text Poezii crestine

"De vroiește cineva să vină după Mine"...

de Traian Hrelescu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Traian Hrelescu



"De vroiește cineva să vină după Mine"...





De Mă iubești, de Mă iubește și-astăzi cineva și de vroiește ca să vină după Mine,
Va trebui ca să se lepede de sine, de tot ce-i rău, de tot ce-l ține rob și e păcat.
Jugul Meu care-i ușor și crucea să și-o ia în fiecare zi, și-apoi să vină după Mine,
De Mine tu va trebui ca să asculți în tot ce spui și-n tot ce faci, în inimă și-n gând.
Va trebui ca să asculți de-a Mele Legi și de Porunci, în tot și-n toate tu de Mine,
Va trebui să vii la Școala Mea și ucenic să-Mi fi, vom face-apoi și-un legământ,
Unul nou, între Mine și-ntre tine, stropit cu al Meu sânge, între tine și-ntre Mine,
Ca preț al pocăinței și-ascultării tale, Cerul Am să-ți dăruiesc, acesta-i noul legământ.


E mult sau e puțin, tu ști, da-i tot ce am și tot ce am îți dăruiesc, de azi Mi-ești frate,
Cerul, Viața Veșnică, Eternitatea, sunt minunate daruri, cadouri de la Tatăl pentru tine,
De astăzi, Tatăl Meu îți este Tată, Duhul Sfânt Mângâietor, Eu, de astăzi îți sunt frate,
Noi, vom veni să locuim cu tine, curățește-ți de-astăzi casa, mintea, inima ce-o ai în tine,
Noi cu tine, tu cu Noi, ce minunat, ce minunat mai poate fi, la bine și la rău, în toate.
Dacă Mă iubești tu vei păzi și-a Mele Legi, Porunci, Sfântul Duh va fi atunci cu tine,
Orfan n-am să te las, curând Mă voi întoarce iar, cu tine sunt acum și de-azi în toate,
Eu, sunt viu, de Eu trăiesc și voi, voi ve-ți trăi și nu uita nicicând, Eu sunt cu tine.


De Mă iubești, de Mă iubește și-astăzi cineva și de vroiește ca să vină după Mine,
Va trebui să-nvețe-n lumea asta să iubească, când nimeni azi nu mai iubește,
De Mă iubești, va trebui să-nveți să ierți așa ca Mine, când nimeni astăzi nu mai iartă,
De Mă iubești, de azi învață să slujești așa ca Mine și-atunci când nimeni nu-ți slujește.
Căci dacă Eu, Eu am venit la toți ca să slujesc, de ce tu astăzi ești stăpân, nu slugă ?
De azi iubește-a-Mele Legi, Porunci, fi bun, milos și iertător cu toți, la toți slujește,
Învață să-i iubești pe toți așa cum sunt și-i iartă-i, ca să fi iertat tu azi de Mine, iartă,
De Mă iubești ai să-i iubești, să-i ierți pe cei de lângă tine, la toți de astăzi le slujește.


Cu Mine tu învingător vei fi în toate, chiar dacă uneori tu pari că ești învins,
Cu tine am să fiu mereu în toate, în belșug și-n lipsuri, în bucurie și în suferință,
Nicicând n-am să te las, doar fi statornic în dragoste și în iubire și n-ai să fi învins,
De Mă iubești, va trebui să-nveți să fi milos și bun în lumea asta rea și făr’ de milă.
Cine are poruncile Mele și le păzește acela Mă iubește, și-apoi va fi iubit de Tatăl Meu,
Eu, veșnic îl voi iubi, lui Mă voi arăta și el Mă va vedea și-am să șed cu el la cină,
De n-ai să șezi cu Mine tu de-aici la cină, n-ai cum s-ajungi în Cer la Tata, Tatăl Meu,
Ai mare grijă astăzi cui slujești și-al cui tu astăzi ești, cu cine tu cinezi și stai la cină !.
Oare pentru câtă vreme vei mai întreba ? : "Dacă vroiește cineva să vină după Mine"...
Tu, și azi întrebi și vai și-amar va fi de cei ce nu-Ți răspund, ai Doamne și-astăzi milă.



18-Februarie-2016.




Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise