"Pe Noul Pamant va mai exista moarte?" - Adevar biblic

Categorie: Adevaruri biblice

Intrebarea aceasta ar putea parea absurda. Si aceasta deoarece Biblia vorbeste in nenumarate texte despre viata vesnica, promisa de Dumnezeu celor ce vor fi gasiti vrednici pentru Imparatia Sa.

Este evident ca pe Noul Pamant, in lumea cea noua care va fi creata de Dumnezeu, nu va mai exista moarte. Acest adevar este sustinut de intregul Nou Testament, iar Apocalipsa afirma fara echivoc: “Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut” ( Apocalipsa 21,4 ).

Mai mult decat atat, capitolul 20 din aceeasi carte ne asigura ca la sfarsitul mileniului insasi moartea va fi aruncata in iazul de foc, care este moartea a doua ( Apocalipsa 20, 14 ). Sau, cu alte cuvinte, insasi moartea va muri pentru totdeauna.

Daca astfel stau lucrurile, care este ratiunea intrebarii de mai sus ?

Dilema este legata de o profetie din cartea profetului Isaia care pare sa descrie frumusetea noii Creatii, dupa ce istoria pacatului se va fi incheiat pentru totdeauna. Pasajul din Isaia 65, 17-25 descrie o viata paradisiaca in care nu vor mai exista plansete si tipete ( vers. 19 ), in care poporul lui Dumnezeu va zidi case si le va locui, va sadi vii si va manca din rodul lor ( vers. 21 ), unde “lupul si mielul vor paste impreuna, leul va manca paie ca boul si sarpele se va hrani cu tarana” si unde “niciun rau si nicio vatamare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfant”, zice Domnul” ( vers. 25 ).

Totusi, in acest tablou incantator apare in mod neasteptat moartea. Pasajul spune ca “zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor” ( vers. 22 ).  Dar copacii nu sunt vesnici ! De asemenea, ni se spune ca nu vor mai fi “batrani care sa nu-si implineasca zilele” ( vers. 20 ), de unde tragem concluzia ca vor exista oameni care vor imbatrani si vor muri, chiar daca moartea ii va gasi “satui de zile”, ca pe patriarhul Avraam ( vezi Geneza 25,8 ).

Insa afirmatia cea mai socanta este cea din versetul 20: “Caci cine va muri la varsta de o suta de ani va fi inca tanar si cel ce va muri in varsta de o suta de ani va fi blestemat ca pacatos.” Asadar, va mai exista moarte pe Noul Pamant ?

Cheia rezolvarii acestei dileme se afla in cercetarea contextului istoric in care a fost data aceasta profetie. Toti profetii, de la Isaia pana la Maleahi, au scris cartile lor in contextul exilului babilonian. Toti acestia vorbesc despre niste transformari atat la nivelul naturii umane, poporul lui Dumnezeu primind un duh nou si o inima noua ( Ezechiel 36, 26-28; Ieremia 31, 31-34; Ioel 2, 28.29 ), dar si la nivelul lumii naturale, facand sa dispara foametea, lipsurile si violenta ( Ezechiel 36, 30.35; Isaia 11,6-9; 35, 1.2.7 ).

Profetul Ezechiel merge pana acolo incat compara teritoriul in care se vor intoarce cei eliberati din robie cu o gradina a Edenului ( Ezechiel 36, 35 ). Insa toate aceste profetii erau legate strict de reintoarcerea din exilul babilonian, fiind conditionate de atitudinea poporului iudeu. Din nefericire, poporul lui Dumnezeu a esuat datorita neimplinirii conditiilor, facand imposibila implinirea acestor profetii. Ele raman doar ca marturie a planurilor si intentiilor lui Dumnezeu cu acest popor.

Greseala pe care o fac cei mai multi crestini atunci cand incearca sa inteleaga aceste profetii este aceea ca ei incearca sa le universalizeze, asteptandu-se ca ele sa se implineasca in viitor in toate detaliile lor.

Daca privim profetia din Isaia 65, 17-25 in contextul ei istoric, adica cel al exilului si al intoarcerii poporului iudeu din acest exil, prezenta mortii nu ne mai socheaza. Inca ne aflam pe pamant si inca marea drama a pacatului este in derulare, prin urmare moartea face parte din scenariu.

Insa daca incercam sa generalizam si sa aplicam profetia la viitor, la Noul Pamant, apar nedumeriri, caci nimeni nu poate concepe existenta mortii pe Noul Pamant. Viata vesnica promisa si moartea sunt doua notiuni ireconciliabile, care se anuleaza una pe alta.

Din intregul pasaj biblic din Isaia 65, 17-25, cele mai mari dificultati de intelegere ni le creeaza expresia “ceruri noi si un pamant nou.” Desi intalnim o expresie  foarte asemanatoare si in  Apocalipsa 21,1 ( “Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou” ), contextele in care apar cele doua expresii sunt total diferite. In timp ce in Apocalipsa se vorbeste despre o nimicire totala a pamantului si reinnoirea lui intr-o noua Creatie, in Isaia se vorbeste despre “ceruri noi si un pamant nou” intr-un context relativ linistit, cel al reintoarcerii poporului lui Dumnezeu din exilul babilonian.

In Isaia expresia pare sa se refere la schimbarile in bine pe care Dumnezeu urma sa le faca in lumea naturala, in viata poporului Sau in Palestina, concomitent cu cele facute in natura umana a poporului Sau. Aici e vorba mai degraba de restaurarea lui Iuda in Palestina decat de reinnoirea intregului pamant, asa cum va fi facuta la sfarsitul istoriei.

Sa observam ca, dupa ce in vers. 17 profetia vorbeste de crearea de “ceruri noi si un pamant nou”, in versetul urmator aceasta “creatie” se rezuma doar la Ierusalim si poporul lui Dumnezeu. Capitolul 66 ne ajuta si mai mult sa intelegem ca expresia “ceruri noi si un pamant nou” are o semnificatie restransa, caci el ii descrie pe slujitorii lui Dumnezeu ca proclamand slava Sa printre neamuri si aducandu-i inapoi pe ceilalti iudei la Ierusalim ( cap. 66, 19.20 ). Or, aceasta actiune nu poate fi legata de viitoarea Creatie, ci de imprejurarile concrete ale intoarcerii iudeilor din exilul babilonian.

Asadar, expresia “ceruri noi si un pamant nou” din Isaia 65,17 trebuie inteleasa figurat si nu literal. De altfel, in multe pasaje din cartea profetului Isaia, salvarea poporului lui Dumnezeu din robie este asociata cu puterea lui Dumnezeu de a crea cerurile si pamantul ( Isaia 37,16; 42,5; 44,24; 45,18 ).

In Isaia 51,16, eliberarea iudeilor din exilul babilonian este asociata in mod metaforic cu puterea lui Dumnezeu de a intinde cerurile si de a aseza temeliile pamantului: “Eu pun cuvintele Mele in gura ta si te acopar cu umbra manii Mele, ca sa intind ceruri noi si sa intemeiez un pamant nou si sa zic Sionului: “Tu esti poporul Meu”.

In concluzie, profetia din Isaia 65,20 trebuie inteleasa in contextul restaurarii poporului iudeu si nu al restaurarii finale despre care vorbeste Apocalipsa 21 si 22. Este o profetie conditionata, iar Israel a inregistrat un esec in implinirea ei. Totusi, ea se va implini la o alta scara si la un alt nivel atunci cand Dumnezeu va pune capat istoriei pacatului si va aduce la existenta noua Sa Creatie:

     “Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou; pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era… El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut”  ( Apocalipsa 21, 1.4 )

sursa: https://www.loribalogh.ro/