text Poezii crestine

Daniel-Alte proorocii ale lui Daniel

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Alte proorocii ale lui Daniel


Au trecut trei ani de domnie
Belşaţar, împărat era
Proorocul are o vedenie
Pe care a mai avut cândva

În Susa parcă ar fi fost
Râul Ulai, în faţă avea
Privea spre râu sa afle rost
Acolo, ceva căuta... .

Căci un berbec în râu era
Lui, cornele mari i-au crescut
Un corn pe care îl avea
Pe celalalt, l-a întrecut

Dar, cel ce-n urma a crescut
Acuma, mai înalt era
Pe celalalt l-a întrecut
Berbecul, cu ele împungea

Spre miazănoapte, spre apus,
Şi înspre miazăzi împungea
Şi nici o fiară nu s-a pus
În contra lui, cumva să stea

Era puternic, curajos,
În calea lui nimeni nu sta
Cu coarnele îl punea jos
Şi cu putere-l împungea

De la apus, un ţap soseşte
Pământul l-a cutreierat
Un corn, lui între ochi îi creşte
El, pe berbec l-a atacat

Şi coarnele i le zdrobeşte
Şi la pământ este trântit
Nimic nu i se împotriveşte
Berbecul, de ţap e înfrânt

Iar ţapul tare mare ajunge
Puternic de tot, s-a făcut
Dar cornul lui mare se frânge
Şi aşa, puterea şi-a pierdut

Lui, patru coarne i-au crescut
Spre patru vânturi îndreptate
Dintr-unul însă s-a făcut
Un corn, ce le întrecea pe toate

El a fost mic, dar a crescut
Spre miazăzi, spre răsărit
Şi s-a întins aşa de mult
Căci cerul, l-a acoperit

Oştirea cerului cuprinde
Din ea, o parte o doboară
Şi stele de pe cer ea prinde
Şi pe pământ toate coboară

Şi înspre jertfa necurmată
A oştirii, s-a repezit
Şi adevărul deodată
A fost aruncat la pământ

Proorocul apoi mai aude
Doi sfinţi, care între ei vorbeau
Unul, multe întrebări îi pune
Iar celălalt, îi răspundea

Vorbeau de jertfa necurmată
De urâciunea pustiirii
De curăţenia ce se arată
Şi loc se va face sfinţirii

Pe când stătea şi cugeta
Un chip de Om acum zăreşte
Chiar în faţa lui se afla
El sta şi pe Om îl priveşte

Din râul Ulai, glas aude
A unui om care striga
Ce-i spune" Gavrile" pe nume
Să tâlcuiască-l îndemna

De prooroc s-a apropiat
O teamă pe el l-a cuprins
Şi tare s-a înspăimântat
Cu faţa la pămân, t s-a întins

Apoi, Omul l-a îndemnat
Să fie atent ce i se spune
Vedenia ce s-a arătat
Arată, că sfârşitul vine

Vedeniile îi tălmăceşte
Îi spune ce se va întâmpla
Şi lui, totul clar îi vorbeşte
Şi toate ele s-or vedea

Berbecele cel tare arată
Cele două împărăţii
Mezii şi perşii ce odată
Întrecute, nu puteau fii

Iar Ţapul, Grecia arată
Cornul cel mare, un împărat
Iar cele patru ce deodată
Din acest corn, s-a ridicat

Vor fii patru împărăţii
Care nu au multa putere
Când cei răi se vor înmulţi
Tot ce a fost clădit, va piere

Căci un împărat va veni
Viclean şi fără de ruşine
El, toate le va pustii
Chiar şi pe cei sfinţi, va răpune

Va fii viclean şi încrezut
Pe cei drepţi va batjocorii
Dar Domnul nu-l va ține mult
A lui domnie, va zdrobi

Iar Daniel, e îndemnat
Vedenia s-o pecetluiască
El e slăbit şi leşinat
Dar, toate o să le împlinească.

va urma

Câmpia Turzii, 28 octombrie 2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise