Premize de bază ale închinăciunii creştine

   "Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?" (Rom.2.4)

   Închinăciunea creştină depinde întru totul de concepţia închinătorului despre Dumnezeu, precum şi de relaţiile sale cu Dumnezeu cel viu, căci a fi creştin, înseamnă a face parte din familia lui Dumnezeu, unde Dumnezeu este activ ca Tatăl nostru, astfel închinarea este un privilegiu prin care omul se poate apropia de Părintele său, Creatorul.

   Închinăciunea creştină este de fapt, un răspuns al omului la acţiunea lui Dumnezeu.

   Din Sfânta Scriptură desprindem că Dumnezeu cel viu şi adevărat este obiectul unei adevărate închinăciuni creştine; pentru că Dumnezeu este Acela ce a promis prezenţa Sa poporului Său credincios, prin care se realizează părtăşia "om şi Dumnezeu".

   O închinăciune ce este înteimeiată pe învăţături omeneşti nu este acceptată de Dumnezeu, oricât de estetică, impresionantă sau emotivă ar fi, aşa cum spune apostolul Pavel: "Noi care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu ... nu ne putem încrede în lucrurile pământeşti! (Fil.3.3).

   Domnul Hristos spune: "... închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl "(Ioan 4.23).

   Prima condiţie pentru o adevărată închinăciune creştină este "recunoaşterea prezenţei lui Dumnezeu".

   A te închina lui Dumnezeu în "duhul lui Dumnezeu" înseamnă renunţare şi respingere a tot ceea ce este pământesc şi firesc, spre o duhovnicească întâlnire cu Dumnezeul cel sfânt şi nevăzut.

   Ca pentru orice altă întâlnire, şi pentru această întâlnire cu Dumnezeu, creştinul trebuie să-şi pregătească gândurile şi atitudinea pentru închinare, astfel, întreaga comunitate să fie pregătită pentru închinăciune.

   A doua condiţie este: Recunoaştearea că Dumnezeul la care ne închinăm este un Dumnezeu viu. Un adevăr central asumat de Sfânta Scriptură este că Dumnezeul creştin este un Dumnezeu viu şi activ, aşa cum este scris: "Dumnezeu, care a făcut lumea, şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului... El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur să locuiască pe toată faţa pământului..., ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind..., Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa" (Fapte 17.24-28).

   Dumnezeu creştin, este Dumnezeul cel viu prin care toate lucrurile îşi au fiinţa şi prin care îşi menţin existenţa. Realitatea existenţei unui Dumnezeu viu şi adevărat este temelia de bază a închinăciunii creştine, aşa după cum este scris: "Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie spă creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută" (Evrei 11.6)

   O altă condiţie necesară mai este: Recunoaşterea că Dumnezeul creştin este un Dumnezeu Sfânt, drept şi Unic.

   În închinăciune, creştinul adevărat recunoaşte maiestatea lui Dumnezeu, şi în consecinţă, el se apropie de Dumnezeu prin închinăciune cu o atitudine de proşternere, adică de umilinţă. Prin această atitudine, creştinul recunoaşte slăbiciunea şi păcătoşenia sa, în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu.

   În virtutea dreptăţii lui Dumnezeu, creştinul la închinăciune, se apropie de Dumnezeul său plin de încredere în bunătatea lui Dumnezeu, şi nu de frică.

   Pentru aceste caracteristici, Dumnezeul creştin este un Dumnezeu Unic, pentru că El este singurul Dumnezeu adevărat; iar toţi ceilalţi dumnezei inventaţi de oameni sunt numai închipuiri şi amăgiri.

   Cel mai mare amăgitor al creştinului este diavolul, sau Satana. El este acela care încearcă mereu să atragă atenţia creştinului asupra sa, pentru a-l face pe creştin să uite de Dumnezeul cel viu. Cu acest scop, diavolul oferă creştinului posibilitatea de satisfacere a poftelor trupului, şi astfel să ignore îndemnurile la sfinţenie recomandate de Sfintele Scripturi. Domnul Isus spune: "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni.." (Mat.6.24)

   Închinarea creştină este un act de laudă şi adorare a lui Dumnezeu, prin care se aduc lui Dumnezeu mulţumiri pentru dragostea Sa prin care ni se dă mântuirea, de aceea închinarea creştină trebuie să fie spre glorificarea lui Dumnezeu.

   Închinarea creştină trebuie să fie Hristologică, adică jertfa răscumpărătoare a Domnuului Isus trebuie evidenţiată, căci fără prezenţa şi mijlocirea Lui, nu putem fi creştini. Deaceea închinarea creştină, este adresată lui Dumnezeu, dar în Numele Fiului Său, care S-a jertfit pe Sine pentru mântuirea tuturor celor ce cred în jertfirea Sa.

   Închinarea creştină trebuie să fie o relaţie reciprocă între om şi Dumnezeu.

   Închinarea creştină autentică trebuie să fie o provocare la cercetare personală a creştinului. O adevărată închinăciune creştină trebuie să consolideze credinţa şi nădejdea în făgăduinţele lui Dumnezeu, prin care tot ceea ce El a promis, se va realiza, şi pe pământ şi în veşnicie.

   Închinarea creştină trebuie să corespundă cu închinarea practicată în timpul apostolilor, fără adausuri omeneşti. Închinarea creştină trebuie să fie evanghelistică, adică cu spirit misionar, prin care orice participant trebuie să simtă cercetarea Duhului Sfânt şi să se întoarcă la Dumnezeu cu credinţă şi pocăinţă. (fragmente)