Un Ilie al zilelor noastre

   - Unde va avea loc întâlnirea în această seară?

   Pe faţa fratelui Bob Pierce apăru îngrijorarea în timp ce se uiata la prietenii săi coreeni. În camera din spate în care se întâlneau lucrătorii misionari, doi evanghelişti din America şi şase pastori coreeni, ardea doar o singură lampă mică. În sala bisericii nu era deloc lumină. Şi cu toate acestea, înăuntru se îngrămădeau mai mult de o mie două sute de coreeni creştini, gata să stea în rugăciune fierbinte pentru întâlnirile de trezire spirituală care urmau să înceapă din acea seară- şi era doar ora şapte dimineaţa!

   - Nu ştiu...admise calm pastorul Chay, biserica noastră are cea mai mare sală din tot oraşul, dar, după cum am văzut în această dimineaţă  este plină de creştini care au venit la rugăciune. Va trebui să găsim altceva!

   - Nu ne putem întâlni afară, în aer liber? întrebă fratele Findley, evanghelistul mai tânăr din America.

   Coreenii priviră unii spre alţii dând din cap în semn de dezaprobare.

   - Acesta este sezonul ploios, vorbi pastorul Park. Odată ce va începe să plouă, va dura zile în şir fără întrerupere. Nu prea ar fi şanse să aduni oamenii nemântuiţi care să stea în ploaie pentru o întâlnire de evanghelizare!

   - Poate gara ar fi un loc...murmură un alt pastor coreean. Are o curte mare, unde încap mii de oameni...numai dacă nu ar ploua! Fratele Findley îşi înclină capul pentru un moment. "Care este voia Ta, Doamne?" se rugă el în tăcere. Deodată, Domnul îi umplu inima de curaj şi bucurie.

   - Cred că Dumnezeu va opri ploaia! exclamă el.

   Privind la Bob Pierce văzu aceeaşi convingere şi în ochii celuilalt evanghelist. Fratele Bob se întoarse către pastorii coreeni.

   - Când ne-aţi invitat să participăm la aceste întâlniri, spuse el, ne-aţi spus că aveţi încredere în Dumnezeu că ne va purta de grijă în orice nevoie. Haideţi să ne încredem îm el şi acum! Mergeţi şi obţineţi de la autorităţile oraşului permisiunea de a folosi curtea gării în seara aceasta! La ora 10,00 creştinii mai avură o întâlnire la biserică. Deja începuse să plouă. În timp ce fratele Bob stătea la amvon stropii de ploaie curgeau pe ferestrele bisericii.

   - Întâlnirile noastre, vor fi zădărnicite! şoptiră unii oameni privind afară la şuvoaiele de apă. Însă fratele Bob rămase ferm încredinţat că Dumnezeu va lucra. "Cred din toată inima mea că Dumnezeu va opri ploaia la timp" le spuse oamenilor. Ajunşi la 12.30 la hotel, fraţii au îngenuncheat din nou şi au strigat pentru mai multă credinţă la Dumnezeu: "Doamne, Tu ai liniştit furtuna pe Marea Galileii, iar la rugăciunea lui Ilie ai trimis ploaie. Ştim că pentru noi ca oameni, aici, în Coreea, e de necrezut că va fi senin în mijlocul sezonului ploios, dar credem că minunea se va întâmpla şi se va aduce glorie Numelui lui Isus Hristos! Amin!"

   La ora 14.30 s-a stârnit un vânt, până la ora 15 cerul era senin complet, vântul şi soarele uscau terenul noroios din curtea gării. Creştinii din oraşul Inchon se plecau în genunchi şi aduceau mulţumiri lui Dumnezeu. Imediat ce ultimul tren al serii dispăru din gară, mulţimi de oameni au început să se adune. Dinspre apus, nori de ploaie începură să împânzească cerul, dar oamenii se adunau. Mulţi necredincioşi au venit să vadă pe aceşti tineri americani care au îndrăznit să promită că Dumnezeu va face o minune.

   În acea seară, în clipa când evangheliştii intrau în curte, erau prezenţi 15 mii de oameni, aşteptând în picioare să audă mesajul. Pe toată durata mesajului, nu a căzut strop de ploaie.  Mulţi oameni ce se închinau lui Buda au devenit în acea seară creştini. A doua zi, s-a întâmplat aidoma, la fel toată săptămâna!

   Fermierii erau îngrijoraţi, cultura lor principală fiind orezul ce creşte pe câmpuri umede şi mlăştinoase şi care au nevoie de multă apă. "Rugăciunea creştinilor a oprit ploaia!" murmurau ei. "Dacă nu vin ploile nu vom avea orez şi vom muri de foame, am face bine să mergem la pastori să-i întrebăm când va începe din nou ploaia!" Ei s-au dus la creştini iar aceştia le-au răspuns că se vor ruga până duminică la sfârşitul evanghelizărilor ca Dumnezeu să ţină ploaia, apoi vor cere ca El să lase ploaia să cadă dându-le apa de care au nevoie. "Nu vom îndrăzni să cerem schimbarea vremii pentru un motiv egoist!" spuse fratele Pierce.

   În timp ce întâlnirile se apropiau de final, mulţimi de oameni au avut oportunitatea să audă Cuvântul lui Dumnezeu, şi să-L urmeze pe Hristos. În dimineaţa plecării, când fratele Bob Pierce se dădu jos din pat, nori negri acopereau deja cerul.  În timp ce călătorea spre aeroport, începură să cadă primii stropi! Şi-a dus bagajul şi s-a urcat în avion, iar câteva clipe mai târziu pilotul trase avionul pe pista de decolare. În timp ce avionul decola, începuse o ploaie torenţială, încât cu greu se mai putea vedea pământul. Acum, fratele Bob îşi putea imagina foarte uşor ce vreau să spună fermierii din Inchon!

   - Îţi mulţumesc, Doamne, pentru ploaia Ta de binecuvântări! Eşti un Dumnezeu măreţ şi puternic

 Notă istorică:  Bob Pierce şi Bob Findley au predicat în oraşul Inchon din Coreea în anul 1950. Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a făcut posibil ca oamenii să audă mesajul speranţei în acea săptămână tocmai pentru că mulţi din ei trăiau ultimile lor zile din viaţă. Doar câteva zile mai târziu, comuniştii din Coreeea de Nord au pătruns în oraş printr-un atac surprinzător şi sângeros. Inchon este un oraş portuar important şi comuniştii ştiau că dacă ar fi deţinut controlul acestuia, ar fi fost uşor să cucerească restul Coreei. Când comuniştii şi-au început carnagiul, mii de oameni au fost măcelăriţi brutal, oraşul a fost transformat în ruine, pastorii au fost închişi şi torturaţi.

 Pentru mulţi coreeni din acest oraş acea săptămână de evanghelizare a fost ultima şansă de a auzi Evanghelia. Multe sute de oameni care şi-au găsit moartea în mâinile comuniştilor, au avut parte de mântuire în acele seri când Dumnezeu a îndepărtat ploaia.