Dăruirea -3-

Lucrarea Duhului Sfânt

Să nu-și imagineze cineva că o astfel de experiență cu Hristos ar putea fi produsul ingeniozotății omului. Isus a arătat cât se poate de clar că viața Lui a fost trăită prin Duhul Sfânt: DUHUL ESTE ACELA CARE DĂ VIAȚĂ, CARNEA NU FOLOSEȘTE LA NIMIC. (IOAN 6.63); IATĂ DE CE PENTRU CA CINEVA SĂ TRĂIASCĂ ÎN HRISTOS, TREBUIE SĂ SE NASCĂ DIN NOU (IOAN 3.3-9). Natura coruptă a omului a trebuit să fie regenerată de Duhul lui Dumnezeu înainte de a se conforma adevăratului scop pentru care a fost creată după chipul lui Dumnezeu. Tot Duhul este Cel ce menține și hrănește viața transformată a ucenicului, pe măsură ce crește în cunoaștere și har. (Ioan 4.14,7.38-39). Prin același Duh suntem curățiți prin Cuvânt și puși deoparte pentru Dumnezeu, în vederea lucrării sfinte de slujire (Ioan 15.3,15.7,17.17, vezi Efeseni 5.26). Orice experiență personală cu HRISTOSUL CEL VIU este în întregime lucrarea Duhului Sfânt.

De asemeni, numai Duhul lui Dumnezeu este Cel care ne ajută să continuăm lucrarea răscumpărătoare a evanghelizării. Isus a subliniat acest adevăr de la început, afirmând că tot ce a înfăptuit în lucrarea Sa a realizat în colaborare cu Duhul Sfânt. Prin puterea Duhului a propovăduit Evanghelia săracilor, a vindecat pe cei cu inima zdrobită, a proclamat robilor de război eliberarea, orbilor le-a dat vederea, a scos demoni și i-a eliberat pe cei apăsați (Luca 4.18, Matei 12.28). Isus era Dumnezeu relevat, iar Duhul era Dumnezeu în acțiune. Duhul era agentul lui Dumnezeu care împlinea efectiv prin oameni planul veșnic de mântuire. Isus a explicat ucenicilor Săi că Duhul va fi cel care va pregăti calea pentru lucrare. El le va da cuvintele pe care să le rostească, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata, le va desoperi adevărul, pentru ca oamenii să-L cunoască pe Domnul. Ucenicilor li s-a promis, prin puterea Duhului, capacitatea de a face lucrările Domnului lor. Privită în lumina aceasta, evanghelizarea nu era interpretată câtuși de puțin ca o lucrare omenească, ci ca un proiect divin, început înainte de înteimeierea lumii și a cărui desfășurare va continua până la împlinirea planului lui Dumnezeu. Era în întregime lucrarea Duhului Sfânt. Tot ceea ce li se cerea ucenicilor era să permită Duhului să le folosească viețile.

Un alt Mângâietor

Ucenicii mai aveau de învățat însă, într-o manieră semnificativă, relația dintre Duhul Sfânt și Persoana Domnului lor. Isus a fost desigur, conștient de această necesitate și le-a vorbit mai specific despre aceasta când zilele existenței Sale în trup se apropiau de sfârșit. Până atunci a fost mereu cu ei, El fusese Mângâietorul, Învățătorul și Călăuzitorul lor. Alături de El, ucenicii au cunoscut curajul și puterea; alături de El li se părea că totul este cu putință, dar problema lor era că Isus trebuia să Se întoarcă în cer. În aceste condiții, Isus a trebuit să le explice ce aveau de făcut după ce El nu va mai fi cu ei.

Acesta a fost momentul când le-a vorbit despre Duhul Sfânt ca despre UN ALT MÂNGÂIETOR, UN AVOCAT, cineva care va sta alături de ei, O PERSOANĂ ocupând, în lumea nevăzută, același loc ocupat în mod vizibil de Isus în trup. Așa cum El i-a călăuzit în cei trei ani, așa îi va călăuzi Duhul în tot adevărul. El le va descoperi lucrurile viitoare, îi va învăța ce trebuie să știe, îi va ajuta să se roage. Pe scurt, El Îl va proslăvi pe Fiul, luând din ce este al Lui și descoperindu-l urmașilor Săi. Lumea nu a putut primi acest adevăr pentru că nu-L cunoșteau pe Isus dar ucenicii L-au cunoscut căci a fost cu ei și, prin Duhul, va fi veșnic alături de ei.

Acest lucru de care vorbea El nu era nici teorie, nici vreun crez și nici vreo soluție provizorie falsă, ci era promisiunea unei compensații reale pentru pierderea pe care o vor simți. UN ALT MÂNGÂIETOR, la fel ca Isus, îi va face să simtă mereu prezența Învățătorului. Într-adevăr, privilegiile de care aveau să se bucure ucenicii în această relație mai profundă prin Duhul erau mai mari decât cele pe care le cunoscuseră când Isus străbătea alături de ei drumurile Galileii. În trup omenesc, Isus a fost limitat în spațiu și timp, dar în Duhul aceste limte dispăreau. Acum puteau fi cu ei permanent, fără să-i lase sau să-i părăsească vreodată. Privind problema din acest unghi, a fost mai bine că Isus, după ce Și-a terminat lucrarea, S-a întors la Tatăl și a trimis binecuvântatul MÂNGĂIETOR CARE SĂ-I IA LOCUL. (Ioan 16.7)