text Poezii crestine

Atâția oameni mor..

de Paula D
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paula D
Atâția oameni mor nemântuiți
Unii n-au auzit despre Isus,
Iar noi stăm fără grijă, liniștiți. .
Oare la câți de Dumnezeu le-am spus?

Purtarea ni-e curată? E model
Celor ce nu Îl au ca Salvator?
Sau semănăm cu ei, trăind la fel,
Și luând această Cale prea ușor. .

Sau poate că greșit nu am călcat,
Dar preferăm confortul aici jos. .
Oare pe cât de mulți i-am îndemnat
Cu dragoste să vină la Hristos?

Oare de ce când ne-am născut din nou
Și-am fost umpluți cu Duhul Său cel Sfânt
Se răspândea în jur al nost' ecou
Și-i invitam pe toți la Legământ?

Unde sunt lacrimi, rugăciuni fierbinți
Ca toți cei dragi să fie mântuiți?
Unde-i iubirea, pacea ca-ntre sfinți,
De ce nu suntem oare fericiți?

Isus pe toți cu-un scop ne-a rânduit
Acolo unde locuim, muncim,
Cuvântul Său să fie răspândit,
Celor din jur Credința s-o vestim.

Pe alții i-a trimis în alte țări
Acolo unde-s fel și fel de zei,
Să îi învețe dreptele cărări,
S-apuce viața veșnică și ei.

Pe alții-i cheamă din câștigul lor
Să dea celui ce e misionar;
Și astfel El adună-al Său popor
Răscumpărat prin jertfa-i din Calvar.

Ia bine seama-acum la vocea Lui,
Ascultă-a Lui chemare și zi-i "da"!
Fii lucrător în via Domnului
Și te vei bucura în slava Sa.

Amin.
28 aprilie 2016

Paula Bîlc

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise