Mâna noastră... cu folos

Un om nebun setos de sânge
Își strânge arma-n pumnii reci;
Ce dacă victima îi plânge?
În piept, simțirile-i sunt reci.

Un hoț de clasă sau mai mic
Își ia și el un rang, o piatră
Sau folosește-un șiretlic
Și-atunci, nici câinii nu mai latră.

Un bișnițar adună-n plase
Și-n brațe marfa de vânzare
Iar la bazar întinse mese
Așteaptă un client în zare.

Fiecare-și ține-n mână
Ce i-e lui mai drag din lume.
Marea când la stânci se-adună
Lasă-n urmă numai spume.

Oare ce lăsăm în urmă
Noi urmașii lui Hristos?
Oare câte oi din turmă,
Mai trăiesc victorios?

Și apoi în ce se-nfige
Mâna noastră cu nesaț?
Sub picior ce foc ne frige
Și ne strânge ca-ntr-un laț?

Mâna noastră, frați iubiți
Fie mâna rugăciunii
Ca-n ispitele fierbinți
Să se stingă toți tăciunii.

Mâna noastră fie-acum
Cea care ridică pleavă
Ca să fie iar un spic
Pentru cer și pentru slavă.

Mâna noastră fie-n veci
Tot ce harul Lui lucrează;
Punte fie pe-unde treci,
Pentru cei din beznă, rază.

Ca să dea și ei mărire
Când în ziua cercetării
Vor cunoaște-a Lui iubire
Și puterea transformării.

Mâna noastră fă-o Doamne,
Mână sfântă și curată,
Și-n târziul dintre toamne
N-o lăsa să stea uscată...


Scrisă la data de 22.11.2013