Categorie: Cartile Bibliei
Versetul 1
Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că are 176 versete. El este împărţit în 22 paragrafe; literele de început ale acestor paragrafe corespund celor 22 de litere ale alfabetului ebraic; (a se vedea nota de subsol, Biblia, traducerea GBV 2001). Mai departe în cercetarea lui vom observa că psalmistul foloseşte şapte expresii diferite pentru a denumi Cuvântul lui Dumnezeu, şi anume Lege, mărturii, rânduieli, hotărâri, porunci, judecăţile dreptăţii, Cuvântul. Conform autorului H.R., însemnătatea acestor expresii este următoarea: Lege: reguli divine, desăvârşite pentru umblare; mărturii: expresia voii lui Dumnezeu; rânduieli: expresia autorităţii divine, căreia omul trebuie să i se supună; hotărâri: principii şi învăţături, pe care Dumnezeu i le recomandă omului; porunci: cerinţe stabilite; judecăţile dreptăţii: principii instituite de Dumnezeu, ca Cel suveran, după care El acţionează fără greş; Cuvântul: descoperirea gândurilor lui Dumnezeu în legătură cu toate lucrurile. – În primul rând sunt numiţi ca fericiţi cei care sunt „fără vină pe cale, care umblă în legea Domnului“.
Versetele 2-8
Păzirea mărturiilor lui Dumnezeu şi a-L căuta „din toată inima“ sunt principiale în viaţa credinciosului. Dar dacă vrem să păzim mărturiile Sale, trebuie să le cunoaştem, şi aceasta este numai atunci posibil când citim Cuvântul Său şi cugetăm asupra lui.
„Tu ai poruncit rânduielile Tale, ca să fie păzite cu grijă“; cu acest scop ne sunt ele date. Dar nu ne surprindem uneori asupra faptului că citim Cuvântul lui Dumnezeu fără să gândim într-adevăr la păzirea lui? Credinciosul serios vede necesitatea să ţină strâns la învăţăturile Sfintei Scripturi; el exclamă împreună cu psalmistul: „O, de-ar urmări căile mele să păzească hotărârile Tale!“ El a învăţat că părtăşia cu Domnul poate fi savurată numai cu această condiţie. Cum ai putea merge şi să fii una cu El, când nu dai atenţie învăţăturilor Cuvântului Său?
Şi lauda cu o inimă sinceră este o urmare logică a păzirii sârguincioase a rânduielilor Sale. Bucuria care însoţeşte ascultarea de Cuvântul Său, umple atunci inima şi noi Îl slăvim pe Dumnezeu.
Versetele 9-16
În versetul 9, omul este văzut la începutul carierei sale. Este foarte important ce cale alege. Nenumăraţi oameni, chiar şi mulţi copii ai unor părinţi credincioşi, nu au luat în considerare acest fapt; ei nu s-au lăsat ocrotiţi de Cuvântul lui Dumnezeu, au greşit intrarea pe calea dorită de Dumnezeu şi s-au îndepărtat tot mai mult de El. Cine ar putea să măsoare paguba care a apărut dintr-o asemenea rătăcire? Supărare, dezamăgiri, poate chiar lacrimi amare au fost rezultatul alegerii greşite la începutul căii.
Şi totuşi, câtă osteneală Îşi dă Domnul pentru a atenţiona şi a conduce pe tânăr! „Ascultă, fiul meu, şi primeşte cuvintele mele, şi anii vieţii tale se vor înmulţi. Te voi învăţa calea înţelepciunii, te voi conduce pe cărările dreptăţii“ (Proverbe 4:10-11 ).
Versetele 10 şi 11 din acest capitol ne arată ce depinde de noi: „Te-am căutat din toată inima mea“; şi: „Am ascuns Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.“
Versetele 17-24
„Deschide-mi ochii, şi voi vedea lucrurile minunate care sunt în legea Ta!“ Când oamenii necredincioşi citesc Sfânta Scriptură, ei nu văd în ea niciun lucru minunat, ei sunt orbi şi nu pot deosebi ce vrea Dumnezeu să ne descopere în bunătatea Lui. Ca om temător de Dumnezeu, psalmistul a bănuit ceva din lucrurile minunate ale Cuvântului lui Dumnezeu şi dorea să se bucure mai mult de ele.
Rezultatele morale ale acestui Cuvânt în inimile credincioşilor sunt de fapt lucruri minunate. Ce lucrează teama de Dumnezeu, sinceritatea şi exactitatea în viaţa unui om, dacă nu Cuvântul lui Dumnezeu? El trăia înainte în întuneric, găsea plăcere în păcat, minciună şi înşelăciune; dar acum, viaţa lui este ca transformată. El poate trăi lucruri minunate în legătură cu principiile divine.
Psalmistul spune mai departe: „Mărturiile Tale, de asemenea, sunt desfătarea mea, sfătuitorii mei.“ Este Cuvântul lui Dumnezeu şi sfătuitorul nostru? Dacă ne lăsăm conduşi de el, nu vom rătăci niciodată. Credinciosul poate fi scutit de unele dureri şi de multe dezamăgiri în timp ce caută sfat în Sfânta Scriptură.
Versetele 25-32
Versetul 26 mărturiseşte despre sinceritatea sufletului înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu aşteaptă sinceritate din partea alor Săi. El cunoaşte toate căile noastre, chiar fără ca noi să i le facem cunoscut; dar cât de uşor tindem noi să ascundem ceva înaintea Lui! O recunoaştere sinceră – nu doar admiterea unei greşeli – deschide calea pentru binecuvântarea de sus. De asemenea ochii ne vor fi deschişi pentru o mai bună înţelegere a prevederilor lui Dumnezeu. Nu rămâi la suprafaţă, ci te adânceşti, astfel ca umblarea credinciosului să corespundă tot mai mult voii Domnului.
În versetul 30 auzim intenţia psalmistului de a merge pe calea credincioşiei. O astfel de decizie este de o importanţă capitală în viaţa unui om; aceasta vedem şi la Daniel. „Dar Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze“, şi el a şi realizat ce şi-a propus. Câtă binecuvântare şi cât folos au rezultat! De am putea să spunem toţi cu psalmistul: „Rămân alipit de mărturiile Tale“!
Versetele 33-40
Aici avem în faţa noastră un om, care a ajuns la concluzia că el nu poate nimic fără Dumnezeu. În toate versetele acestui capitol auzim o rugăminte din gura lui. O astfel de stare de inimă este plăcută Domnului; voia proprie, adică independenţa de Domnul, este ca închinarea la idoli (1. Samuel 15:23 ).
„Pleacă-mi inima la mărturiile Tale şi nu la câştig!“ Cine citeşte sârguincios Cuvântul lui Dumnezeu, descoperă curând că binecuvântarea, adevărata mulţumire şi bucurie se află în păzirea Cuvântului şi nu în alergarea după câştig. Unii copii ai lui Dumnezeu au trecut cu vederea importanţa acestui verset; ei s-au rătăcit şi s-au străpuns cu multe dureri; a se compara cu 1. Timotei 6:10 .
Cât de importantă este şi rugăciunea din versetul 37! Cuvântul „deşertăciune“ se referă la tot ce este atrăgător în lume, după care oamenii în general râvnesc. „Deşertăciunea“ este unul din mijloacele eficiente în mâna duşmanului, pentru a ne abate inima şi mintea de la adevăratele bunuri, pe care Dumnezeu vrea să ni le dea.
Versetele 41-48
Este plin de îmbărbătare să vedem cum psalmistul aştepta ajutor numai de la Dumnezeu. Vedem aici încrederea credinţei, o încredere care a marcat puternic viaţa lui David. Adeseori a fost înconjurat de cei ce-l dispreţuiau, dar el nu s-a sprijinit pe înţelepciunea sa. Când a trebuit să dea răspuns acelor oameni, el L-a rugat pe Dumnezeu să i-l dea, iar Dumnezeu l-a îndrumat cu ajutorul Cuvântului Său. David a putut să afle deja atunci ceea ce ucenicilor li s-a întâmplat mai târziu: „ ...nu vă îngrijoraţi dinainte cu privire la ce veţi spune..., pentru că nu voi sunteţi cei care vorbiţi, ci Duhul Sfânt“ (Marcu 13:11 ).
Citim mai departe: „Şi voi umbla în loc larg, pentru că am căutat rânduielile Tale.“ Prin har putem să facem şi noi astfel de experienţe. Înţelegem ce este acest „loc larg“, dacă citim textul din Ioan 14:23 , unde Isus spune: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi; şi Noi vom veni la el şi vom locui la el.“ Acesta este locul larg al dragostei, în care ne putem mişca.
Versetele 49-56
În aceste versete vedem cum cel ce se teme de Dumnezeu este însufleţit de Cuvântul lui Dumnezeu, se bazează pe el şi aşteaptă de la el fiecare binecuvântare. O astfel de încredere este un mare ajutor în împrejurări vitrege. Ce înseamnă batjocura celor mândri, dacă ai Cuvântul lui Dumnezeu de partea ta? Batjocura şi ironia sunt de scurtă durată, dar promisiunile lui Dumnezeu rămân veşnic. Ele sunt deja aici jos o plăcere pentru oricine le respectă, iar ele îi dau în acelaşi timp putere pe cale. „Mi-am amintit de judecăţile Tale de altădată, Doamne, şi m-am mângâiat.“
Într-adevăr, minunile lui Dumnezeu cu privire la Israel în trecut au devenit pentru mulţi copii ai lui Dumnezeu încercaţi mângâiere şi îmbărbătare. Ei au fost întăriţi când au privit la bunătatea Sa, puterea Sa şi îndurarea Sa faţă de un popor care i-a făcut atâtea probleme.
Psalmistul încheie acest pasaj cu cuvintele: „Aceasta mi-a fost pentru că am păzit legea Ta.“ Păzirea învăţăturilor Dumnezeului nostru atrage după sine totdeauna binecuvântare şi bucurie.
Versetele 57-64
Noi nu cunoaştem autorul acestui psalm; dar dacă ne gândim la David şi la psalmii pe care i-a scris el, atunci vedem în faţa noastră un bărbat care s-a străduit să urmeze Cuvântul lui Dumnezeu. Atenţia lui, toată fiinţa lui erau îndreptate spre aceasta. El avea dorinţa fierbinte de a păzi rânduielile Domnului. Aceasta a fost partea lui, bunul lui cel mai mare.
În pasajul citit este o învăţătură pentru noi toţi. Deseori, datorită obişnuinţei cu Cuvântul lui Dumnezeu suntem uneori aşa de superficiali. Psalmistul s-a gândit la căile lui, ca ele să fie în concordanţă cu poruncile lui Dumnezeu. El adaugă: „Sunt tovarăşul tuturor celor care se tem de Tine şi al celor care păzesc rânduielile Tale.“ O, de ar cugeta toţi credincioşii la aceste cuvinte, în mod deosebit cei mai tineri, care, fără să se gândească umblă cu oamenii care gândesc lumeşte! „Fiul meu, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la spusele mele ... păstrează-le în adâncul inimii tale!“ (Proverbe 4:20-21 ).
Versetele 65-72
Dacă ar trebui să dăm un titlu acestui pasaj, desigur am scrie: Binecuvântarea rezultată din smerire. Observăm la psalmist că el a experimentat această binecuvântare; de aceea a putut să spună: „Tu i-ai făcut bine slujitorului Tău, Doamne, după Cuvântul Tău.“ Mai înainte a ales o cale greşită, dar Dumnezeu în harul Său a mers după el şi l-a îndreptat. Într-adevăr, a fost bunătatea din partea Domnului. Învăţăm de aici că bunătatea lui Dumnezeu nu trebuie văzută doar în acele lucruri pe care omul de obicei le preţuieşte, ca de exemplu sănătate, câştig bun, viaţă de familie frumoasă ş.a.m.d. Cel mai preţios bun este fără îndoială bunul mers al sufletului, iar Domnul Se ocupă permanent de noi în această privinţă. Un mijloc folosit adesea în mâna Sa este smerirea. Trebuie să ni se aducă mereu aminte că noi în noi înşine nu suntem nimic şi că nu putem nimic de la noi înşine. „Şi ce lucru ai tu, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă ai şi primit, de ce te lauzi ca şi cum n-ai fi primit?“ (1. Corinteni 4:7 ).
Din fire, omul este încrezut şi arogant. Care este starea credincioşilor? Spre ruşinea noastră trebuie să recunoaştem că aceste caracteristici joacă în viaţa noastră un rol mai mare decât bănuim. Să ne gândim numai la „eul“ adesea lezat, pentru a arăta că uneori suntem foarte aroganţi şi mândri. Dar aroganţa şi mândria sunt unele din cele mai grave piedici în dezvoltarea vieţii duhovniceşti în credincios. Dacă nu condamnăm din temelie aceste lucruri şi nu ne judecăm când am greşit în această privinţă, atunci ocupăm un loc important, şi anume un loc care Îi aparţine doar Domnului Isus. El vede aceste piedici; El doreşte să ne elibereze de ele, şi pentru aceasta foloseşte smerirea. Mulţi copii ai lui Dumnezeu au fost duşi pe o astfel de cale, şi după ce au avut parte de binecuvântarea care este în legătură cu această cale, au slăvit împreună cu psalmistul: „Este bine pentru mine că am fost smerit, ca să învăţ hotărârile Tale.“
Versetele 73-80
„Ştiu, Doamne, că judecăţile Tale sunt drepte şi că din credincioşie m-ai smerit.“ Aceste cuvinte sunt o urmare logică a versetelor cercetate (67 şi 71). După ce psalmistul a recunoscut: „Este bine pentru mine că am fost smerit“, ajunge la concluzia că judecăţile Domnului sunt drepte. Pentru credincios este un câştig, când nu permite ca încercările să treacă peste el ca ceva întâmplător; şi în cazul în care va avea parte de smerire, în inima sa nu se va ridica amărăciune, dacă ia încercările din mâna Tatălui său ceresc.
Unii copii ai lui Dumnezeu s-au maturizat tocmai prin smerire. Poate, oamenii au provocat aceasta, dar ei au fost doar unelte în mâna Domnului, pentru a conduce la acest lucru. Este posibil să fi fost oameni din lume sau credincioşi, dar mijlocul în sine nu are nicio valoare. Noi ştim că Domnul vrea să ne formeze prin astfel de mijloace, să ne binecuvânteze şi să ne conducă mai departe în credinţă şi în dependenţă de El.
Versetele 81-88
Din versetele citite se deduce că psalmistul a trecut printr-o adâncă şi grea încercare. Expresia „mi se sfârşeşte“ (sau „mi se topesc“) din versetele 81 şi 82 şi comparaţia cu „un burduf pus în fum“ indică spre încercări adânci ale sufletului. Oare a stat scriitorul acestui psalm sub o pedeapsă de la Dumnezeul său sau a avut încercarea lui un alt caracter? Nu ştim, dar este sigur că el a căutat ajutorul nu la sine, nici la oameni, ci el s-a încrezut doar în Dumnezeul său, al cărui Cuvânt era singura lui mângâiere. Vedem în exemplul pus înaintea noastră cât de preţioasă este partea credinciosului. În situaţia cea mai dureroasă, chiar când întunericul pare să-l împresoare, el poate să se uite în sus şi să înţeleagă că soarele dragostei, al bunătăţii şi al harului lui Dumnezeu nu a încetat să strălucească.
Versetele 85-87 îşi găsesc o ilustrare preţioasă în istoria lui Daniel. Duşmanii lui i-au săpat o groapă şi credeau că şi-au atins scopul (Daniel 6 ). Dar acest om credincios s-a încrezut în Dumnezeu şi a fost eliberat.
Versetele 89-96
Viaţa credinciosului este plină de schimbări; el trăieşte anumite faze, prin care creşterea lui interioară trebuie să fie stimulată. Domnul, ca un educator înţelept, ştie că nu este bine pentru noi dacă avem numai aşa-numite zile bune. Dar El Se pune şi în situaţia noastră, când vin încercări peste noi; a se compara cu Isaia 63:9 . Psalmistul a experimentat ceva asemănător. În pasajul anterior l-am văzut în mare strâmtorare, dar aici a răsuflat uşurat, pentru că întunericul ce-l înconjura s-a împrăştiat. El a exprimat aceasta în versetul 92: „Dacă n-ar fi fost legea Ta desfătarea mea, aş fi pierit în necazul meu.“ Cât de bine vedem aici valoarea şi acţiunea Cuvântului lui Dumnezeu în timpuri de încercare!
Versetul 93 ne arată un alt rezultat al eficienţei Cuvântului pentru cel care a învăţat să-l preţuiască: „Niciodată nu voi uita rânduielile Tale, pentru că prin ele m-ai făcut să trăiesc.“ Asemenea expresii în Sfânta Scriptură dovedesc în modul cel mai clar ce avantaj are acela care îşi găseşte plăcerea în Cuvântul lui Dumnezeu.
Versetele 97-104
Aceste versete ne arată din nou valoarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru credincios şi influenţa pe care o are acesta asupra aceluia care îl citeşte cu atenţie şi respect. Această influenţă nu este trecătoare sau superficială, ci ea acţionează practic în viaţa zilnică. În primul rând este subliniată aici înţelepciunea. Nu este această virtute o urmare naturală a cugetării la Cuvântul lui Dumnezeu? Această înţelepciune este mai bună decât orice înţelepciune omenească, căci ea vine de la Dumnezeu.
În versetul 101 găsim legături de cea mai mare importanţă. Nu este indiferent în ce stare de suflet ne preocupăm cu Cuvântul lui Dumnezeu. Presupunem că toţi copiii lui Dumnezeu îl citesc; dar cât de diferit este efectul acestuia în viaţa fiecăruia! La unul poate aduce roadă; lumina lui străluceşte înaintea oamenilor (Matei 5:14-16 ) şi Domnul este preamărit prin aceasta. Celorlalţi trebuie să le strige: „Trezeşte-te tu, care dormi“ (Efeseni 5:14 ). De aceea să luăm aminte în mod deosebit la acest verset 101!
Versetul 105
Am văzut că ne păzim picioarele de orice cale rea, dacă păzim Cuvântul lui Dumnezeu şi ne aşezăm sub influenţa lui binecuvântată. Aici avem înaintea noastră mult cunoscutul verset: „Cuvântul Tău este o candelă pentru piciorul meu şi o lumină pe cărarea mea.“ Ferice de omul la care aceste cuvinte sunt realitate! Găsim o paralelă la acest verset în Ioan 11:9-10 : „ ...dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el.“ Totuşi, cine citeşte Cuvântul lui Dumnezeu şi îl asimilează, merge înainte cu paşi siguri, iar cărarea lui este plină de lumină. Desigur, el nu va fi înţeles de aceia care merg pe propriile lor cărări, dar acesta are de-a face cu Domnul lui, căruia vrea să-i fie pe plac. Cât de preţioasă este asigurarea că Domnul ne luminează cărarea noastră şi astfel nu suntem în pericol să ne împiedicăm sau chiar să cădem! Repetăm: mijlocul este Cuvântul Său, pe care îl avem în mâini şi cu care putem veni în contact în fiecare zi.
Versetele 106-112
Scriitorul acestui psalm a învăţat să preţuiască Cuvântul lui Dumnezeu. El i-a devenit foarte important şi a jurat să-l ţină. Găsim o prezentare frumoasă a gândului exprimat aici în Daniel 1:8 : „Dar Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze cu mâncărurile alese ale împăratului...“ Acel împărat păgân şi chiar şi oamenii care l-au înconjurat n-au putut să înţeleagă gândirea unui israelit credincios; astfel, Daniel a rămas singur cu cei trei prieteni ai săi. Dar el a fost foarte hotărât să realizeze intenţia sa, indiferent cât l-ar costa. Ca şi psalmistul, şi Daniel ar fi putut spune: „Mărturiile Tale îmi sunt moştenire pentru totdeauna, pentru că ele sunt bucuria inimii mele.“
Vedem aici că ascultarea şi bucuria sunt legate între ele, un fapt ce îl găsim adeverit în epistola către Filipeni: „Fiţi împreună-imitatori ai mei“ şi „Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul!“ (Filipeni 3:17 ; 4:4 ). Un creştin cu frica lui Dumnezeu pune în practică ambele: ascultarea de voia lui Dumnezeu, iar ca urmare a ascultării rezultă bucuria în Domnul.
Versetele 113-120
Psalmistul a fost un om sincer; de asemenea era o bucurie pentru el ca să cugete la Cuvântul lui Dumnezeu. Dar cu cât trăia mai mult în teamă de Dumnezeu, cu atât mai mult se forma o prăpastie între el şi cei cu inima prefăcută.
Într-o lume plină de pericole şi duşmani avem un adăpost: este Domnul (versetul 114). În ziua cea rea, El ne va ascunde în coliba Sa şi ne va păstra ascunşi în taina cortului Său; a se vedea Psalmul 27:5 . Chiar dacă duşmanul ar trage cu săgeţile sale de foc, Domnul Însuşi este scutul şi protecţia noastră. Condiţia pentru aceasta este de a sta în apropierea Lui.
Versetul 115 permite să recunoaştem dorinţa psalmistului de a păzi poruncile Dumnezeului său; dacă influenţa celor răi era o piedică pentru el, psalmistul nu a vrut să-i aibă în apropierea sa. Aceasta ne aminteşte de cuvintele apostolului Pavel în 1. Corinteni 15:33 : „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune“, o realitate ce dorim să o punem în mod deosebit înaintea ochilor celor tineri.
Versetele 121-128
În acest pasaj, psalmistul se numeşte slujitorul Domnului (a se vedea versetele 122, 124, 125) şi astfel a făcut judecată şi dreptate. Cu toate că acestea stăteau pentru el în legătură cu domnia lui Dumnezeu pe pământ, totuşi înţelegem că aceste virtuţi se cuvin fiecărui credincios. Ele stau în contrast puternic cu ceea ce se întâmplă în lume; dar ele sunt în concordanţă cu fiinţa Aceluia de care aparţinem.
După ce psalmistul a putut spune cu bună conştiinţă: „Am făcut judecată şi dreptate“, a putut să adreseze cu libertate următoarea rugăciune spre Dumnezeu: „Fii garantul slujitorului Tău spre bine... Lucrează pentru slujitorul Tău după bunătatea Ta... Eu sunt slujitorul Tău; dă-mi pricepere.“ Avem aici un principiu, pe care nu ar trebui să-l trecem cu vederea, şi anume starea celui care se roagă, atât în privinţa duhovnicească, cât şi în cea practică, trebuie să fie în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu; a se compara Ioan 15:7 . Nu rămân unele rugăciuni fără răspuns tocmai datorită lipsei de sinceritate faţă de Domnul?
Versetele 129-136
„Mărturiile Tale sunt minunate, de aceea le păzeşte sufletul meu.“ Acest gând al psalmistului acţionează ca o îmbărbătare pentru noi, ca să citim cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu şi să cugetăm la el. Vrem să ne punem întrebarea: Este acest Cuvânt într-adevăr minunat pentru noi? Putem spune din experienţă: „Descoperirea cuvintelor Tale luminează, dând pricepere“? Dacă intrarea în descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu aduce un asemenea rezultat, cu cât mai mult cunoaşterea Cuvântului ca întreg!
Versetul 133 ne arată mai departe că paşii celui drept sunt întăriţi prin Cuvântul lui Dumnezeu. Credinciosul care se lasă învăţat prin Cuvânt nu va rătăci; el merge pe o cale dreaptă, pentru că acest Cuvânt este o candelă pentru piciorul său şi o lumină pe cărarea sa; a se vedea şi Proverbe 3:23 . Putem învăţa de aici că depinde de noi într-o anumită măsură să mergem cu paşi siguri prin această lume şi să rămânem ocrotiţi de căile care ar necinsti Numele Domnului şi care pe noi ne-ar duce numai la dezamăgire.
Versetele 137-144
Dreptatea lui Dumnezeu formează obiectul principal al acestui pasaj. Ea este o parte a fiinţei lui Dumnezeu: „Tu eşti drept, Doamne“ şi „Dreptatea Ta este dreptate pentru totdeauna“. Psalmistul nu simţea nicio teamă la gândul prezenţei unui Dumnezeu drept, pentru că ţinea rânduielile Lui. O astfel de stare de inimă este întotdeauna partea aceluia care trăieşte în teamă de Dumnezeu. Dreptatea lui Dumnezeu nu mai acţionează înfricoşător pentru el, căci năzuinţa lui este de a fi plăcut lui Dumnezeu. El trăieşte în lumină, şi anume în acea lumină care dezvăluie totul. Nu este măreţ şi minunat, că oameni născuţi în păcat şi înconjuraţi de o lume păcătoasă găsesc bucurie să se preocupe cu dreptatea lui Dumnezeu? Aceasta poate să se întâmple numai datorită faptului că Dumnezeu este în acelaşi timp plin de har şi îndurător; a se vedea Exod 34:6 . Dar El aşteaptă de asemenea de la toţi, care doresc să se apropie de El, să păzească poruncile Lui. Israelitul, care trăia în vechiul legământ după Lege, avea promisiunea vieţii; a se vedea şi Luca 10:28 .
Versetele 145-152
În aceste versete vedem un om drept, care se încredea pe deplin în Dumnezeu. Fiind conştient de neputinţa sa, a strigat către El şi a folosit expresii care arată sinceritatea inimii sale. Un astfel de sentiment de dependenţă este foarte important pentru credincioşi. Noi suntem înclinaţi, poate mai mult decât bănuim, să vorbim şi să acţionăm de la noi înşine. Astfel s-au spus unele cuvinte necugetate şi s-a scris câte o scrisoare care mai bine nu ar fi fost trimisă. Din noi înşine, din inimile noastre greşite nu poate ieşi ceva bun. Ferice de credinciosul care a văzut aceasta şi se teme de sine însuşi! El spune cu psalmistul: „Strig către Tine; salvează-mă şi voi păzi mărturiile Tale.“ Vorbind de această salvare nu trebuie să ne gândim neapărat la un pericol fizic; cel care se ruga cerea mult mai mult: să fie păzit de a preţui puţin mărturiile Cuvântului lui Dumnezeu şi astfel de a păcătui împotriva lui Dumnezeu. De am fi asemenea acestui credincios!
Versetele 153-160
În cercetarea acestui psalm nu trebuie să pierdem din vedere că cel drept, care vrea să păzească cerinţele Domnului şi se bazează pe Cuvântul Său, reprezintă rămăşiţa iudaică a sfârşitului. În acelaşi timp vedem în persecutori şi asupritori pe antihrist şi aliaţii săi. Nu vrem de asemenea să uităm că Hristos Se face una în duh cu cei credincioşi Lui. El a fost adevărata rămăşiţă în mijlocul poporului Său, şi astfel a suferit mult din partea asupritorilor Săi. El putea spune în adevăratul sens al cuvântului: „Priveşte la suferinţa mea şi scapă-mă, pentru că nu am uitat legea Ta.“ Dar în ceea ce priveşte pe cei fărădelege, salvarea este departe de ei, pentru că ei nu se interesează de poruncile lui Dumnezeu. Dar cei drepţi iubesc Cuvântul Său şi stau deoparte de cei necredincioşi, ceea ce le va aduce binecuvântarea lui Dumnezeu.
Să privim şi la versetul 160! Cuvântul lui Dumnezeu nu constă din diferite adevăruri, ci el este un întreg: „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17:17 ).
Versetele 161-168
„Mă bucur de Cuvântul Tău ca unul care găseşte o pradă mare.“ De am putea să spunem cu toţii din inimă aceste cuvinte! Psalmistul nu numai că a citit Cuvântul şi a cugetat la el, ci a făcut experienţa binecuvântată că acela care îşi îndreaptă viaţa după el, are o mare pace. În Cuvânt sunt ascunse bogăţii şi comori, dar numai cine face din Cuvântul lui Dumnezeu dreptarul vieţii sale, le descoperă.
Găsim un gând asemănător în Isaia 48:18 : „O! Dacă ai fi ascultat de poruncile Mele! Atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi dreptatea ta ca valurile mării.“ Această pace preţioasă este inclusă în comorile care se află în legătură cu ţinerea poruncilor Domnului. Savurăm noi această pace chiar şi în mijlocul neliniştii acestui veac şi în greutăţile de pe cale? Dacă nu, atunci să aruncăm o privire în trecut şi în inimile noastre! Poate vom găsi acolo cauza acestui fapt.
Versetele 169-176
Ajunşi la ultimul pasaj al acestui psalm lung şi important, să încercăm să observăm intenţia Duhului lui Dumnezeu, care a dat psalmistului aceste cuvinte. Chiar dacă Israel s-a rătăcit, inima lui a rămas totuşi îndreptată spre legea Dumnezeului său. Eliberarea definitivă din partea Domnului nu a avut încă loc, dar poporul va fi reabilitat în interior prin necazuri grele prin care va trebui să treacă. Astfel, calea spre Dumnezeu este deschisă, de a se preocupa mai departe cu acesta şi de a savura binecuvântarea sub domnia lui Hristos.
Aceste lucruri sunt pline de învăţătură pentru noi, deoarece aici vedem mijloacele de care S-a servit Dumnezeu pentru a conduce credincioşii rătăciţi la reabilitare. Pe lângă diverse încercări, El foloseşte nu rareori smerirea; a se vedea versetele cercetate 67, 71, 75. Versetele de încheiere ale psalmului dau mărturie despre o încredere continuă, nezguduită în Dumnezeu. Împărăţia păcii promisă nu a început, dar acea rămăşiţă nădăjduieşte în ajutorul lui Dumnezeu.
sursa: https://comori.org/