text Poezii crestine

Daniel - Visul şi tâlcuirea lui

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Visul şi tâlcuirea lui


Daniel acum, visul îi spune
Îi aminteşte ce-a visat
În faţa faptelor îl pune
Iar împăratul e mirat

De chipul care l-a visat
Şi de măreaţa-i strălucire
Cu capul din aur curat
Din argint pieptul şi mâinile

Iar pântecele, coapsele
Din aramă erau făcute
Fluierele picioarelor
În lut şi fier erau bătute

Iar împăratul a privit
La chipu mare, înfricoşat
Şi-o pietricică l-a lovit
Picioarele i-a sfărâmat

Cu totul apoi s-a zdrobit
Ca pleava-n arie era
Duse de vânt, nu s-a găsit
Nimic, din măreţia sa

Doar piatra care l-a sfărmat
Ea singură, s-a mai găsit
Într-un munte s-a transformat
Pe tot pământul s-a mărit

Iar împăratul asculta
Era uimit de-a lui ştiinţă
Căci tânărul totul ştia
Prin Domnul, avea biruinţă

Când totul i-a fost relatat
A început să-i tălmăcească
Şi toate i le-a arătat
Care aveau să se împlinească

Capul cel din aur curat
Era a lui, împărăţie
Alta, după ea a urmat
Şi-n urmă, a treia o să vie

A patra, ca fierul va fii
Va rupe tot în calea lui
Şi lutul tot îl va zdrobi
Ca pulberea pământului

Fier şi cu lut amestecat
Ca legăturile omeneşti
Totul va fi numai legat
Nu poţi ca să le contopeşti

Dar iată o împărăţie vine
Ce nu se poate nimici
Puterea Domnului o ţine
E tare, nicicând n-a pieri

Aceasta-i piatra ce-a visat-o
Măritul Nebucadneţar
Domnul inima i-a nştiinţat-o
Prin Daniel cel plin de har

Şi atunci măritul împărat
S-a înspăimântat şi a căzut
Cu faţa la pământ a stat
Şi-a cugetat şi s-a temut

El, multe jertfe a adus
Pe Dumnezeu ca să-L îmbune
Şi tânărului el i-a spus
Că Domnu-I, singurul în lume

Că-I Domnul cel adevărat
Căci numai El putea să ştie
În visul lui ce s-a întâmplat
Şi ce urmează ca să fie

Pe Daniel l-a înălţat
Şi daruri scumpe i-a adus
El trecere a căpătat
Mai mare-n Babilon, l-a pus

Dar toate el le-a refuzat
La curte a dorit să stea
La prieteni totul el le-a dat
Căci asta a fost voia sa.

va urma

Câmpia Turzii, 20 octombrie 2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise