text Poezii crestine

Lista

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Popovici
Oricât de mare-ar fi şi greu,
Păcatul tău, păcatul meu,
Când Dumnezeu S-a îndurat,
Și tot păcatul l-a iertat, —
... L-a şi uitat.

Doar diavolul mai ţine-n veac
O listă lungă fără leac,
Păcate strânse la un loc,
O listă s-o faci ghemotoc
Bună de foc.

Şi trăncăneşte necurmat
Cu gura lui de necurat,
Că în păcate şi-n noroi
Ne ştie el c-am fost şi noi
Ca un gunoi.

Şi vai, ce-a scris în lista lui,
Murdari ca scrumul iadului,
Aşa eram, cu toţi la fel,
Până Hristos, Slăvitul Miel,
Ne-a strâns la El.

Şi-n sângele de la Calvar
Am găsit milă, pace, har;
Căci Sângele preasfânt vărsat
A şters cerneala de păcat
Imediat.

Şi azi, când vine cel viclean,
Hristos îi spune lui Satan:
„Să ştii tu, şarpe veninos,
Că n-ai din scrisul tău râios,
Nici un folos.”

„Căci Eu am şters păcatul lor,
Și-i şters în vecii vecilor;
Şi nu mai ai nimic de zis,
Fiindcă, uită-te-n zapis:
Nimic nu-i scris.”

„Poţi umple lista orişicum
Cu ghearele tale de fum,
Dar nu mai poţi cu lista ta,
Să-i smulgi pe sfinţi din Mâna Mea
Oricât ai vrea!”

Cele mai recente resurse scrise - Iertare

Pădurea celor trei drumuri
Pădurea celor trei drumuri1La marginea unei păduri,Un tânăr se opri-n amurg,Căci trei cărări se despărțeauȘi toate păreau să ducă-n munți.2Un bătrân îi spusese-n sat:„Ai grijă când vei ajunge-acolo,Că... Citeste mai mult >>
Insula Speranței
Insula speranței1Pe marea largă, într-o seară,O corabie plutea încet,Iar pe punte un tânăr priveaSpre cerul plin de stele.2Avea cu el o Biblie veche,Păstrată de la tatăl său,Și o dorință în inimă:Să f... Citeste mai mult >>
Războinicul luminii
Războinicul luminii1Într-un ținut departe-n zare,Trăia un tânăr curajos,Ce nu purta sabie de fier,Ci doar credința lui în Hristos.2În fiecare dimineață,Privea spre cer și se ruga:„Doamne, păzește-mi a... Citeste mai mult >>
Focul din munții pustii
Focul din munții pustii. 1Într-o vale dintre munți,Unde vântul greu bătea,Un tânăr auzi o veste:„Satul nostru arde-n zare!”2Focul cobora din creste,Roșu, aprig și năprasnic,Iar oamenii fugeau spre val... Citeste mai mult >>
Tânărul și muntele de foc
Tânărul și muntele de foc1La poalele unui munte mare,Un tânăr se opri tăcut,Privea spre vârful plin de ceață,Spre locul unde nimeni n-a trecut.2Bătrânii satului îi spuseră:„Nu urca, e prea primejdios!... Citeste mai mult >>
Străjerul din cetatea uitată
Străjerul din cetatea uitată1La marginea unei păduri,Se ridica o cetate,Cu ziduri vechi și porți de fier,Păzită de tăceri uitate.2Se spunea că nimeni nu intraseDe mulți ani în acel loc,Că umbrele umbl... Citeste mai mult >>
O, Mamă, de-aș mai putea sta cu tine
O, Mamă, de-aș mai putea sta cu tineO, Mamă, de-aș putea să mai stau cu tine încă o dată... De-aș putea să mai aud glasul tău, să îți văd chipul și să îți spun cât de mult însemni pentru mine. Sunt at... Citeste mai mult >>
Am Înviat din nou prin Hristos
AM ÎNVIAT DIN NOU PRIN HRISTOSEu am murit…și iată, parcă m-am născut din nou.Îmi las trecutul să moară.Tot ceea ce am făcut în trecut nu mai este viața mea.Nu mai vreau să fiu omul care am fost.Am lăs... Citeste mai mult >>
Mila tot la milă trage
Mila tot la milă trageȘi iubirea la iubire.Fericit cel ce primeșteDe la Cel ce le-mpărțeșteInimă pe potrivireȘi rămân în mântuire.Noi suntem legați de alții,Nu e nimeni fericitDecât când se simte frat... Citeste mai mult >>
Iertare
Iată-ne din nou, pe cruce te-am străpunsCu ochii plini de ură, cu zâmbetul ascuns- De ce nu te cobori, mai este Altul Uns? Salvează-te pe Tine, pe noi, e îndeajuns!Iată-ne din nou, cu pumnii dând în p... Citeste mai mult >>