text Eseuri crestine

Imparati ai Asiriei

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
2 Cronici 32:9 După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, pe când era înaintea Lachisului cu toate puterile lui; i-a trimis la Ezechia, împăratul lui Iuda, şi la toţi cei din Iuda care erau la Ierusalim, să le spună:
2 Cronici 32:10 "Aşa vorbeşte Sanherib, împăratul Asiriei: "Pe ce se bizuie încrederea voastră, de staţi împresuraţi la Ierusalim?
2 Cronici 32:11 Oare nu vă amăgeşte Ezechia, ca să vă dea morţii prin foamete şi prin sete, când zice: "Domnul, Dumnezeul nostru, ne va scăpa din mâna împăratului Asiriei?"
2 Cronici 32:12 Oare nu Ezechia a îndepărtat înălţimile şi altarele Domnului, şi a dat porunca aceasta lui Iuda şi Ierusalimului: "Să vă închinaţi numai unui altar, şi să aduceţi tămâie numai pe el?"
2 Cronici 32:13 Nu ştiţi ce am făcut noi, eu şi părinţii mei, tuturor popoarelor celorlalte ţări? Dumnezeii neamurilor acestor ţări au putut ei să le izbăvească ţările din mâna mea?
2 Cronici 32:14 Care dintre toţi dumnezeii acestor neamuri pe care le-au nimicit părinţii mei, a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea, pentru ca să vă poată izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea?
2 Cronici 32:15 Să nu vă amăgească Ezechia dar şi să nu vă înşele astfel; nu vă încredeţi în el! Căci dumnezeul nici unui neam, nici unei împărăţii n-a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea şi din mâna părinţilor mei: cu cât mai puţin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea!"
2 Cronici 32:16 Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit şi alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu, şi împotriva robului Său Ezechia.
2 Cronici 32:17 Şi a trimis o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: "După cum dumnezeii neamurilor celorlalte ţări n-au putut să izbăvească pe poporul lor din mâna mea, tot aşa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mâna mea.
2 Cronici 32:18 Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentru ca să arunce groaza şi spaima în poporul din Ierusalim, care era pe zid, şi să poată pune astfel stăpânire pe cetate.
2 Cronici 32:19 Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt lucrarea mâinilor omeneşti.
2 Cronici 32:20 Împăratul Ezechia şi proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, au început să se roage pentru lucrul acesta şi au strigat către cer.
2 Cronici 32:21 Atunci Domnul a trimis un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile. Şi împăratul s-a întors ruşinat în ţara lui. A intrat în casa dumnezeului său, şi cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia.
2 Cronici 32:22 Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mâna tuturor, şi i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau.
 
Stiu, tu nu te infrunti cu imparatul Asiriei, cel care nu a fost invins de catre dumnezeii altor neamuri...dar te infrunti cu trairea si firea pacatoasa ce-o purtam in noi din momentul in care am decis sa fim asa...fiecare traire, de fapt, este un imparat al Asiriei ce nu a mai fost invins pana acuma de nici un alt dumnezeu, dar avem dovada vie ca Dumnezeul nostru toate le poate...
Atat cat te bizui pe El nu vei fi dat de rusine, in fata lui satan, pentru nici una dintre incercarile prin care poti trece, sau pentru nici una dintre provocarile ce-ti sunt puse in fata cu scopu de-a te dobora...cu scopu de-a face de rusine puterea lui Dumnezeu, prin tine, fata de cei din jurul tau...
Dar are, oare, satan putere pentru asa ceva?...de tine depinde...de partea lui sau de partea Dumnezeului atotputernic? Alegi sa demonstrezi ca are puterea pentru planurile lui marsave, sau alegi sa demonstrezi lumii ca Dumnezeu e viu si traieste in tine?Alegi sa demonstrezi ca traiesti cu scop, ca ai o tinta demna de orice efort, ca esti pus de-o parte din murdaria acestei lumi sau ca...esti un pierdut, fara scop in viata si fara o tinta, pentru a ajunge in final acolo de unde-ti vei dori pentru o eternitate sa scapi...iadul...sau ti-e frica sa vorbesti despre el?...stii ca exista...te bazezi pe ziua de maine?vom vorbi maine despre iad? sau preferi sa vorbim acum, cat inca-ti poti schimba directia drumului tu, cel care inca nu l-ai acceptat sau tu, cel care traiesti intr-o biserica, cu masca pusa...Nu-mi spune ca nu ai puterea, sau ca nu-l simti langa tine...Dumnezeu niciodata nu te va obliga sa-l urmezi, el iti cere doar sa alegi ce vei urma, iar tu prin trairea ta, iei decizia asta in fiecare moment...asa ca lasa comoditatea, nu-ti mai acoperi ochii cu propriile-ti maini si cere-i...pentru ca-ti va da...putere, te va ajuta sa-i simti prezenta sau...orice ai avea nevoie...dar cere-i!...nu maine, azi!!

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise