text Eseuri crestine

Dumnezeu lucrează în mijlocul nostru

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Billy Graham

   Planul lui Dumnezeu nu este abstract sau neclar, nici secret. El ne spune limpede "VĂ IUBESC!" .

   El a chemat zeci de mii de oameni, de pretutindeni, pentru a propovădui lumii dragostea Lui, pentru ca oamenii să afle drumul care duce în braţele Lui iubitoare. Cred că nu există un exemplu mai bun de oşteni ai armatei lui Dumnezeu, care merg în lume, după porunca Lui, decât acei "predicatori desculţi" şi alţi evanghelişti itineranţi pe care i-am ajutat să se instruiască la Amsterdam, în ultimul deceniu.

   Când ne-am întors la Amsterdam, trei ani mai târziu, am găsit acelaşi entuziasm, poate chiar mai mare. Predicatori, învăţători, studenţi şi ajutoare de misionari au sosit din lumea întreagă. Dintre aceştia, mii au venit din Africa - oameni care, în multe cazuri, nu călătoriseră până atunci mai mult de câteva mile din statele lor. Aceştia au fost uluiţi, nu numai de partăşia pe care o aveau cu credincioşii veniţi din cultura europeană. Au mai venit din Asia, America Latină şi Europa de Est şi au mers cu toţii pe străzile Amsterdamului ca să vada, să înveţe şi să împartă dragostea lui Hristos cu alţii. N-am cunoscut, până atunci şi nici dupa aceea, o atât de emoţională revărsare a Duhului Sfânt. După cum ni se relateză în Faptele Apostolilor capitolul 2, la Rusalii, Duhul Sfânt S-a coborât însoţit de vâjâitul unui vânt puternic şi de nişte limbi de foc. Atunci, când primii credincioşi ai Bisericii lui Hristos au fost umpluţi de Duhul Sfânt, a fost electricitate în aerul din locul în care erau adunaţi. Noi, în Amsterdam, am avut acelaşi sentiment. Erau momente în care toţi plângeam.

   Astăzi, acea oaste puternică de predicatori străbate sat după sat, merge din casă în casă propovăduind vestea bună a dragostei lui Dumnezeu. De ce o fac? Pentru bani? NU, ei nu primesc nici un ban pentru ceea ce fac! Mulţi sunt norocoşi dacă au o Biblie, o bicicletă şi un rând de haine pentru schimb. O fac oare pentru renume? NU! În multe cazuri, numai Dumnezeu cunoaşte lucrările bune pe care cei smeriti si sinceri le fac. Atunci, de ce oare îşi jertfesc vieţile pentru ca alţii să cunoască mântuirea? PENTRU CĂ ISUS HRISTOS ESTE VIU! El trăieşte în inimile lor, şi această veste bună merită spusă tuturor. Ei sunt constrânşi de viaţa din ei să spună tuturor că ISUS ESTE DOMN!

   Bate EL astăzi şi la uşa inimii tale? Dacă cineva vine la tine la uşă, poţi să-i deschizi sau poţi să ignori bătaile în uşa, iar persoana va pleca. La fel se întâmplă şi când ISUS bate la uşa inimii tale.

   Avem această ştire bună, că Hristos, în dragostea Sa veşnică, a murit pe cruce pentru noi. Astăzi, EL bate la uşa inimilor noastre ca să pună stăpânire pe vieţile noastre, nu numai spre binele nostru veşnic, dar, incredibil, şi al Lui. Isus vrea să Se laude cu noi în faţa întregului Univers şi să arate ce face harul Său.

   În Apocalipsa 4.1 suntem invitaţi să privim în viitor, prin ochii lui Ioan: "Iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi-a zis: Suie-te aici, şi-ţi voi arata ce are să se întâmple după aceste lucruri!"

   Isus ne îngăduie să întrezărim Cerul pe care El S-a dus să ni-l pregătească!

Cele mai recente resurse scrise - Sub flamurile crestinismului

Sfinții -2-
Prin sfințire se împlinește voia lui Dumnezeu: FIȚI SFINȚI, CĂCI EU SUNT SFÂNT și EU SUNT SFÂNT, EU, DOMNUL CARE VĂ SFINȚESC. Această împlinire este realizată de Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Prin EL... Citeste mai mult >>
Părtășia în slujire
Numeroase îndemnuri ale Cuvântului pentru mersul creștin pot fi rezumate în patru cuvinte: A IUBI, A URMA, A SERVI, A AȘTEPTA. Dragostea câtorva femei pentru Domnul Isus le-a adus la cruce; mai înai... Citeste mai mult >>
Cu Cine, Unde și Cum?
Sfințește-i prin Adevărul Tău: Cuvântul Tău este Adevărul (Ioan 17:17)„Cuvântul” la care face referire versetul amintit se mai numește și „Biblia” sau „Sfânta Scriptură”, iar textul nu lasă loc de in... Citeste mai mult >>
Biserica
Biserica sau Adunarea Noțiunea de BISERICĂ sau ADUNARE este expresia cea mai mult folosită în Noul Testament, ea apărând aproximativ de 100 de ori; în limba greacă găsim cuvântul ECCLESIA care în tra... Citeste mai mult >>
Dăruirea -4-
Secretul unei vieți biruitoare Acum e ușor de văzut motivul pentru care Isus a vrut ca ucenicii Săi să aștepte până ce această promisiune va deveni realitate (Luca 24.49, Fapte 1.4,5, 8; 2.23) Cum al... Citeste mai mult >>
Dăruirea -3-
Lucrarea Duhului Sfânt Să nu-și imagineze cineva că o astfel de experiență cu Hristos ar putea fi produsul ingeniozotății omului. Isus a arătat cât se poate de clar că viața Lui a fost trăită prin Du... Citeste mai mult >>
Dăruirea -2-
Sfințirea Lui Sfințirea lui Isus a însemnat reînnoirea permanentă a consacrării Sale pentru Dumnezeu prin slujirea altora în dragoste. Aceasta reiese clar din rugăciunea Sa de Mare Preot: Cum M-ai t... Citeste mai mult >>
Dăruirea
Luați Duh Sfânt! Ioan 20.22 El S-a dăruit pe Sine Isus a vrut ca cei care-L urmau să-L asculte. Dar admițând acest adevăr, El știa că ucenicii vor descoperi cunoașterea mai adâncă a Duhului Său, vor... Citeste mai mult >>
Consacrarea -4-
Examinarea principiului Din punctul de vedere al strategiei Sale, ascultarea era singurul mod în care Isus putea modela viața ucenicilor prin Cuvântul Său. Fără ascultare nu s-ar fi putut forma carac... Citeste mai mult >>
Consacrarea -3-
Dovada dragostei Ascultarea absolută era considerată expresia dragostei. Această lecție a fost foarte bine subliniată în ajunul morții Sale. După ce ucenicii s-au strâns în jurul Său în odaia de sus,... Citeste mai mult >>