text Studiu biblic

Unde este Babilonul cel mare?

de Laura Daniela Marinau
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Laura Daniela Marinau

Numele de Babilon derivă din Babel-care înseamnă „confuzie, încurcătură”.

Ce știm despre turnul Babel?

  • Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.
  • 2 Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear şi au descălecat acolo.

Geneza 11:4 "Şi au mai zis: „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!”"

Geneza 11:9 "De aceea, cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului."

În primul rând, oamenii și-au zidit o cetate în Şinear (în actualul Irak, vechea Asirie) și au început să zidească un turn care trebuia să atingă bolta cerească. Evident, așa ceva era imposibil atunci, e cu neputință și astăzi. Dar rachetele, oare nu-s trimise cu scopul de a atinge cerul sau, cel puțin aștrii cerești? Ce părere aveți despre sintagma: „cucerirea spațiului cosmic”?

Ce părere avea El Elion-Dumnezeul Cel PreaÎnalt despre planurile lor, s-a văzut în decizia sfântă de a împărți oamenii în popoare și limbi, ca să nu se mai unească întru sfidarea Creatorului. Chiar dacă doreau să zidească un turn cu „cerul în vârf” cum pretind unii exegeți, monumentul-obsevator astronomic și templu dedicat „oștilor cerești”, astrologiei, era tot împotriva Domnului, ca și viteazul Nimrod, primul rege din Babel. Touși, credem că avea scopul arogant de a atinge firmamentul, căci Domnul a îngăduit existența un timp îndelungat a piramidelor din Egipt și a altora din America de sud și din Asia, care erau cert temple păgâne.

În Psalmi ni se spune limpede: „Psalmii 115:16 "Cerurile sunt ale Domnului, dar pământul l-a dat fiilor oamenilor."

Faptul că Dumnezeu ne-a permis să zburăm cu avioanele acolo unde doar vulturii se avântă, nu arată că ne-ar fi dat cele două ceruri care-i aparțin doar Lui: văzduhul populat de îngeri buni și de duhuri rele, nici stăpânire asupra spațiului firmamental al corpurilor cerești. În Împărăția Cerurilor sau în Al Treilea Cer putem ajunge doar dacă îi suntem, încă de acum, cetățeni. (Pavel, care avea și cetățenie romană ne declară lămurit: „Dar cetățenia noastră este în ceruri. . de unde-L așteptăm pe Domnul Isus”)

Deci, recapitulăm: primul turn sfidător de cer sfânt-Babel și primul Babilon au fost amândouă pe teritoriul actualului Irak, unde se pot vizita ruinele celebrului oraș sau în antica Mesopotamie.

Credem că duhul babilonian a trecut apoi la imperiile cuceritoare și anticristice ca romanii, care au înălțat la Roma obeliscuri păgâne „creștinate”care au fost un timp cele mai înalte turnuri din Europa, apoi la imperiul Otoman, apoi la orașul Paris cel obsedat de modă, de revoluții atee și de astrologie, unde a fost zidită cea mai înaltă construcție de pe pământ din acel timp: turnul Eiffel. Duhul Babilonului a migrat spre vest apoi, în SUA, cu statuia păgână a Libertății, generând „zgârâie norii” și turnurile gemene, în vremea „sfidării americane”. Dar, după 11 sept 2001, după dărâmarea „gemenelor” de către teroriști, dintre care 17 erau din Arabia Saudită, se pare că duhul babilonian, al supremației mondiale și al sfidării cerului divin s-a deplasat iar spre est.

Și, oare, unde este turnul Babel modern, cea mai înaltă construcție din lume, ce le-a „detronat” pe cele chinezești, chiar și pe celebra „Bush Khalifa” din Dubai?

Unde altundeva decât în Arabia Saudită, unde tocmai s-a finalizat turnul Jedda de 1 km înălțime( de 1000 de metri!)? ! Și ce religie mai pretinde că trebuie să domine tot pământul, conform voinței lui Allah-zeul lor, decât islamul?

Și ce poate fi mai perfid decât crislamul, un soi de new-age, sincretism religios, potir spurcat? Acolo unde Mahomed este pus alături de Domnul Nostru Isus Cristos-Care este Dumnezeul Cel Adevărat și Viața Veșnică. ! A Lui, a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt să fie Slava și Mărirea în veci de veci! Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Există dovezi pentru inspirația Bibliei?"
Categorie:  Studiu biblic  Există dovezi care să ateste inspirația și autenticitatea Bibliei? Cu siguranță! Printre acestea se numără profețiile împlinite, coerența și armonia Scripturi...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Pomul vieții și Pomul cunoașterii binelui și răului"
Categorie:  Studiu biblic  Pomul vieții apare în cartea Genezei, în versetul 2:9: „Și a făcut Dumnezeu să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat; pomul...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este Teofania?"
Categorie:  Studiu biblic  Ce este Teofania?Teofania este un termen care se referă la manifestarea lui Dumnezeu în Biblie, care este uneori tangibilă pentru simțurile umane.În sensul să...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Omul frate, omul aproape, omul vrăjmaș: o privire biblică asupra relațiilor umane."
Categorie:  Studiu biblic  Vrăjmășia dintre Dumnezeu și lumeBiblia vorbește în mod clar despre vrăjmășia dintre Dumnezeu și lume. Încă din Grădina Edenului, Dumnezeu a pus vrăjmășie înt...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele 7 duhuri si cele 7 stele din Apocalipsa"
Categorie:  Studiu biblic  Ceruri noi și pământul nou-Apocalipsa 21-22 În primul plan al Apocalipsei, capitolele 1-3, se face referire la „șapte stele” de patru ori. Aceste simbolu...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Încercarea Bisericii"
Categorie:  Studiu biblic  Incercarea bisericii lui Hristos in vremurile finale se refera la perioada de timp dinaintea revenirii lui Isus Hristos pe pamant, cand vor avea loc eveniment...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine va fi răpit, cine va face parte din mireasa Domnului??"
Categorie:  Studiu biblic  Cronologia evenimentelor finale in vremurile finale- Cronologia finală a timpului Ce este răpirea bisericii?Căci trâmbița va suna, morții vor învia și no...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Dumnezeul duhurilor"
Categorie:  Studiu biblic  Dumnezeul Duhurilor Orice Făptură în ebraică -” Elohei harukhot lekhol-basar”Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri!Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri -Elohei...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Isus Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Ioan 1:1-14La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Omul Isus Hristos? O călătorie în lumină, descoperind esența și învățăturile Sale divine."
Categorie:  Studiu biblic Ce înseamnă că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Descoperă povestea uluitoare a lui Isus Hristos, Cuvântul viu al lui Dumnezeu, care a adus lumină și iubire divină...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise