"Mulţumesc, Nataşa, oriunde ai fi"

   Una dintre cele mai emoţionante şi incredibile relatări referitoare la suferinţa care împlineşte ceea ce lipseşte suferinţelor lui Hristos se găseşte în autobiografia lui Serghei Kourdakov, intitulată "Iartă-mă, Nataşa!". Kourdakov era însărcinat de către poliţia secretă rusă să facă razii în timpul întâlnirilor de rugăciune şi să-i persecute cu brutalitate pe credincioşi. Dar suferinţa unuia dintre credincioşi i-a schimbat viaţa.

   "L-am văzut pe Victor Matveiev urmărind şi punând mâna pe o fată care încerca să fugă în altă cameră (Nataşa Zhdanova). Era o fată tânără şi frumoasă. Ce păcat că e credincioasă, mi-am zis. Victor o înhăţă, o ridică deasupra capului lui şi o ţinu aşa o clipă. Ea îl implora: "Nu o faceţi, vă rog, nu o faceţi. Scumpe Dumnezeule, vino în ajutorul nostru." Victor o azvârli atât de puternic, încât izbi peretele la înălţimea de la care fusese aruncată, apoi, căzu la pământ, inconştientă, gemând. Victor se întoarse râzând şi exclamă: "Pun pariu că i-a zburat din cap până şi ideea de Dumnezeu."

   Într-o altă razie, făcută mai târziu, Victor a fost şocat să o vadă iar pe Nataşa.

   "Am aruncat repede o privire de jur-împrejurul camerei şi am văzut ceva ce la început nici nu puteam să cred! Era ea, aceeaşi fată! Nu era posibil. Şi totuşi aşa era. Abia trecuseră trei zile de când asistase la cealaltă întâlnire şi de când fusese aruncată cu putere de-a lungul camerei. Era prima oară când o priveam cu atenţie. Frumuseţea ei întrecea amintirea pe care i-o păstrasem: Avea un păr blond şi lung, care-i cădea pe umeri, ochii mari şi albaştri şi o piele moale - una din frumuseţile naturale cele m-ai frapante pe care le văzusem vreodată... Am ridicat-o şi am aruncat-o cu faţa pe o masă. Doi dintre noi îi smulseră hainele. Un om o ţinea pe masă, iar eu am început să o bat cu palma cât puteam de tare. Din cauza forţei cu care loveam, mâinile au început să mă usture. Ei îi apăruseră băşici pe piele. Am continuat s-o bat până când bucăţele de piele însângerată mi se lipiră de mână. Gemea, dar încerca cu disperare să nu plângă. Pentru a-şi reprima strigătele, îşi muşca buza inferioară atât de rău, încât sfârşi prin a se răni, iar sângele începu să-i curgă pe bărbie. În cele din urmă cedă şi începu să plângă în hohote. Când ajunsesem atât de obosit, încât nu mai puteam ridica braţul să mai lovesc, iar şezutul ei nu mai era decât o masă de carne vie, am împins-o de pe masă şi ea s-a prăbuşit la pământ."

   Spre uimirea lui Serghei, a întâlnit-o la o altă adunare de rugăciune. Dar de data asta a fost altfel:

   "Iat-o din nou: Nataşa Zhdanova!" Câţiva dintre colegii mei au văzut-o şi ei. Alex Guliaiev se îndrepta spre Nataşa cu o privire plină de ură şi cu bastonul gata ridicat deasupra capului. Atunci s-a întâmplat un incident la care cu adevărat nu mă aşteptam. Dintr-o dată, Victor se interpuse dintr-un salt între Nataşa şi Alex, înfruntându-l pe Alex: "Te avertizez, Alex, ai de-a face cu mine, să n-o atingi!" Eram stupefiat. Era incredibil! Victor, unul dintre cei mai brutali dintre oamenii mei, proteja o credincioasă! "Dă-te la o parte!" striga Alex. "Te avertizez, ai de-a face cu mine! te voi lua eu pe tine la bătaie!" Victor o proteja pe Nataşa, care se ghemuise la pământ. Furibund, Alex urla. Victor spuse răspicat: "Ea are ceva în ea, ceva ce noi nu avem! Nimeni n-o va mai atinge, nimeni!"

   ...A fost una dintre rarele ocazii din viaţa mea când eram profund emoţionat... Nataşa avea într-adevăr ceva în ea!... Fusese rău bătută, fusese avertizată şi ameninţată. trecuse prin suferinţe inimaginabile, dar o luase de la început. Victor, de altfel, un dur, fusese mişcat şi o recunoscu. Ea avea ceva ce noi nu aveam. Voiam să fug după ea să o întreb "Ce anume?". Aş fi vrut să-i vorbesc dar plecase. Eram foarte mişcat şi totodată profund tulburat de această tânără credincioasă plină de curaj care suferise atât în mâinile noastre."

   Mai târziu, Domnul i-a deschis inima lui Serghei pentru a primi minunata Veste Bună a lui Hristos. Gândindu-se la Nataşa, pe care nu avea s-o mai revadă, a scris:

   "Şi, în cele din urmă, Nataşei, pe care am bătut-o sălbatic de două ori şi care era gata să se lase bătută şi a treia oară pentru credinţa ei, vreau să-i spun: "Nataşa, în mare parte ţie ţi se datorează faptul că viaţa mea s-a schimbat şi că acum sunt fratele tău în Isus Hristos. O nouă viaţă mi se deschide. Dumnezeu mi-a acordat iertarea Sa, sper să mi-o poţi acorda şi tu.

   Mulţumesc, Nataşa, oriunde ai fi.

   Niciodată, nu, niciodată n-am să te uit." 

(fragment)