Războinicul luminii

Războinicul luminii

1
Într-un ținut departe-n zare,
Trăia un tânăr curajos,
Ce nu purta sabie de fier,
Ci doar credința lui în Hristos.

2
În fiecare dimineață,
Privea spre cer și se ruga:
„Doamne, păzește-mi astăzi pașii
Și fă să nu mă abat de la calea Ta.”

3
Dar într-o noapte fără lună,
Un sol veni dintr-un ținut:
„Cetatea noastră este-n primejdie,
Vrăjmașii peste noi au năvălit!”

4
Tânărul își luă Biblia,
O puse strâns la pieptul său,
Și porni spre cetatea aceea,
Cerând putere de la Dumnezeu.

5
Drumul trecea printr-o pădure
Unde copacii erau uriași,
Iar printre ramuri se-auzeau
Pași grei și glasuri de vrăjmași.

6
O umbră apăru înainte:
„Întoarce-te! Nu vei putea!”
Dar el răspunse cu credință:
„Hristos este puterea mea!”

7
Umbra dispăru în întuneric,
Iar drumul se lumină puțin,
Ca și cum o mână nevăzută
Îi arăta cărarea spre destin.

8
Ajunse la un pod de piatră
Peste un râu adânc și greu,
Dar podul era aproape rupt
Și apa urla sub el mereu.

9
Cu grijă trecu peste pietre,
Ținându-se de un zid bătrân,
Iar când ajunse pe celălalt mal,
Îngenunche și mulțumi Domnului.

10
În zori văzu cetatea mare,
Cu porțile închise strâns,
Iar oamenii de pe ziduri
Strigau după ajutor.

11
„Nu avem arme destule,
Vrăjmașii sunt prea mulți!”
Dar tânărul le spuse simplu:
„Aveți credință și nu vă temeți!”

12
Un bătrân îi deschise poarta
Și-l conduse înăuntru încet:
„Dacă Dumnezeu ne-a trimis pe tine,
Atunci încă există speranță.”

13
În acea noapte, toți oamenii
S-au strâns într-o piață mare,
Iar tânărul deschise Biblia
Și le vorbi despre salvare.

14
„Nu prin puterea noastră, oameni,
Nu prin sabie vom birui,
Ci prin credința în Hristos,
Care ne poate întări.”

15
La miezul nopții, dinspre dealuri
Se auzi un vuiet greu,
Iar armata vrăjmașă cobora
Spre zidurile cetății.

16
Oamenii tremurau de frică,
Dar tânărul stătea în rugăciune,
Cerând Domnului să-i păzească
Și să le dea izbăvire.

17
Atunci peste dealuri se aprinse
O lumină mare, strălucitoare,
Iar vrăjmașii se opriră
Privind spre cer cu uimire.

18
Un vânt puternic coborî
Și ridică praful din câmpie,
Împrăștiind armata vrăjmașă
În toate părțile, cu repeziciune.

19
Când dimineața se ivi,
Niciun dușman nu mai era,
Iar oamenii ieșiră pe ziduri
Și-I mulțumiră lui Dumnezeu.

20
Bătrânul îl privi pe tânăr:
„Tu ai fost trimis ca un străjer.”
El răspunse: „Nu eu, ci Domnul
Ne-a păzit în această noapte.”

21
Atunci oamenii se adunară
Și ridicară mâinile spre cer,
Iar peste cetatea salvată
Se auzi un cântec de laudă.

22
Tânărul însă nu rămase,
Căci alt drum îl aștepta-n zare,
Și știa că Dumnezeu îl cheamă
Să ducă vestea cea mai mare.

23
Porni din nou prin munți și văi,
Cu Biblia la pieptul său,
Și oriunde găsea oameni triști,
Le vorbea despre Dumnezeu.

24
Nu avea aur, nu avea avere,
Nici arme și nici rang măreț,
Dar avea credință în Hristos
Și-o inimă plină de iubire.

25
Iar peste ani, când oamenii
Povesteau despre acel viteaz,
Spuneau: „Nu sabia l-a făcut mare,
Ci credința lui în Dumnezeu.”