text Eseuri crestine

Examen la financiar

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Estela C. Manea

După mai multe luni în care m-am ascuns de frigul de afară, iată, în sfârşit o zi de primăvară care îmi trage uşor cu ochiul şi-mi spune: vino afară să te bucuri de cântecul păsărilor voioase, de zâmbetul ghioceilor şi al brânduşelor, de ciripitul interminabil al rândunicilor şi de razele soarelui care îşi întinde braţele înflăcărate dezmorţindu-se după câteva luni de sedentarism. Am ascultat chemarea naturii şi am lăsat în singurătate pentru câteva ore camera încărcată cu o atmosferă de iarnă grea.

Într-adevăr, natura părea că se bucură de fiecare secundă din zi şi mă îmbia să o însoţesc în bucuria ei şi să profit de nemeritatele raze solare care-mi mângâiau faţa determinându-mă să-mi înalţ gândul spre Măreţul Creator si să-i schiţez un zâmbet sincer în semn de mulţumire şi recunoştinţă profundă pentru încă o zi în care și-a reînnoit bunătăţile şi îndurările faţă de mine. Au fost momente unice şi nu aş fi vrut să se mai termine aceste frumuseţi perfecte care parcă au uitat că işi prezintă simfonia pe terra, locul sacru al imperfecţiunilor. În grabă am revenit cu mintea pe pământ pentru că în parcul de copii observasem, undeva pe un leagăn viu colorat, o fiinţă neagră de supărare ce nu schiţa nici un zâmbet la râsul şi jocul inocent şi drăgălaş al copilului ei care se bucura din plin de locul lui de joacă; era o pată acrită de problemele cotidiene şi strica decorul în care se postase. Am ignorat-o și am mers mai departe încercând să uit de această fotografie vie lipsită de viaţă totuși. La câţiva paşi înaintea mea văd venind grupuri de bărbaţi şi femei, tineri şi adolescenţi şi printre ei copii alergând unul după altul pe platoul dinaintea primăriei, copii lipsiţi de grija zilei de mâine care chiuiau în distracţia lor stradală comunicând parcă o replică ignorantă la adresa trecătorilor adulţi a căror mers cu capul plecat în pământ şi cu privirea care trecea dincolo de pavaj îmi spunea că cereau parcă ajutorul CUIVA ca să-i scape de toată povara ce-i apăsa.

M-am întrebat de ce oare atâţia oameni nu se mai bucură în viaţă? Când şi-au pierdut bucuria? Ce i-a determinat să-şi ignore copilaşii şi să nu se bucure de inocenţa lor drăgălaşă? Ce le-a dărâmat stropul de credinţă? Ce s-a întâmplat cu ei? Pe ce şi-au vândut pacea sufletească şi zâmbetul? Ce S-a Întâmplat? ? ? ? La aceste întrebări care căutau în mine un răspuns urgent am găsit o „foaie de examen” a unor studenţi, corectată şi aici, şi mai în jos, şi pe rândul următor, şi pe celelalte rânduri, şi pe următoarea filă……Totul prezenta corecturi. Examenul fusese un eşec, un dezastru. Deasupra liniei de admitere erau doar câteva nume, foaaarte puţine, un numar nesemnificativ de oameni. Sub linie era gloata înrobită şi îngropată în datorii. N-a fost greu să înțeleg că studenţii nu s-au pregătit pentru examenul financiar şi au căutat să-i copieze pe colegii lor, neamurile.

Lecţia era uşoară şi nu ar fi fost mult de învăţat. O voi expune şi în faţa voastră: “DACĂ vei ASCULTA de glasul Domnului Dumnezeului tău, PĂZIND şi ÎMPLININD toate poruncile Lui, Domnul Dumnezeul tău iţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ. Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită țării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale. Vei DA cu împrumut multor neamuri, dar tu NU vei LUA cu împrumut. Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus şi niciodată nu vei fi jos, DACĂ vei ASCULTA de poruncile Domnului. “

Sancțiunea pentru studenţii cari căzuseră la examen nu a fost prea uşoară. Verdictul suna aşa: „Străinul care va fi în mijlocul tău se va ridica tot mai sus peste tine, iar tu te vei pogorî tot mai jos; El iţi va da cu împrumut şi tu nu-i vei da cu împrumut; el va fi fruntea şi tu vei fi coada. Pentru că în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor n-ai slujit Domnului Dumnezeului tău cu bucurie şi cu dragă inimă, vei sluji în mijlocul foamei, setei, goliciunii şi lipsei de toate. Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta.” Aceasta este sancțiunea hotărâtă pentru cei care n-au luat examenul. Efectele le macină mintea şi măruntaiele, le topeşte oasele şi naşte o altă cutie a pandoriei în vistieria inimii lor pizmuindu-i de-acum pe cei care trăiesc în pace lângă ei şi care îşi găsesc plăcerea în Legea Domnului călăuzindu-și viața în accord cu orânduirile Lui şi păzind poruncile Lui. Admișii la examenul finaciar AU ALES puţinul cu dreptate REFUZÂND veniturile mari obținute cu orice preț.

Să învățăm dar din examenele nepromovate, să ne ridicăm de unde am căzut și să ne pregătim pentru următoarele teste ce vor urma umblând de-acum în neprihănire și făcând voia lui Dumnezeu căci doar așa nu ne vom clătina niciodată.

Cele mai recente resurse scrise - Sub flamurile crestinismului

Sfinții -2-
Prin sfințire se împlinește voia lui Dumnezeu: FIȚI SFINȚI, CĂCI EU SUNT SFÂNT și EU SUNT SFÂNT, EU, DOMNUL CARE VĂ SFINȚESC. Această împlinire este realizată de Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Prin EL... Citeste mai mult >>
Părtășia în slujire
Numeroase îndemnuri ale Cuvântului pentru mersul creștin pot fi rezumate în patru cuvinte: A IUBI, A URMA, A SERVI, A AȘTEPTA. Dragostea câtorva femei pentru Domnul Isus le-a adus la cruce; mai înai... Citeste mai mult >>
Cu Cine, Unde și Cum?
Sfințește-i prin Adevărul Tău: Cuvântul Tău este Adevărul (Ioan 17:17)„Cuvântul” la care face referire versetul amintit se mai numește și „Biblia” sau „Sfânta Scriptură”, iar textul nu lasă loc de in... Citeste mai mult >>
Biserica
Biserica sau Adunarea Noțiunea de BISERICĂ sau ADUNARE este expresia cea mai mult folosită în Noul Testament, ea apărând aproximativ de 100 de ori; în limba greacă găsim cuvântul ECCLESIA care în tra... Citeste mai mult >>
Dăruirea -4-
Secretul unei vieți biruitoare Acum e ușor de văzut motivul pentru care Isus a vrut ca ucenicii Săi să aștepte până ce această promisiune va deveni realitate (Luca 24.49, Fapte 1.4,5, 8; 2.23) Cum al... Citeste mai mult >>
Dăruirea -3-
Lucrarea Duhului Sfânt Să nu-și imagineze cineva că o astfel de experiență cu Hristos ar putea fi produsul ingeniozotății omului. Isus a arătat cât se poate de clar că viața Lui a fost trăită prin Du... Citeste mai mult >>
Dăruirea -2-
Sfințirea Lui Sfințirea lui Isus a însemnat reînnoirea permanentă a consacrării Sale pentru Dumnezeu prin slujirea altora în dragoste. Aceasta reiese clar din rugăciunea Sa de Mare Preot: Cum M-ai t... Citeste mai mult >>
Dăruirea
Luați Duh Sfânt! Ioan 20.22 El S-a dăruit pe Sine Isus a vrut ca cei care-L urmau să-L asculte. Dar admițând acest adevăr, El știa că ucenicii vor descoperi cunoașterea mai adâncă a Duhului Său, vor... Citeste mai mult >>
Consacrarea -4-
Examinarea principiului Din punctul de vedere al strategiei Sale, ascultarea era singurul mod în care Isus putea modela viața ucenicilor prin Cuvântul Său. Fără ascultare nu s-ar fi putut forma carac... Citeste mai mult >>
Consacrarea -3-
Dovada dragostei Ascultarea absolută era considerată expresia dragostei. Această lecție a fost foarte bine subliniată în ajunul morții Sale. După ce ucenicii s-au strâns în jurul Său în odaia de sus,... Citeste mai mult >>