Pocăința

Arde sufletul meu
Este momentul marii pocăinţi,
Pe harta lumii regretele aleargă
Ca nişte râuri fierbinți.
Propria-mi vină,
Cât n-o pot cuprinde de grea,
Ca un munte uriaş
S-a prăbuşit peste conştiinţa mea
Până ce paşii mei rătăciţi
În sângele Tău, Doamne,
Vor fi ispăşiţi;
Genunchii în smerenie îi voi ţine-ndoiţi,
Spre mila Ta îngemănate,
Palmele-mi vor fi împreunate,
De nevrednicie fruntea plecată
Până ce haina pentru ceruri
Mi-o vei da curată.

Îmi caut gândul, Doamne,
Dar gândul mi-e spre Tine strigare;
Îmi caut inima,
Dar ea îmi este lacrimă
Care cere salvare.

Iată-mă, Doamne, un condamnat la moarte
Ce-mi caut libertatea în marea Ta dreptate;
Iată-mă, Doamne, un bulgăr de pieire
Ce-mi caut izbăvire
În marea Ta iubire.
Gândurile, vorbele, faptele rele
Ca pe o grămadă de vreascuri le-am strâns
Să le ard în focul pocăinţei mele,
Şi-n ultima clipă a marelui plâns
Strigătul meu către Tine
Să fie-ndurare,
Harul Tău către mine
Să fie iertare.