text Poezii crestine

UMBLÂND CU DOMNUL

de Cristian Neamțu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristian Neamțu
Umblând cu Domnul nu mă rătăcesc,
Nu-s cuprins de 'ntunericul lumesc,
În calea mea nicio prăpastie nu-apare,
Cu îndrăzneală, merg spre 'naintare.

Căci Domnul Isus, cu Slava Lui divină,
Pe al meu drum, e Călăuză și Lumină,
Lumină sunt în lumea-aceasta 'ntunecată,
Cu voioșie, merg pe Calea Dreaptă.

Umblând cu Domnul nu sunt doborât
Când de necazuri sunt lovit numaidecât,
Necazuri arzătoare, greutăți ce copleșesc,
Nu dau înapoi, nu deznădăjduiesc.

Deși firea mereu mă trage jos,
Prin Domnul Isus, Cel tare, glorios,
Ce-i mai mare ca orice și e Conducător,
Prin El voi fi mereu biruitor!

Umblând cu Domnul, de rușine nu sunt dat
Când, prin oameni, de cel rău sunt provocat,
Eu știu, în al meu cuget, cum să accționez
Ca voia celui rău să nu favorizez.

Căci Domnul Învățător îmi dă înțelepciune
Să pot învinge răul doar prin fapte bune
Pentruca eu să cresc ca un fiu ceresc,
Să fiu mărturie pe tărâmul pământesc.

Umblând cu Domnul, niciodată nu mă tem
Fie de moarte, întuneric și orișice blestem
Și nici de-arzătoarele săgeți ce vin dela Satan;
Ci 'naintez curajos ca un oștean!

Astfel sunt mereu plin de speranță
Și sufletul meu este în siguranță
Căci umblu cu Domnul! Și-ntr-o zi mă voi trezi
Umblând cu El în Rai pe străzile-aurii!

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise