text Poezii crestine

Nu voi mai plânge

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Străin și călător sunt eu,
Pe drumuri interzise,
Sunt despărțit de Dumnezeu,
Prin faptele comise,

Pierdut în labirint de foc,
Încerc să îmi neg vina,
Și mă frământ în echivoc,
Dorindu-mi iar lumina,

Și tot alerg, în cercuri mii,
Căutând o poartă care,
Să-mi lase duhul a păși,
Pe-a vieții noi, cărare.

Prea mult am refuzat un dar,
Crezând că-i amăgire,
Dar jertfa sfântă la Calvar,
Îmi dă azi izbăvire.

Și-ncep să cred, să cercetez,
Ce spune Cartea Sfântă,
Citind mesajul, lăcrimez,
Căci adevăr cuvântă.

Au fost mioare și-un Păstor,
Pe pajiști înverzite,
Avut-au trai nemuritor,
Acuma-s rătăcite.

Păstorul cheamă turma Sa,
În locuri cu verdeață,
Auzi chemarea? Nu mai sta,
Aleargă la fâneață!

Și eu îngenunchez smerit,
Plângând îmi cer iertare,
Părinte drag, m-am răzvrătit,
Primesc a Ta mustrare!

Să curățești tot ce-i stricat,
Tot ce-i pătat în mine,
Să pot să strig: "Sunt vindecat!"
Lumii să-i spun de Tine.

Și drumul meu să fie lin,
Să urce către soare,
Trăirea sfântă, alb de crin
Și glasul, doar cântare.

Iar de oftez, lovit de ploi
Și mijlocu-mi se frânge,
Cred vorba Ta: "Eu sunt cu voi!"
Și-atunci nu voi mai plânge.

12/06/13, Barcelona

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise