text Poezii crestine

Ai dat tot ce-ai avut mai bun

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Ai dat tot ce-ai avut mai bun


Tu ai dat Doamne, absolutul
L-ai dat pe Fiul Tău să moară
Ne-ai vrut şi ne-ai uitat trecutul
Chiar de ştiai, că o să Te doară

Stiai că doare despărţirea
De Acel care e fără pată
Dar ai știut, că dăruirea
Din drum, nu-L va opri vreodată.

Ştiai, că-i ferm și hotărât
Să moară pentru al nost păcat
L-ai înţeles şi-ai stabilit
Şi alăturea de El ai stat

Ai stat în Cerurile înalte
Şi toată jertfa ai văzut,
Erai aproape, dar departe
Calvarul Lui, mult Te-a durut

Ştiai, ca este fără vină
Şi al Său sânge era sfânt
Şi haina Lui, sacră, divină
A dat-o jos, pentru Pământ

Pentru acei ce-au auzit
Porunca Ta, n-au respectat,
Pentru acei ce n-au gândit
Şi au comis primul păcat.

Tu pentru rău, ai dat iubire
Prin moartea Lui, ai dat viată
Ai dat suprema fericire
Să Te vedem, odată-n faţă

Ai dat tot ce aveai mai bun
Chiar absolutul, Tu l-ai dat
Şi cale ai deschis, un drum
Care, din moarte ne-a salvat

Vom fi cu toti în veşnicie
Şi vom trăi la nesfârşit,
Noi, slavă-Ţi vom aduce Ţie
Pentru al Tău Fiu, ce- a murit

Iubirea Lui să o înţelegem
Ea, este pură şi curată
Pe calea Lui cu toţi să mergem,
E calea, cea adevărată.

Amin

Câmpia Turzii, 12 martie 2012

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise