text Devotionale

CONTINUĂ SĂ CREȘTI

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa” (Proverbe 1:5)

Pentru a continua să crești, trebuie să înțelegi trei principii: 1) Crești în măsura în care dăruiești. Dăruind, creezi mai mult loc pentru a crește în interior. Așadar, dăruiește până când doare, și continuă să dăruiești până când te simți bine. Străduiește-te mereu să-i lași pe oameni într-o stare mai bună decât cea în care i-ai întâlnit, și astfel și tu te vei simți mai bine. Solomon a spus: „Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” (Proverbe 11:25). Pe o piatră funerară, un epitaf suna așa: „Ce am dăruit, aceea am. Ce am cheltuit am avut. Ce am păstrat, am pierdut.” 2) Pentru a realiza mai mult, trebuie să crești mai mult. Te simți blocat din punct de vedere spiritual, relațional, profesional sau casnic? Nu vei ieși din impas prin schimbări exterioare, cum ar fi schimbarea carierei, părăsirea familiei sau schimbarea bisericii. Nimeni nu te ține jos decât tu însuți. Capacul peste viața ta ești tu. Așadar, dacă îți dorești cu adevărat, în loc să cauți rezolvări rapide, acceptă să-ți asumi responsabilitatea pentru ce vezi, pentru ceea ce te rogi și ia hotărârea să faci ceva. 3) Nu ajunge să visezi; trebuie să treci la acțiune. Tătarii din Asia centrală sunt renumiți pentru utilizarea unor incantații împotriva vrăjmașilor. Ei nu cereau ca săbiile vrăjmașilor să ruginească sau ca vrăjmașii să fie nimiciți, ci spuneau pur și simplu: „Să rămână într-un singur loc pentru totdeauna!” Asta vrea și diavolul, nu-i așa? Dacă nu lucrezi zilnic pentru a deveni mai bun, asta va fi și soarta ta. Vei sfârși în același loc, făcând același lucru, având aceleași vise și neajungând nicăieri. Așadar, continuă să crești!

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise