Semnele distinctive ale emoțiilor... -2-

Când se poate spune despre un om că este un creștin practicant, sau ce fel de profesiune de credință poate fi numită pe drept o profesiune a credinței creștine?

Ca să poți spune pe drept despre un om că este un creștin practicant, trebuie să existe, fără îndoială, o mărturisire de credință care să includă toate lucrurile necesare pentru a fi creștin sau a celor care aparțin esenței creștinismului. Orice lucru care este esențial creștinismului în sine trebuie să fie esențial și mărturisirii de credință a creștinului. Mărturiseirea de credință trebuie să se refere la lucrurile practicate. Pentru un om, a mărturisi creștinismul înseamnă a declara că îl posedă. De aceea, tot ce aparține de conținutul unei noțiuni este esențial să existe într-o mărturisire de credință a acelui lucru. Dacă luăm numai o parte a creștinismului, și lăsăm cealaltă parte afară, ceea ce am luat nu este creștinism, fiindcă lipsește ceva ce ține de esența lui. Astfel, pentru a face o mărturisire de credință a creștinismului, trebuie să mărturisim că noi credem că Isus este Mesia, fiindcă această credință este esențial creștină. Și trebuie să mai mărturisim, pe față sau implicit că Isus a făcut ispășirea pentru păcatele noastre, și celelalte doctrine esențiale ale Evangheliei, fiindcă credința în aceste lucruri este și ea esențială pentru creștinism. Însă mai există și alte lucruri care sunt esențiale pentru religie ca și religie orthodoxă, de aceea, este la fel de necesar să le mărturisim ca să putem fi considerați pe drept adevărați practicanți ai creștinismului.

Astfel că e esențial pentru creștinism să ne pocăim de păcatele noastre, să fim convinși de păcătoșenia noastră și de faptul că suntem pe drept expuși mâniei lui Dumnezeu, să renunțăm în inimile noastre la orice păcat și să-L îmbrățișăm cu toată inima pe Hristos ca singurul nostru Mântuitor și să-L iubim mai presus de orice și să fim gata să ne lepădăm de toate de dragul Lui, să renunțăm cu totul la pretențiile noastre și să fim cu totul și pentru totdeauna ai Lui. Astfel de lucruri aparțin esenței creștinismului la fel de mult cum aparține de ea credința în orice doctrină a Evangheliei: de aceea, mărturisirea lor aparține la fel de mult unei profesiuni de credință creștină. Nu vreau să spun că, pentru a fi creștin practicant trebuie să mărturisești fiecare lucru individual care aparține harului sau virtuților creștine dar cu siguranță că trebuie să existe o mărturisire de credință, explicită sau implicită a ceea ce ține de esența religiei. Iar în privința lucrurilor pe care ar trebui să le exprime creștinii în mărturisirea creștină, , ar trebui să ne călăuzim după perceptele Cuvântului lui Dumnezeu sau după exemplele din Scriptură referitoare la mărturisirile de credință publice făcute din când în când de poporul lui Dumnezeu. Astfel, trebuie să practicăm pocăința de păcat de care ei au dat dovadă: ca în vechime, când oamenii au fost inițiați în credință și au venit să-și mărturisească păcatele manifestând smerenie din cauza păcatelor lor - Matei 3.6. Și botezul cu care au fost botezați se numea botezul pocăinței, Marcu 1,4, iar Ioan, când i-a botezat, i-a îndemnat să aducă roade vrednice de pocăință -Matei 3.8- ADICĂ ROADELE CONFORME CU POCĂINȚA PE CARE PRETINDEAU SĂ O AIBĂ, ÎNCURAJÂNDU-I CĂ ASTFEL VOR SCĂPA DE MÂNIA VIITOARE ȘI VOR FI ADUNAȚI ÎN GRÂNARUL LUI DUMNEZEU -Matei 3.7-12. Apostolul Petru le spune iudeilor în Fapte 2.38: POCĂIȚI-VĂ, ȘI FIECARE DIN VOI SĂ FIE BOTEZAT, ceea ce arată că pocăința este o trăsătură care trebuie să devină vizibilă, în vederea botezului, de aceea, trebuie să fie mărturisit în public. Și, atunci cînd s-au întors din robie, evreii au intart într-un legământ public printr-o mărturisire, o mărturisire publică a pocăinței de păcatele lor - Neemia 9.2. Mărturisirea aceasta a pocăinței ar trebui să includă sau să implice o mărturisire a convingerii că Dumnezeu ar fi drept să ne condamne -Neemia 9.33-35 și capitolul 10. Ei ar trebui să-și mărturisească credința în Isus Hristos și patul că Îl îmbrățișează pe Hristos și se încred în El ca Mântuitor din toată inima, acceptând cu bucurie Evanghelia lui Hristos. Astfel, Filip, ca să-l boteze pe famenul etiopian, i-a cerut să-și mărturisească credința din toată inima, iar cei care au fost primiți în calitate de creștini vizibili la marea revărsare a Duhului care a început în ziua Cincizecimii au primit cu bucurie Evanghelia:

Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați, și în ziua aceea la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete.

Ei trebuie să mărturisească că se bizuiesc numai pe neprihănirea lui Hristos și pe puterea Lui, că Îi sunt devotați Lui, ca singurul Domn și Mântuitor și că se bucură de El ca de singura lor neprihănire și moștenire.

Este prorocit faptul că toate naținile vor fi constrânse să facă această mărturisire publică - Isaia 45.22-25:

Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la margineile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu și nu altul. Pe Mine însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea și cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea, și orice limbă va jura pe Mine. NUMAI ÎN DOMNUL, Mi se va zice, LOCUIEȘTE DREPTATEA ȘI PUTEREA; LA EL VOR VENI, ȘI VOR FI ÎNFRUNTAȚI TOȚI CEI CARE ERAU MÂNIAȚI ÎMPOTRIVA LUI. ÎN DOMNUL VOR FI FĂCUȚI NEPRIHĂNIȚI ȘI PROSLĂVIȚI TOȚI URMAȘII LUI ISRAEL.

Ei vor mărturisi că renunță cu totul la ei înșiși pentru Hristos, și pentru Dumnezeu, prin El; ca și copiii lui Israel atunci când au recunoscut public legământul lor cu Dumnezeu - Deuteronom 26.17:

Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile și rânduielile Lui, și vei asculta de glasul Lui.

Ei ar trebui să mărturisească o disponibilitate a inimii de a îmbrățișa religia cu toate dificultățile ei și de a umbla în ascultare de Dumnezeu, în mod universal și cu perseverență -Exod 19.8 și 24.3,7, Deuteronom 26.16-19,2 Împărați 23.3, Neemia 10.28-39, Pslamul 119.57,106. Ei ar trebui să mărturisească cu toată inima și tot sufletul lor că vor fi cu totul și pentru veșnicie ale Domnului ca să-L slujească pe El.

De aceea, dacă oamenii doresc să merite stima și iubirea aproapelui lor, ca niște practicanți sinceri ai creștinismului, trebuie să trăiască o viață sfântă, călăuzindu-se după regulile mai sus menționate ale lui Hristos și apostolilor, având o profesiune care exprimă sau implică în mod clar lucrurile pe care le-am menționat. Îi vom cunoaște după roadele lor, adică trebuie să ne uităm la roadele lor ca să vedem dacă sunt sau nu ceea ce pretind a fi; nu ni se cere să cunoaștem după roadele lor dacă au în viețile lor ceva ce nici nu pretind a fi.