Epigonus

Ai pus in min´ culori de curcubeie,
Mistere, zboruri și parfum de nard,
Un legământ ce-ngroapă Astartee,
În freamăt de sublim și de hazard,

În arătări de slavă și lumină,
Înconjurat de sori și constelații,
Mă fac mai mic, în lumea mea străină,
Și-ascult pierdut adânci reverberații,

Te strig, Te caut, într-o imensă sferă,
Ascult cadența pașilor pierduți,
Mă-nvart în cerc de viață efemeră,
Și Te găsesc plângând, printre căzuți,

Mai e puțin s-ajung la destinație
Și strig și chem și văd că ești aici,
La ruga mea, Tu nu faci contestație,
Aștepți tăcut, duios să mă ridici,

Și-n loc să-Ți șterg eu fruntea-mbrobonata,
De arzătoare chinuri și de sânge,
Mă cureți de trăirea-mi vinovată,
De tot ce poate omu-n viață strânge,

Mai pot să strig într-un acut solfegiu,
Tu iartă-mă și smulge rădăcina
Ce-a transformat trăirea-mi în cortegiu...
Străluce iar în mine și ia-mi vina,

Mireasmă de amurg și zare-aprinsă,
Un dor fărâmițat de remușcare,
Mă-ntrepătrund cu noaptea necuprinsă
Și mă îmbrac cu cer și cu splendoare,

Aud ceva... e glas și cânt de îngeri
Și văd un Om, ce-ngândurat pășește,
Poartă poveri prin văi de chin și plângeri,
Dar nu se vaită și nici nu cârtește.

Mă uit în ochii-albaștri ca de mare,
Și m-adâncesc în existența-I sfântă,
Ascult spășit a Mirelui chemare
Și mă îmbrac în straiele de Nuntă!

28/11/11, Barcelona - Lucica Boltasu