Păcatul Nepăsării

Păcatul nepăsării e-un flagel
Ce-alimenteazã spiritul de turmă
Făcând din credincios un căldicel,
Este specific zilelor din urmă.

El vrea sã intre-n sufletu-ţi curat,
Nu agresiv, dând buzna dintr-o datã
Ci-ncetişor, tiptil, treptat-treptat,
Şi te trezeşti în tabãra cealaltã...

Nepãsãtorii râd în sinea lor
De cei ce suie-ncet cãrarea-abruptã.
Dar... ce pãcat, cã n-au nici viitor,
N-au sabie, nici braţe pentru luptã!

Nepãsãtorul îţi rãspunde sec,
Şi-aşa, şi-aşa, cum zboarã rândunica.
Nu-i mulţumit de anii care trec
Nici nu-l nemulţumeşte mai nimica.

Satan e bucuros când stai pasiv
Şi-ţi cântã cântec care sã îţi placã!
Insã, pe urmã, fãrã vreun motiv
Îl vezi cã-şi scoate sabia din teacã...

Tu, Timotei, nu fii nepãsãtor
De darul sacru care-i pus în tine!
Bisericii, fii vrednic slujitor
Şi tot ce faci, fã cât poţi tu de bine!

Cum ar putea sã scape cineva
De aspra judecatã viitoare
Dacã nu-i pasã-acum de viaţa sa
Şi de o mântuire-aşa de mare?

El nu se poate singur mântui!
Nu-l mântuiesc nici sfinţii, nici Maria
Ci Cel ce-l face fiu între alţi fii
E El-Shadday, ce-i dã şi-mpãrãţia!

Tu, fiule, sã ştii cã Cel Preasfânt
E umbra ta, pe mâna ta cea dreaptã.
Umblând pe-acelaşi drum jos, pe Pãmânt
În Cer, la masã, bucuros te-aşteaptã!