text Poezii crestine

PSALMUL 9

de Ion Popescu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ion Popescu



Voi lăuda din toată inima pe Domnul
Istorisind minunea Lui în viața mea
Şi voi cânta numele Tău cu bucurie
Făcând din Tine veselia mea

Căci Tu îmi sprijini pricina-n dreptate
Şi stai pe scaun, ca drept Judecător
Tu nimiceşti pe cei cu răutate
Din orice neam, din orişice popor

S-au dus vrăjmaşi, au rămas ruine
În urma lor sunt doar dărâmături
Cetățile sunt prefăcute în țărână
Şi pomenirea lor, sa dus din amintiri

S-au dus vrăjmaşi, a rămas Stăpânul
Şi Împărățeşte peste-ntreg pământ
Şi-a pregătit şi scaunul de Domnie
Să judece după al Său cuvânt

Cei ce cunosc numele Tău o Doamne
Se bizuiesc pe înțelepciunea Ta
Căci Tu nu-i părăseşti în încercare
Şi îi primeşti, când ei te vor căuta

Cântați şi lăudați pe Domnul Slavei
Căci El Împărățeşte în Sion
Vestiți isprăvile printre popoare
Făcute de Slăvitul nostru Domn

Căci El aude strigătul durerii
Şi El răzbună sângele vărsat
Pe cel nenorocit îl ia în brațe
Iar, cel lipsit e binecuvântat

Când neamurile vor fi judecate
Căci au uitat de harul său bogat
Atunci va face Dumnezeu dreptate
Şi vor cădea în groapa ce-au săpat

Dar, noi vom biruii prin biruința
Acelui Miel ce a fost crucificat
Vom merge înainte prin credința
Şi prin puterea care ne-a lăsat.

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise