text Poezii crestine

Suntem copii ai luminii

de Ioan Vasiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto:''Odinioară erați în întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați
deci ca niște copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în
neprihănire și adevăr.''Amin! Efeseni 58-9.

Rătăcesc neînțelepții
Pe cărările lumești
Adâncindu-se-n păcate
Și ispite diavolești.

N-au în inimă îndemnul
De-a umbla cu chibzuială;
Le lipsește untdelemnul
Și candela lor e goală.

Că în loc de calea strâmtă
Au ales drum lunecos,
Și au inima-mpărțită
Între lume și Hristos.

Noi, cu-ncredere deplină,
Să lăsăm calea rușinii;
Să umblăm doar pe lumină,
Că noi suntem ai luminii.

Nu-ți pune nădejdea-n omul
Care e doar o suflare,
Ci nădăjduiește-n Domnul
Și-n puterea Lui cea mare.

Că dacă n-ai pe Dumnezeu
Ești lipsit și ești sărac;
Biet sărman vei fi mereu
Și neputincios, în veac.

Când ești slab, putere cere
De la Domnul mai întâi,
Că de nu-ți dă El putere
Tot neputincios rămâi.

Iar cine va amesteca
Lucruri sfinte, cu păgâne,
Tot nesfânt va rămânea...
Tot nemântuit rămâne.

De te-ai rătăcit în noapte
Și-ai căzut cumva, în tină...
Numai Dumnezeu te scoate
Din tenebre la lumină.

El ne-a dat înțelepciune
Să lucrăm cu vrednicie,
Ca fiecare să-și adune
Comori pentru veșnicie.

Noi suntem aleși din lume
Să fim sfinți pecetluiți;
El ne știe după nume
Și ne vrea neprihăniți.

Numai El ne ocrotește
Și din ceruri ne veghează;
Domnul ne călăuzește,
Domnul binecuvântează.

Să nu lăsăm duhul mândriei
Peste noi să stăpânească,
Ca nu cumva-n Ziua Mâniei
Domnul să ne osândească.

Că vine marea judecată
Pentru toți, și răi, și buni;
Si judecata ori te iartă
Ori îți toarnă-n sân cărbuni.

Milă, Doamne, și-ndurare!
Întărește-ne la greu!
Să rămânem în picioare,
Credincioși lui Dumnezeu!
Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise