"Stabilirea canonului biblic este credibila?" - Adevar biblic

Categoria: Adevaruri biblice

Pentru unii oameni, alegerea cartilor care intra in alcatuirea Bibliei reprezinta o dilema serioasa. Au fost aceste carti incluse in Biblie datorita lucrarii si calauzirii Duhului Sfant in Biserica primara sau acesta este rodul interventiei unor forte politice din vremea imparatului Constantin cel Mare ?

Termenul “canon” provine din grecescul “kanon” care inseamna “regula”. Termenul derivat din acesta, “canonizare”, se refera la procedeul prin care unele carti au fost incluse in Biblie, in timp ce altele au fost excluse . Din acest motiv, cartile biblice mai sunt cunoscute si sub denumirea de “carti canonice”.

Intrebarea care se pune este urmatoarea: De ce unele carti au fost incluse in Biblie, iar altele nu au primit aceasta calitate si care a fost procedeul care a dus la aparitia Bibliei in forma ei actuala ? Deoarece Biblia este alcatuita din Vechiul si Noul Testament, problema trebuie tratata separat.

Cu privire la canonizarea celor 39 de carti ale Vechiului Testament, nu exista un raspuns precis. Unii cercetatori in domeniu considera ca cele trei parti principale ale Vechiului Testament: Legea, Profetii si Scrierile reprezinta in acelasi timp trei etape ale canonizarii Vechiului Testament ebraic. Astfel, Legea, cuprinzand cartile lui Moise ( Pentateucul ), a fost canonizata in jurul anului 400 i.Chr., Profetii in secolul I i.Chr., iar Scrierile, in secolul I d.Chr.

Nu exista niciun dubiu ca Pentateucul ( Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri si Deuteronomul ) scris de Moise a fost considerat drept Cuvant al lui Dumnezeu inca de la inceput. Cand Moise a citit din “cartea legamantului” inaintea poporului Israel, la poalele Muntelui Sinai, poporul a raspuns: “Vom face si vom asculta tot ce a zis Domnul” ( Exodul 24, 7 ), recunoscand autoritatea divina care se afla in spatele acestor carti.

Mult mai tarziu, pe vremea lui Ezra si Neemia, dupa exilul babilonian, este raportat ca Ezra a citit din “cartea Legii lui Moise”, iar poporul a adoptat-o ca pe o lege de baza, o constitutie a noului stat evreu refacut ( Neemia 8, 1-8 ). Este foarte probabil ca Ezra si Neemia sa fi avut un rol important in realizarea canonului Vechiului Testament, fara insa ca decizia de a introduce sau de a respinge o carte din acest canon sa le apartina doar lor.

Insa nu doar cartile lui Moise au fost recunoscute de timpuriu ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu. Au existat multi alti oameni ai lui Dumnezeu ale caror cuvinte sau scrieri au fost recunoscute drept Cuvantul lui Dumnezeu chiar in timpul vietii lor ( Samuel, Natan, Daniel, Ieremia, etc. ).

Cea mai mare parte a canonului Vechiului Testament le este atribuita de catre traditia evreiasca lui Ezra si Neemia. Cartea non-canonica 2 Macabei aminteste despre memoriile si biblioteca lui Neemia in care se aflau carti despre imparati, profeti si scrierile lui David ( 2 Macabei 2,13 ).

Pe de alta parte, istoricul evreu Iosif Flavius sustine ca, spre deosebire de greci care au avut o literatura foarte bogata, evreii au avut doar 22 de carti in care erau inregistrate principalele evenimente istorice. Istoricul evreu specifica faptul ca aceste carti erau considerate inspirate de Dumnezeu, primele cinci dintre ele apartinandu-i lui Moise.

Exista si dovezi biblice care demonstreaza ca Legea si profetii timpurii ( de la perioada lui Iosua pana pe vremea imparatilor ) erau privite ca fiind Scripturi inspirate pe vremea lui Daniel si Zaharia               ( Zaharia 7,12 – aprox. 518 i.Chr.; Daniel 9, 2.11 ).

Insusi Domnul Christos a considerat cartile Vechiului Testament ca avand autoritate divina, ele constituind Biblia primilor crestini ( vezi Matei 5,17-19; 21,42; 22,29; Marcu 10, 6-9; 12,29-31 ).

In calitate de martori ai lucrarii Mantuitorului ( Ioan 15,27 ), apostolii au transmis invataturile Sale la inceput, timp de circa doua decenii, prin viu grai, apoi, pe masura ce spectrul martirajului devenea tot mai clar, ei au simtit nevoia de a apela si la scris pentru transmiterea si pastrarea acestor invataturi ( 2 Petru 1,12-15 ). In felul acesta s-a creat cadrul scrierii, sub influenta Duhului Sfant, a cartilor ce vor deveni canonul Noului Testament.

Astfel, la mijlocul secolului I d.Chr., Pavel a scris epistolele sale, apoi, ceva mai tarziu, au fost scrise cele trei evanghelii sinoptice ( Matei, Marcu si Luca ) si cartea Faptele Apostolilor, iar spre sfarsitul primului secol a fost scrisa Apocalipsa, asa incat toate cartile Noului Testament erau incheiate.

Este de remarcat faptul ca aceste carti ale Noului Testament au fost acceptate ca fiind Scripturi inca de la inceput, fiind recunoscuta autoritatea si inspiratia autorilor lor. Astfel, in 1 Timotei 5,18, Pavel face afirmatia: “Scriptura zice: “Sa nu legi gura boului cand treiera bucate” si “Vrednic este lucratorul de plata lui”, referindu-se la doua citate: unul din Vechiul Testament ( Deuteronomul            25,4 ) si unul din Noul Testament ( Luca 10,7 ). Asadar, pe timpul lui Pavel evangheliile erau recunoscute ca fiind scrieri inspirate.

De asemenea, in 1 Tesaloniceni 2,13, Pavel ii lauda pe crestinii din Tesalonic pentru ca au primit cuvintele sale “nu ca pe cuvantul oamenilor, ci asa cum si este in adevar, ca pe Cuvantul lui Dumnezeu care lucreaza si in voi care credeti.” Apostolul Petru, la randul lui, afirma despre scrierile lui Pavel ca sunt pe acelasi plan cu celelalte Scripturi ( vezi 2 Petru 3,15.16 ).

In secolul al II-lea, majoritatea bisericilor crestine acceptasera deja ca fiind scrieri inspirate cele patru evanghelii, Faptele Apostolilor, treisprezece din epistolele lui Pavel si epistolele 1 Petru si 1 Ioan. Celelalte sapte carti ale Noului Testament: Evrei, Iacov, 2 Petru, 2 si 3 Ioan , precum si Apocalipsa au fost si ele recunoscute ca fiind de inspiratie divina, insa mai tarziu.

Parinti ai Bisericii Primare ca Clement al Romei ( in jurul anului 100 d.Chr. ), Policarp ( 70- 155 d.Chr. ) si Ignatiu ( m. 115 d.Chr.) au citat din majoritatea cartilor Noului Testament, ceea ce dovedeste ca aceste carti erau recunoscute ca avand autoritate inca de la inceput, contrazicand teoria ca aceasta autoritate le-a fost atribuita ulterior.

Canonul Noului Testament a luat nastere intr-o perioada lunga, de aproape patru secole. Criteriul principal care a stat la baza selectiei cartilor a fost autoritatea lor. Perioada in care a fost alcatuit acest canon a fost caracterizata de proliferarea scrierilor crestine, multe dintre ele apartinand adeptilor gnosticismului care predicau mantuirea prin cunoasterea secreta ( gr. gnosis ).

Astfel, au aparut tot felul de evanghelii care pretindeau ca dezvaluie lucruri secrete despre Domnul Christos, carti apocrife ale faptelor apostolilor care relatau faptele lui Petru, Pavel, Ioan si ale celorlalti apostoli, precum si numeroase apocalipse care descriau calatoriile unor apostoli prin rai si iad. Toate aceste carti sunt cunoscute astazi sub numele de apocrifele Noului Testament.

Tot in aceasta perioada  au aparut si primele liste de carti care erau cunoscute ca fiind scrise de apostoli: Canonul Muratori, alcatuit la sfarsitul secolului al II-lea, lista lui Eusebiu al Cezareei, de la sfarsitul secolului al IV-lea si lista lui Athanasius al Alexandriei de la mijlocul secolului al IV-lea.

Primele doua liste erau incomplete, cuprinzand doar 20 din cele 27 de carti ale Noului Testament. Lista completa, in forma pe care o avem astazi, ii apartine lui Athanasius si apare in Scrisoarea de Paste scrisa in 367. Sinoadele de la Roma ( 382 ), Hippo ( 393 ) si Cartagena ( 397 ) au acceptat lista lui Athanasius, recunoscand toate cele 27 de carti ale Noului Testament.

In concluzie, putem spune ca alcatuirea canonului Vechiului Testament a fost stabilita in cadrul iudaismului pana in secolul al II-lea i.Chr., in timp ce canonul Noului Testament a fost definitivat in secolul al IV-lea d.Chr.

Desi sinoadele bisericesti au avut un rol important in stabilirea canonului Noului Testament, totusi ceea ce a facut ca cele 27 de carti sa intre in acest canon a fost autoritatea lor infailibila in randurile credinciosilor. Cartile apocrife nu au aceeasi autoritate, iar simpla lor lecturare ne va convinge de diferenta care exista intre ele si cartile canonice.

sursa: https://www.loribalogh.ro/