text Poezii crestine

E greu pe mare drumul

de Mihalca Inuţ
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mihalca Inuţ
E greu pe mare drumul, și a-desea-i furtunos,
Și parcă-n bezna nopți, mă simt ne-putincios,
Simt cum mi se stinge, lumina mea în noapte,
Parcă Domnul meu , e așa de departe.

Vântul care suflă, ca un uragan,
Parcă n-am speranță, pe al lumii val,
Candela mi-e goală, și undelemn în vas,
E puțin uleiul care mi-a rămas.

Simt că n-am putere, că nu voi reuși ,
Să ajung pe malul, cel din veșnicii,
Și în greul zbucium, în marele tumult,
Sufletul meu parcă, speranța și-a pierdut.

E greu pe calea-gustă, nu e de glumit,
Sunt primejdi frate, și când ești obosit,
Marea se agită, valurile cresc,
Dar privind spre Domnul, cu El le biruiesc.

Cel ce e din Domnul Dumnezeu născut,
Din Cuvântul Vieți, ce-i de la-nceput,
Va fi biruitor, în marea de păcate,
Va pluti ca Arca, lui Noe pe ape.

Iată Porumbelul, ce-L trimite Domnul,
Vine-n a ta barcă, ca să mustre somnul,
Să îți de-a putere, ca să poți vâsli,
Să ajungi pe malul, cel din veșnicii.

Ăsta e secretul trebuie să-l ști,
Duhul-sfânt puterea, ce-a din veșnicii,
Te va face veșnic un biruitor,
Ca să treci prin marea, grea a ispitelor.

Doar luptând în viață, privind spre răsplătire,
Vei fi ca și un rug, ce arde în pustie,
Și-n marea încercare, vei fi biruitor,
De-ți ridici privirea, spre Cel Ne-muritor.

Cere astăzi Duhul, cu mare stăruință,
Ca să poți avea în luptă biruință,
Căci El veșnic poate, a te lumina,
Să nu te pierzi pe mare, cu bărcuța ta.

Veșnica putere ce e pe pământ,
Este Domnul Slavei , ce prin Duhul-sfânt,
Mereu îți arată, ca să poți vedea,
Care este Calea, către Țara Sa.

Dacă până azi , tot ai neglijat,
Și pe Duhul-sfânt, tu nu lai chemat,
Acum e momentul să îngenunchezi,
Să îți de-a lumină , ca să poți să vezi.

Și mergând în larguri, pe valurile vieți,
Cu credința-n Domnul, vezi zori dimineți,
Și doar prin credință, ai să poți vedea,
Căci mai e puțin , și ești în Țara Sa.

Amin Amin













Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise