Străjerul din cetatea uitată

Străjerul din cetatea uitată

1
La marginea unei păduri,
Se ridica o cetate,
Cu ziduri vechi și porți de fier,
Păzită de tăceri uitate.

2
Se spunea că nimeni nu intrase
De mulți ani în acel loc,
Că umbrele umblau pe ziduri
Și noaptea se vedeau lumini de foc.

3
Un tânăr auzi o chemare:
„Mergi și du-le oamenilor lumină!”
Și, deși inima-i tremura,
Își puse Biblia în traistă.

4
Porni la drum înainte de zori,
Când stelele încă străluceau,
Iar pașii lui pe drumul pietros
Ca niște bătăi de inimă se-auzeau.

5
Ajunse la poarta cetății,
Unde un paznic stătea singur.
„Întoarce-te!”, strigă acesta,
„Aici niciun om nu este sigur!”

6
Tânărul îi răspunse calm:
„Nu am venit pentru bogății,
Ci pentru cei ce au uitat
Că Dumnezeu încă îi iubește.”

7
Paznicul îl privi în tăcere
Și deschise poarta grea,
Spunându-i: „Dacă ai credință,
Intră și nu te teme de ea.”

8
În cetate era întuneric,
Casele păreau părăsite,
Iar străzile erau acoperite
De buruieni și pietre vechi.

9
Dintr-o casă se auzi plâns,
Un glas de copil speriat:
„Este cineva acolo?”
„Da”, răspunse el imediat.

10
Intră și găsi o familie
Ascunsă într-o cameră rece,
Cu ochii plini de frică
Și fără speranță pentru mâine.

11
El le vorbi despre Hristos,
Despre dragoste și iertare,
Și le spuse că Dumnezeu
Poate aduce lumină-n orice stare.

12
Dar din afara casei se auzi
Un zgomot puternic de pași,
Iar oamenii se ascunseră,
Crezând că vin niște vrăjmași.

13
Tânărul deschise ușa încet
Și văzu pe stradă o mulțime,
Oameni ce purtau făclii
Și căutau pe cineva prin ruine.

14
Unul strigă: „Cine ești tu
Și de ce-ai venit aici?”
„Sunt un slujitor al lui Hristos,
Și-am venit să vă spun că El iubește.”

15
Mulțimea amuți o clipă,
Apoi un bătrân făcu un pas:
„Am auzit cândva de Isus,
Dar am uitat al Său glas.”

16
Tânărul deschise Biblia
Și citi cu glas tare,
Iar oamenii se apropiară
Ca să audă vestea cea mare.

17
Dar atunci se auzi un tunet,
Deși cerul era senin,
Iar zidurile cetății vechi
Începură să se clatine puțin.

18
„Trebuie să ieșim!”, strigă el,
„Zidurile sunt gata să cadă!”
Și oamenii porniră cu toții
Spre poarta cetății îndată.

19
Dar poarta era blocată,
Iar pietrele căzuseră jos,
Și pentru prima dată tânărul
Simți frica venind peste el.

20
Își ridică mâinile spre cer:
„Doamne, Tu ne-ai trimis aici,
Acum deschide-ne o cale,
Căci numai Tu ne poți salva!”

21
În acel moment, un zid vechi
Se prăbuși în partea de nord,
Deschizând o cărare largă
Spre câmpia de dincolo de zid.

22
Toți ieșiră din cetate,
Iar când ajunseră pe câmp,
Zidurile se prăbușiră toate,
Dar nimeni nu fusese rănit.

23
Bătrânul se apropie de tânăr
Cu lacrimi în ochii săi:
„Astăzi Dumnezeu ne-a scos
Din frica în care-am trăit.”

24
Tânărul privi spre cetate
Și spuse încet, smerit:
„Nu eu v-am scăpat din primejdie,
Ci Dumnezeu v-a ocrotit.”

25
Iar când zorii se iviră,
Oamenii cântau cu bucurie:
„Cetatea noastră s-a sfărâmat,
Dar credința noastră va rămâne vie!”