scrise ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui” (Ioan 20:31 ).

În timp ce gândim la gloria Sa, să ne amintim că aceasta ne este prezentată în caracterul ei personal, moral şi oficial. Dacă vorbim de gloria personală, ne gândim la cine este El; dacă ne gândim la gloria morală, ne gândim la caracterul, comportamentul şi căile Sale; când vorbim de gloria oficială, ne gândim la poziţiile pe care El le ocupă.

De-a lungul Evangheliei, El ne este prezentat ca Păstorul oilor (şi aceasta corespunde aproape întru totul cu adevărul despre poziţia Lui de Cap din scrierile lui Pavel). “Şi va fi o singură turmă, un singur Păstor” (Ioan 10:16 ).

El a fost în mijlocul alor Săi ca Mângâietor, Acela care s-a îngrijit deplin de ei (deoarece El vorbeşte despre venirea Duhului ca despre un alt Mângâietor). El este Pâinea Vieţii; El este Uşa; El este Adevărata Viţă; El este Fiul lui David; El este Fiul Omului; El este Fiul lui Dumnezeu; El este Cel care botează cu Duhul Sfânt; El este Învierea şi Viaţa; El este Lumina Lumii; El este Lumina Vieţii; El este Ultimul Adam („Şi spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a spus: Primiţi Duh Sfânt!” – Ioan 20:22 ); El este Cel care spală picioarele; El este Cel ce vine; El este Administratorul tuturor lucrurilor, deoarece Tatăl Îl iubeşte atât de mult, încât a dat toate lucrurile în mâinile Lui pricepute; El este Judecătorul numit. Tatăl i-a încredinţat Lui toată judecata din două motive.

Primul – “pentru ca toţi să-L onoreze pe Fiul, după cum Îl onorează pe Tatăl … care L-a trimis”. Al doilea – “pentru că este Fiul al Omului” (Ioan 5:23, 27 ). El este Cel care deschide ochii orbului; El este Biruitor asupra morţii şi a mormântului; El este Resursa celor ai Săi în deşertul secetos sau în furtuna turbată; El este Omul Înălţat.

În aceste lumini diferite Îl prezintă Evanghelia. Oriunde L-am privi, moral sau oficial, ne este amintit în mod constant faptul că aceste lucruri sunt profeţite despre El, Acela care a spus despre Sine: “Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt”. El este Dumnezeu în gloria Persoanei Sale, oricât de mult S-a smerit în frumuseţea harului Său, altfel cum am înţelege noi cuvintele „Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel care a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer” (Ioan 3:13 )? El vorbeşte aici despre Sine ca având un titlu oficial atribuit Lui datorită umanităţii Sale, totuşi predicând despre Sine ceea ce I atribuie datorită dumnezeirii Sale. De aici şi pericolul încercării de a separa Dumnezeirea şi Umanitatea binecuvântatului nostru Domn Isus Hristos. Trebuie să desluşim fără a separa vreodată, mărturisind întotdeauna că o Singură Persoană există în ambele naturi. El este Dumnezeu; El este Om; El este atât Dumnezeu, cât şi Om.

Această concluzie binecuvântată ne este întipărită în timp ce medităm la El aşa cum este prezentat de Duhul în Evanghelia lui Ioan şi, în timp ce meditaţia noastră se apropie de sfârşit, ne sunt amintite trei tablouri minunate din finalul Evangheliei.

1. Toma, fiind convins înaintea Lui, anticipează naţiunea în mărturisirea sa personală “Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20:28 ; vezi şi Isaia 25:9 ).

2. Ucenicul pe care îl iubea Isus (dragostea discerne repede) îi spune lui Petru: “Este Domnul!” (Ioan 21:7 ). Un rezumat potrivit pentru această Evanghelie, pe care Duhul l-a inspirat să îl scrie.

3. Petru, în momentul smeririi sale depline, în timp ce Domnul se ocupa de el pentru restabilirea lui deplină între fraţii lui, spune: “Doamne, Tu ştii toate; Tu cunoşti că te iubesc” (Ioan 21:17 ).

Ne alăturăm şi noi lui, dragi fraţi, înaintea Domnului nostru glorios, despre care citim “iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1 ) şi Îi spunem şi noi, într-o mărturisire sinceră, “Doamne Isus Tu eşti omniscient şi, chiar dacă se cere omniscienţă pentru a o pătrunde datorită micimii sale comparabile, îţi mărturisim dragostea noastră pentru Tine – Te iubim mult”?

Gloria Lui creşte înaintea noastră, însă, în loc să ne înspăimânte, ne atrage, deoarece este gloria Aceluia care ne iubeşte cu o dragoste eternă, “noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi”.

sursa: https://comori.org/