text Dezbateri

"Cine au fost “fiii lui Dumnezeu” si “fetele oamenilor” din raportul cu privire la potop?" - Adevar biblic

"Cine au fost “fiii lui Dumnezeu” si “fetele oamenilor” din raportul cu privire la potop?" - Adevar biblic

Categoria: Adevaruri biblice

 

In raportul biblic privitor la potop, apare o informatie care starneste multe controverse in lumea crestina: “Uriasii erau pe pamant in vremurile acelea si chiar dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor si le-au nascut ele copii; acestia erau vitejii care au fost in vechime, oameni cu nume.” ( Geneza 6,4 )

     La cine se refera Biblia cand foloseste expresiile “fiii lui Dumnezeu si “fetele oamenilor” ? Unii comentatori sustin ca “fiii lui Dumnezeu” sunt fiinte supranaturale, posibil ingeri cazuti. Ei isi bazeaza argumentatia pe informatiile din Cartea lui Iov in care sunt amintiti “fiii lui Dumnezeu”care s-au prezentat inaintea Creatorului intr-un fel de consiliu ceresc ( Iov 1,6; 2,1 ).

     In aceeasi carte, “fiii lui Dumnezeu” apar ca fiind numeroasele fiinte create de Dumnezeu din intregul Univers, care si-au manifestat bucuria la vederea noii Creatii a lumii noastre ( Iov 38,7 ). In cartea lui Iov este evident faptul ca expresia “fiii lui Dumnezeu” nu se refera la oameni, ci la fiinte ceresti, spranaturale. Conform acestei interpretari, aceste fiinte supranaturale au avut relatii sexuale cu “fetele oamenilor”, rezultand fiinte hibride, semisupranaturale, avand abilitati deosebite si puteri extraordinare ( “vitejii” ).

     De ce, totusi, aceasta interpretare nu sta in picioare ? Pentru simplul motiv ca Iisus ne invata ca ingerii nu se casatoresc ( Matei 22,30), ei fiind, potrivit afirmatiei apostolului Pavel, “duhuri slujitoare trimise sa indeplineasca o slujba pentru cei care vor mosteni mantuirea” ( Evrei 1,14 ).

     In ceea ce priveste sintagma “fiul lui Dumnezeu”, aceasta este adesea atribuita si oamenilor, nu doar fiintelor ceresti, supranaturale. In Luca 3,38, insusi Adam este numit “fiul lui Dumnezeu”, iar in Psalmi, oamenii sunt numiti “fii ai Celui Prea Inalt” ( Psalmul 82,6 ).

     Citind intregul context in care se relateaza despre casatoria “fiilor lui Dumnezeu” cu “fetele oamenilor” ( Geneza 6,1-7 ), aflam din versetul 2 ca “fiii lui Dumnezeu au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase si din toate si-au luat de neveste pe acelea pe care si le-au ales”. Vazand lucrul acesta, Dumnezeu S-a indignat. Vers. 3 ne spune: “Atunci Domnul a zis:Duhul Meu nu va ramane pururea in om, caci omul nu este decat carne pacatoasa.

     Se ridica o intrebare fireasca: Daca “fiii lui Dumnezeu” ar fi ingeri si nu oameni, ar fi drept ca pedeapsa adusa prin apele potopului sa cada doar asupra oamenilor ? De ce sa fie pedepsiti oamenii pentru un pacat al ingerilor ? 

     O alta interpretare data sintagmei “fiii lui Dumnezeu” este aceea care ii identifica pe acestia cu regii care traiau in poligamie, lunadu-si cate sotii doreau. Iata si argumentele biblice pe care se bazeaza aceasta interpretare:

     Despre urmasul lui David la tronul lui Israel, Dumnezeu Insusi se exprima astfel: “Eu ii voi fi Tata si el Imi va fi fiu” ( 2 Samuel 7,14 ). Iar in 1 Cronici 28,6, Dumnezeu ii spune lui David: “Fiul tau Solomon Imi va zidi casa si curtile; ca l-am ales ca fiu al Meu si-i voi fi Tata”. ( vezi si 1 Cronici 22,10 )   

     Conform acestei interpretari, “fetele oamenilor” ar fi acele femei fara vitza regala care faceau parte din haremul unor astfel de regi, urmasii lor devenind viteji razboinici vestiti.

     Partea slaba a acestei interpretari consta in faptul ca nicaieri in raportul despre potop nu se face vreo referire la regalitate. Se vorbeste simplu despre oameni a caror rautate crescuse pana la cote inacceptabile ( Geneza 6,5 ) si despre “fapturile” care “isi stricasera calea pe pamant” ( Geneza 6,12 ).

     Daca Solomon, in mod particular, a fost numit “fiu al lui Dumnezeu”, totusi Biblia nu ne spune ca toti regii din Palestina sau Orientul Apropiat ar fi avut acest titlu.

     Cea de-a treia interpretare sustine ca “fiii lui Dumnezeu” erau urmasii lui Set, oameni neprihaniti si tematori de Dumnezeu, in timp ce “fetele oamenilor” erau descendentele corupte si imorale ale lui Cain. Argumentele in acest sens sunt texte biblice in care expresia “fiii lui Dumnezeu” face referire la oamenii neprihaniti ( Deuteronom 14,1; Isaia 43,6 ). Conform acestei interpretari, unii din urmasii neprihaniti ai lui Set au renuntat la standardele morale si s-au casatorit ( posibil chiar poligamie ) cu femei imorale, descendente din Cain, in urma acestor legaturi nascandu-se oameni cu renume. Faptul acesta l-a indignat pe Dumnezeu, fiind una din cauzalele care au grabit nimicirea omenirii antediluviene prin potop.

     In concluzie, Biblia nu vorbeste in Geneza 6 nici de casatorii intre ingeri si oameni si nici de haremurile unor regi antici, ci pur si simplu de stabilirea unor legaturi neaprobate de Dumnezeu intre oameni neprihaniti care, renuntand la principiile lor morale, au intrat in relatii cu femei de moravuri usoare, instrainate de Dumnezeu.

 

sursa: https://www.loribalogh.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Ai o credință vie sau moartă?
Mai urmărești tu lucrurile de sus,Sau doar pe cele pământești?Mai ești Cuvântului supus,Sau după voia ta trăiești?Ce ai făcut cu al tău talantCe l-ai primit în dar de la Hristos,L-ai înmulțit, ori l-a... Citeste mai mult >>
Și Credința este-un Dar!
`Și Credința este-un Dar! `Nu poți avea biruință.Dacă-i mică a ta Credință.Omul care se-ndoiește.Niciodat` nu biruiește.Și Credința este-un Dar.Începând cu cele mici.Continuând cu lucruri mari.Care nu... Citeste mai mult >>
Într-o zi ca astăzi
Într-o zi ca astăzi sa nascut IsusÎntr-un grajd în iesle sa-ntrupat supusMagi din depărtare daruri i-au adusInima mea cântă, că-L iubesc nespusÎntr-o zi ca astăzi pe Domnul IsusL-au bătut cu bice și-n... Citeste mai mult >>
Cu gândul îndreptat spre Tine
Cu gândul îndreptat spre TineDe pe pământu-acesta blestematDe dorul Tău ni-s inimile plineO Domn ceresc în veci fii lăudat.Când zorii zilei se revarsăȘi iar lumina ne-nconjoarăÎncă o zi de zbucium ars... Citeste mai mult >>
Măcar de nu mi-aș pierde nădejdea și credinta
Măcar de nu mi-aș pierde nădejdea și credintaMăcar de nu Te-as pierde pe Tine Isus și biruinta Ce Tu o ai mereu Din plin pentru sufletul meu.Mă lupt cu mine însumi pentru tot ceea ce suntAs vrea doar... Citeste mai mult >>
N-aș vrea să îmi iei niciodată
N-aș vrea să îmi iei niciodată Lacrima de pocăințăCăci prin ea sufletu-ți cântă Așteptând în umilințăN-aș vrea să îmi iei niciodată Dorul de cerPrin el îmi păstrez inima curată Și încă mai cred și mai... Citeste mai mult >>
Nu voia mea, Isuse, Tată
`Nu voia mea, Isuse, Tată! `Nu voia mea, Isuse, Tată.Și nici planu-mi arenjat.Dacă nu-i după Scriptură.Doamne, să nu-mi faci pe plac.Nu vreau, Isuse, niciodată.Să o iau înaintea ta.Fã-mã, ca în viața-... Citeste mai mult >>
Tot mai înalt
Tot mai înalt să-ți fie gândulSpre Dumnezeul mântuiriiSă știi să-ți crești în har cuvântulÎnăbușindu-ți pârga firii.Tot mai înaltă fie-ți faptaCa o cădere în lumină.Ascultă-ntotdeauna șoaptaEcleziasti... Citeste mai mult >>
Ziua Cincizecimii
În ziua Cincizecimii, împreunăErau acei ce-n lume Te-au urmatȘi împlineau a Ta învățătură,Uniți în rugă, toți s-au închinat.Deodată se-auzi din depărtareUn vâjâit ce casa le-a umplutȘi limbi de foc s-... Citeste mai mult >>
Fă din Isus prietenul tău
Fă din Isus prietenul tăuChiar toți de ar fi să iți spunăCăci calea aceasta nu-i bunăTu ai cuvântul cel SfântCa dreptar pentru viața de pe pământIa-L pe Isus ca prietenȘi spune-i mereuTot ce e-n sufle... Citeste mai mult >>