text Predici scrise

Dacă te-a cuprins mâhnirea, disperarea și nu dorești să trăiești

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

'El s-a dus în pustie, unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr şi dorea să moară zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.” S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr. Şi, iată, l-a atins un înger şi i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă.”' (1 Împăraţi 19:4-5)

Amenințările împărătesei Izabela l-a speriat pe proorocul Ilie, care a fost renumit prin credința și prin credincioșia lui. Și Ilie s-a ascuns la sudul Iudeii, de răzbunarea împărătesei, de parcă a uitat, cum Dumnezeu l-a protejat sub protecția Lui de-a lungul a trei ani și jumătate. Stând singur deoparte sub un ienupăr, proorocul atât de mult s-a mâhnit, încât L-a rugat pe Dumnezeu, ca să-l omoare. Declarația lui „căci nu sunt mai bun decât părinții mei,” probabil, a mărturisit despre aceea, că Ilie a crezut că nu s-a descurcat cu chemarea lui, căci el, la fel ca „părinții lui,” nu a reușit să facă, ca tot poporul lui Israel, să nu se închine în fața lui Baal. Chinuit de fugă, și de îngrijorări, Ilie a adormit. Ilie s-a trezit de la atingerea celui trimis de Dumnezeu, și de la cuvintele Lui: scoală-te și mănâncă... Dumnezeul milostiv nu l-a mustrat pe proorocul Său, și nu l-a pedepsit pe proorocul, care era deprimat. El pur și simplu a avut grijă de el, și l-a întărit.

Probabil și tu ai parte acum, măcar puțin din starea pe care a avut-o Ilie? Probabil și tu ești apăsat(ă), neajutorat(ă), și ești singur(ă)? Probabil și tu crezi că ai falimentat, nu ai reușit să te descurci cu sarcina, pe care ți-a dat-o Dumnezeu, și nu mai dorești să trăiești?

Doar prin încrederea în dragostea Lui Dumnezeu, vei obține vindecarea inimii tale rănite, și zdrobite, care suferă în tăcere. Doar Dumnezeu prin puterea Sa, poate să potolească furtuna, și să fugărească norii disperării și apăsării, să-ți șteargă lacrimile, iar îngrijorarea din interior, poate să ți-o înlocuiască cu o pace desăvârșită. Căci nimeni altul, sau nimic altceva nu poate să te ajute. Dumnezeu trebuie să intervină. Aceasta este unica cale de scăpare!

Trupul tău, care suferă, și sufletul tău, care este rănit, încredințează-le în mâinile Lui iubitoare, și lasă-te în grija Lui. Fie ca Tatăl tău iubitor, grijuliu, să te facă să înțelegi, că El este cu tine, și va face ca toate lucrurile să lucreze spre binele tău!

„Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”(Filipeni 4:6-7)

Bizui-te cu tărie pe Dumnezeu! Fie ca pacea Lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, să-ți păzească inima și gândurile în unitate cu Iisus Hristos! Fie ca senzația păcii desăvârșite, sfinte, și împlinirea duhovnicească, să-ți umple sufletul, și să te păzească de îngrijorări, de frică, de căderea de oboseală în duhul tău, și de dezamăgire. În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

„Sunt mulţi şi se războiesc cu mine ca nişte trufaşi. Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.” (Psalmii 56:2-3)


Cele mai recente resurse creștine scrise

"Există dovezi pentru inspirația Bibliei?"
Categorie:  Studiu biblic  Există dovezi care să ateste inspirația și autenticitatea Bibliei? Cu siguranță! Printre acestea se numără profețiile împlinite, coerența și armonia Scripturi...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Pomul vieții și Pomul cunoașterii binelui și răului"
Categorie:  Studiu biblic  Pomul vieții apare în cartea Genezei, în versetul 2:9: „Și a făcut Dumnezeu să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat; pomul...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este Teofania?"
Categorie:  Studiu biblic  Ce este Teofania?Teofania este un termen care se referă la manifestarea lui Dumnezeu în Biblie, care este uneori tangibilă pentru simțurile umane.În sensul să...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Omul frate, omul aproape, omul vrăjmaș: o privire biblică asupra relațiilor umane."
Categorie:  Studiu biblic  Vrăjmășia dintre Dumnezeu și lumeBiblia vorbește în mod clar despre vrăjmășia dintre Dumnezeu și lume. Încă din Grădina Edenului, Dumnezeu a pus vrăjmășie înt...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele 7 duhuri si cele 7 stele din Apocalipsa"
Categorie:  Studiu biblic  Ceruri noi și pământul nou-Apocalipsa 21-22 În primul plan al Apocalipsei, capitolele 1-3, se face referire la „șapte stele” de patru ori. Aceste simbolu...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Încercarea Bisericii"
Categorie:  Studiu biblic  Incercarea bisericii lui Hristos in vremurile finale se refera la perioada de timp dinaintea revenirii lui Isus Hristos pe pamant, cand vor avea loc eveniment...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine va fi răpit, cine va face parte din mireasa Domnului??"
Categorie:  Studiu biblic  Cronologia evenimentelor finale in vremurile finale- Cronologia finală a timpului Ce este răpirea bisericii?Căci trâmbița va suna, morții vor învia și no...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Dumnezeul duhurilor"
Categorie:  Studiu biblic  Dumnezeul Duhurilor Orice Făptură în ebraică -” Elohei harukhot lekhol-basar”Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri!Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri -Elohei...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Isus Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Ioan 1:1-14La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Omul Isus Hristos? O călătorie în lumină, descoperind esența și învățăturile Sale divine."
Categorie:  Studiu biblic Ce înseamnă că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Descoperă povestea uluitoare a lui Isus Hristos, Cuvântul viu al lui Dumnezeu, care a adus lumină și iubire divină...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise