text Devotionale

ÎNȚELEGÂND PLANUL DIAVOLULUI (3)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„…nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el” (Iov 42:11)

Atacul lui Satan îți poate întări credința. Satan a îndrăznit să pună la îndoială stabilitatea credinței lui Iov, așa încât Dumnezeu i-a dat permisiunea să se atingă de tot ce avea Iov. „Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” (Iov 1:12). Este de remarcat faptul că Dumnezeu a dat permisiunea, dar a stabilit și parametrii acestei încercări. Iov trece testul, iar Satan spune că Iov ar fi căzut dacă ar fi fost obligat să înfrunte durerea. Dumnezeu îi dă permisiunea din nou și din nou, El stabilește parametrii: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa.” (Iov 2:6). Deși durerea și întrebările sunt abundente, la sfârșit, credința și sănătatea lui Iov sunt mai substanțiale ca niciodată. Din nou, poate nu înțelegem rațiunea acestei încercări, însă îi cunoaștem sursa. Să citim acest verset din finalul cărții lui Iov: „Frații, surorile și vechii prieteni l-au plâns şi l-au mângâiat pentru toate nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el.” Satan nu are nicio putere asupra copiilor lui Dumnezeu fără încuviințarea Lui. Chiar și când Satan pare să câștige, el pierde. Martin Luther a fost exact la subiect când l-a descris pe diavolul ca pe o unealtă a lui Dumnezeu, o sapă pe care El o folosește în grădina Sa. Sapa nu taie niciodată ceea ce Grădinarul dorește să păstreze și nu păstrează ceea ce Grădinarul dorește să piardă. Firește, o parte din pedeapsa lui Satan este frustrarea pe care o simte în slujirea împotriva voinței sale, ca o unealtă, în crearea unei grădini pentru Dumnezeu. Așadar, atacul lui Satan îți va întări credința, o va rafina și o va duce pe culmi mai înalte. Încurajează-te cu aceste cuvinte astăzi!

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise