Biserica

Biserica sau Adunarea

Noțiunea de BISERICĂ sau ADUNARE este expresia cea mai mult folosită în Noul Testament, ea apărând aproximativ de 100 de ori; în limba greacă găsim cuvântul ECCLESIA care în traducere română e redat cu cuvântul de biserică sau adunare; în traducere strict texturală ar trebui să sune: CHEMAȚI AFARĂ, CEI CHEMAȚI AFARĂ. De fapt, în practica din acele timpuri această noțiune nu a fost folosită numai pentru desemnarea adunării noutestamentale, ci și în raport cu poporul Israel cât și a oricărei alte adunări de cetățeni liberi, cu drept de vot (Fapte 19.41). Cum poporul Israel și Adunarea lui Dumnezeu au pe de o parte multe lucruri comune, iar pe de alta existând și contradicții, noțiunea de ECCLESIA în sensul CELOR CHEMAȚI AFARĂ, este în ambele cazuri corespunătoare.

Poporul lui Israel după Deuteronom 7 a fost un popor ales și chemat DINTRE TOATE POPOARELE DE PE FAȚA PĂMÂNTULUI.

O expresie similară o găsim și în Noul Testament aplicată și la Adunarea lui Dumnezeu. În 2 Timotei 1.9 apostolul Pavel spune:

... ne-a dat o chemare sfântă,

iar în Galateni 1.4 spune:

El S-a dat pe Sine Însuși, ca să ne smulgă din acest veac rău...

În cazul poporului Israel avem de a face cu chemarea unui popor întreg pentru împlinirea menirii sale, Adunarea lui Dumnezeu însă, se compune din oameni care sunt chemați în mod individual prin Evanghelie și care alcătuiesc o comunitate nouă duhovnicească. La afirmația de comunitate sau adunare în sens biblic trebuie clarificat despre ce fel de adunare e vorba. Astăzi, pentru ca să se releve deosebirea, se folosește noțiunea de BISERICA LUI CRISTOS sau COMUNITATEA LUI ISUS. Dar Biblia nu se folosește de această noțiune în nici un caz de aceea e bine ca noi să ne obișnuim ca pentru noțiuni biblice să folosim termeni biblici. În Biblie, prin adăugiri corespunzătoare se fac deja anumite deosebiri, așa de exemplu, poporul Israel e chemat ca ADUNAREA LUI IEHOVA sau COMUNITATEA DOMNULUI (după traducerea de Elberfeld și a lui Menge). În Judecători 20.2 găsmi expresia ADUNAREA POPORULUI LUI DUMNEZEU iar în Fapte 7.38, ADUNAREA ISRAELIȚILOR DIN PUSTIE.

Adunarea noutestamentală se numește ADUNAREA LUI DUMNEZEU sau ADUNAREA DUMNEZEULUI CELUI VIU (1Cor. 1,2, 11,22, 15.9 și 1 Tim. 3.5,1 Tim. 3.15). Acolo unde adausul acesta lipsește corelația în ansmablul textului indică înțelesul respectiv. În Noul Testament noțiunea de ADUNARE sau BISERICĂ e aplicată în trei chipuri:

1. Ca desemnare a unei adunări locale;

2. Adunarea tuturor credincioșilor vii care trăiesc în prezent pe acest pământ;

3. Adunarea ca o Biserică universală care cuprinde pe toți credincioșii acestei era adică de la Rusalii până la Răpire.

În Epistola 1 către Corinteni găsim învățăturile orientative pentru Biserica locală iar în Epistola către Efeseni se află mai multe referințe la Biserica Universală. Pentru aceasta, în Epistola către Efeseni e dezvoltată mai mult importanța Adunării (Bisericii) în planul general de mântuire al lui Dumnezeu, iar în Epistola către Corinteni mai mult ordinea interioară și răspunderea pe care o are în fața lumii ca martor al lui Dumnezeu.

(O adunare sau o biserică unită din punct de vedere organizatoric, pe plan mondial, în sensul unei biserici cu o reglementare unică în Noul Testament nu este cunoscută.)