text Poezii crestine

Am greșit atât de mult

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Am greșit atât de mult


Mila ai și îndurare
Dumnezeul meu iubit
Și îmi dă a Ta iertare
Eu, atâta Ți-am greșit...

Când puțin Te cunoșteam
Făcem tot, de capul meu
Lânga Tine nu stăteam
Nu primeam, Cuvântul Tău

Dar am fost greu încercată
Bucurii, au fost puține
Ma întrebam câteodată
Oare, ai uitat de mine?

Cei dragi ai mei au plecat
La odihnă acuma sunt
Cu necazul m-au lăsat
Și acum îi port în gând

Dar eu n-am realizat
Că Tu ești a mea salvare
Tu din Ceruri m-ai vegheat
Și azi, ești a mea scăpare

Deși voia nu-Ți făceam
Te chemam în ajutor
Remușcări multe simțeam
Sufeream, de al Tău dor

Îmi doream să fii cu mine
Să ai milă și-ndurare
Chiar de n-ascultam de Tine
Așteptam a Ta iertare

Ma vedeam nedreptățită
Credeam că nu mă iubești
Inima-mi era-mpărțită
Simțeam, că mă pedepsești

Iar dacă a fost așa
Erau toate întemeiate
Meritam pedeapsa Ta
Am greșit Doamne, în toate

Dar mă simt Doamne datoare
Și mereu am amânat
Ba ca nu pot, că mă doare
Sau, mi-e sufletu-ntristat

În timp am realizat
Tu ești leacul bolii mele
Din inima am sperat
Căci, mă vei scapa de rele

Duhul Tău mă cerceta
Noaptea, adesea ma trezeam
Glasul Tău parca-mi șoptea
Și în lacrimi mă smeream

Duhul Sfânt atunci lucra
Jertfa Ta, am înțeles
Cugetul Tău mă mustra
Că a Ta cale n-am ales

IÎntr-o zi m-am hotărât
Să-Ți fac loc, în viața mea
Inima mea Te-a dorit
Nu mai puteam aștepta

Legământ am încheiat
Și din Duh eu m-am născut
Viața mea eu Ți-am predat
De Tine vreau sĂ ascult

În apă m-am botezat
Curațită astăzi sunt
Viata mea acum Ți-am dat
Te iubesc atât de mult

De va fi greu sau ușor
Teamă n-are sa-mi mai fie
Tu o să-mi fii ajutor
Să pornesc spre veșnicie.

Amin

Câmpia Turzii, 25 septembrie 2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise