text Poezii crestine

Am în suflet o dorinţă!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Am în suflet o dorință!



Am în suflet o dorință:
Să ajung, să Te întălnesc,
Să fiu plin de biruință,
Ce mi-ai spus, să împlinesc.

Nimic, să nu mă oprească
Să nu stau să chibzuiesc,
Inima mea să dorească
Să lepede, ce-i lumesc.

Ispite, apar în cale
Care nu îmi par păcate
Eu, să ascult vorbele Tale
Toate, să le las deoparte...

Vreau gândul să-mi împlinesc
Să înțeleg profund și bine,
Nicicând să nu mă opresc
Să Te am mereu, cu mine

Duhul Tău cel Sfânt și bun
Care vine de la Tine,
Să mă îndemne ce să spun
Despre al Tău Cuvânt, mai bine

Să înțeleg mesajul Tău
Să pot să îl prețuiesc,
Să îmi amintesc mereu
Că aș vrea să Te întâlnesc

Să n-am clipe de uitare
Sau, să fiu indiferent
Și cuprins de nepăsare
Să nu fiu activ, atent,

Să mă străduiesc mai bine
Să pot face voia Ta,
Dacă Tu ești lângă mine
Sunt sigur, că voi putea

Toate să le cumpănesc,
Sfaturile Tale bune,
Tuturor să le vorbesc
De Cuvântul Tău, de Tine,

De Cetatea minunată
Care ne așteaptă sus,
De salvarea ce ni-e dată
Prin Tine, mărit Isus.

Cei din jur care ascultă
Să înțeleagă al Tău rost,
Sa-Ți vadă iubirea multă
Și jertfirea, ce a fost

Să înțeleagă că prin Tine
Drept la viață, au câștigat
Pe toți vrei să-i duci cu bine
În cerul Tău, minunat!

Amin

Câmpia Turzii, 4 februarie 2014

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise