text Poezii crestine

Nimic nu poate să învingă

de George Cornici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
Nimic nu poate să învingă
Credința așezată-n noi
Demonii nu pot s-o stingă
Și nici măcar să o atingă
Ei doar pot arunca noroi
Voind doctrina lor s-o-mpingă.

Să ne abată de la har?
Au încercat și-o să încerce.
Au fost respinși spre-al lor hotar,
Spre întuneric și coșmar,
Spre-a lor tenebră să se-aplece
Unde-s grămezile de jar.

Spre noi se-ndreaptă și-azi săgeți
Menite să transmită teamă
Dar noi privim spre frumuseți
Spre spațiul veșnicei vieți
Unde-i Acel ce ia în seamă
Ce dau păstori și cântăreți.

Mai greu e azi ca la-nceput?
Răspundeți voi la întrebare
Dar propaganda n-a putut
Să-nlăture al nostru Scut
Și nici a noastră-ncredințare
Care, din contră, a crescut.

Au dat năvală ipoteze
Și-opinii cu izvor în iad.
Nu vor putea să-ndepărteze
Și nici măcar să ajusteze
Un crez cu un ceresc răsad,
Un crez ce știe să vegheze.

Val după val de încercare
(C-așa-i un trai de călător)
Numai privind spre-ncununare
Am reușit s-avem scăpare
Din lutul cel dogoritor
Și-n lupte să primim răbdare.

Dar starea grea, de tragedie?
A fost învinsă și va fi
Suntem într-o Împărăție
Unde Stăpânul dă tărie
La toți ai Lui iubiți copii
Care doresc în Rai să fie.

Ce va aduce viitorul?
Ziua de mâine ce va da?
Va fi respins ispititorul,
Va birui Mântuitorul
Cu El putem dureri răbda
Că-Și prețuiește mult poporul.

Din cale cine să ne-abată?
Nebuni ce pe-Mpărat nu-L vor?
Nu-L părăsim! Nu! Niciodată!
Ne duce-n veșnică răsplată
La cel mai cristalin Izvor,
La atmosferă-nmiresmată.

George Cornici/7 Sept. 2020

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise