text Poezii crestine

Să simți pacea sfântă și marea Iubire

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
E frig și e ceață, întreaga natură,
În gri-cenușiu e-mbrăcată,
În casele noastre, pătrunși de căldură,
Privim joc de flăcări, în vatră!
Troznește butucul, mai sare-o scânteie,
Pisica privește speriată,
E cald și e bine în mica odaie,
Continuă să toarcă, îndată!

Pe geamuri, cristale, feerice forme,
Transpun orice om în visare,
Nimic nu oprimă, nici legi și nici norme
Și calmul devine mai mare!
Pe laviță, tata, cu clopul pe față,
Adoame ca pruncu-n covată,
La geam, mama coase, iar acul cu ață,
Brodează o ie curată!

Pe-o blană pufoasă, o fată bălaie,
Se joacă cu-a ei jucărie,
Păpușa din zdrențe, umplută cu paie,
Sădește în ea bucurie!
În colț langă ușă, un țânc de o șchioapă,
Cu roșu-n obraji, gângurește,
Pe puiul de gâscă cu boabe îndoapă,
Căci vrea să Îl vadă cum crește!

Privește măicuța cu drag prin odaie,
Apoi prin fereastra prea mică,
Zărește natura cu albele-i straie
Și-ncet, ea începe să zică:
O, Doamne Isuse, ce tihnă, ce pace,
Avem zi de zi, noi, prin Tine,
Să pui Tu pe buzele-acelui ce tace,
Cântări și îndrumă-l spre bine!

Căci asta e viața, să ai liniștire,
Cu-ntreaga familie aproape,
Să simți pacea sfântă și marea Iubire,
Iubirea-Ți supremă, Agape!
Ne ține pe brațe, ne dă-nțelepciune,
Să știm prețui libertatea,
Dar nu orișicare, căci Tu știi mai bine,
Ce poate distruge cetatea!

S-avem totdeauna poruncile Tale,
În piept și legate la mână,
Să nu ne lăsăm duși de vânt, de rafale,
Ce nu au sfințenie, lumină!
Ne dă mulțumire și tihnă în noapte,
În ziuă putere de muncă,
Mereu s-auzim ale Duhului șoapte
Și triluri de păsări, în luncă!

Când stăm toți la masă, o pâine și-o ceapă
De-ar fi, să ne dea-ndestulare,
Din vadră când luăm câte-o cană de apă,
Să știm cât Ți-e harul de mare!
E iarnă și ninge, întreaga natură,
În alb-sidefiu se-nvelește,
În casele noastre, pătrunși de căldură,
Iubirea divină domnește!

03/01/21, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise