text Predici scrise

Atipire

de GAND CATRE CER
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: GAND CATRE CER
TOATE AU AȚIPIT Fiindcă Mirele zăbovea, au ațipit toate și au adormit Matei 25:5 Chiar dacă pilda celor 10 fecioare întruchipează imaginea Israelului putem învăța din eșecurile lor. Este foarte interesant cum am ațipit și cum au contribuit și alți la ațipirea noastră spirituală. Noi care i-am promis lui Dumnezeu că îl vom lăuda necondiționat, că îl vom sluji toată viață că suntem gata să suferim pentru credință - iată-ne AȚIPIȚI. AȚIPIȚI LA ÎNCHINARE - nu ne-a interzis nimeni să nu ne închinăm și cu toate acestea nu o mai facem pentru că am legat închinarea doar de Bisercă, această greșală au făcut-o și evrei, credeau că doar la Ierusalim se pot închina Lui Dumnezeu, dar Hristos i-a spus femei Samaritence că închinători adevărați se vor închina în Duh și Adevăr nu se mai specifică un loc anume. Dacă nu mai trebuie să cântăm în biserică, nu mai cântăm nici acasă, dacă nu mai putem să ne închinăm la Biserică nu ne mai închinăm nici acasă. AȚIPIȚI LA PREDICI - uni creștin mai adormeau și în timpul predicilor când erau în biserică, dar acum în fața unui televizor cănd stau întinși în pat și ascultă online o predică e mult mai ușor. Problema mare este că și propovăduitori au adormit, dacă nu mai trebuie să pregătească o predică în biserică, nu o fac nici pentru familie, nu o fac nici pentru ei. AȚIPIȚI LA RUGĂCIUNE - la rugăciune eram ațipiți chiar și înainte de pandemie, rugăciunile erau scurte, fără vlagă, ele nu depășeau 5 minute, la rugăciune participau doar bătrâni, cei cu probleme; ne mai trezea Dumnezeu din când în când printr-o încercare, dar la urmă nu a putus să ne spună decăt ce le-a spus ucenicilor, dormiți de acum și odihniți-vă. Având tipm mai mult am crezut că ne vom ruga mai mult, dar nu ne-am rugat nici cât ne rugam înainte, când alergam de colo-colo. Ca orișicare am încerca și noi să ne scuzăm aruncând vina pe pandemie, s-au pe legile statului, neștiind că nu Dalila a fost vinovată pentru ațipirea lui Samson, că nu predica prea lungă l-a adormit pe Eutih, că nu întunericul i-a adormit pe ucenici în grădina Ghetismani. Și aceasta cu atât mai mult, cu cât știți în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziți în sfârșit din somn căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Romani 13:11

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Există dovezi pentru inspirația Bibliei?"
Categorie:  Studiu biblic  Există dovezi care să ateste inspirația și autenticitatea Bibliei? Cu siguranță! Printre acestea se numără profețiile împlinite, coerența și armonia Scripturi...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Pomul vieții și Pomul cunoașterii binelui și răului"
Categorie:  Studiu biblic  Pomul vieții apare în cartea Genezei, în versetul 2:9: „Și a făcut Dumnezeu să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat; pomul...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este Teofania?"
Categorie:  Studiu biblic  Ce este Teofania?Teofania este un termen care se referă la manifestarea lui Dumnezeu în Biblie, care este uneori tangibilă pentru simțurile umane.În sensul să...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Omul frate, omul aproape, omul vrăjmaș: o privire biblică asupra relațiilor umane."
Categorie:  Studiu biblic  Vrăjmășia dintre Dumnezeu și lumeBiblia vorbește în mod clar despre vrăjmășia dintre Dumnezeu și lume. Încă din Grădina Edenului, Dumnezeu a pus vrăjmășie înt...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele 7 duhuri si cele 7 stele din Apocalipsa"
Categorie:  Studiu biblic  Ceruri noi și pământul nou-Apocalipsa 21-22 În primul plan al Apocalipsei, capitolele 1-3, se face referire la „șapte stele” de patru ori. Aceste simbolu...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Încercarea Bisericii"
Categorie:  Studiu biblic  Incercarea bisericii lui Hristos in vremurile finale se refera la perioada de timp dinaintea revenirii lui Isus Hristos pe pamant, cand vor avea loc eveniment...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine va fi răpit, cine va face parte din mireasa Domnului??"
Categorie:  Studiu biblic  Cronologia evenimentelor finale in vremurile finale- Cronologia finală a timpului Ce este răpirea bisericii?Căci trâmbița va suna, morții vor învia și no...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Dumnezeul duhurilor"
Categorie:  Studiu biblic  Dumnezeul Duhurilor Orice Făptură în ebraică -” Elohei harukhot lekhol-basar”Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri!Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri -Elohei...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Isus Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Ioan 1:1-14La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Omul Isus Hristos? O călătorie în lumină, descoperind esența și învățăturile Sale divine."
Categorie:  Studiu biblic Ce înseamnă că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Descoperă povestea uluitoare a lui Isus Hristos, Cuvântul viu al lui Dumnezeu, care a adus lumină și iubire divină...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise